Murad reclamă tariful parcării hotelului Lido: ne costă dublu față de chiria pentru un apartament

Murad reclamă tariful parcării hotelului Lido: ne costă dublu față de chiria pentru un apartament
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 26 feb 2019

Mohammad Murad, care a preluat hotelul Lido din centrul Bucureștiului, reclamă că Primăria Generală îi cere pentru un loc de parcare în vecinătatea clădirii o chirie de 800 de euro pe lună, dublu față de suma cu care este închiriat un apartament în aceeași zonă. Pentru o parcare cu 100 de locuri, costul chiriei anuale depășește 1 milion de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"A fost o rușine să rămână o clădire din București în halul ăla. Dar m-am trezit cu un lucru - că ne costă parcarea pe lună în jur de 80.000 de euro, adică peste un milion de euro pe an. Sunt 100 de locuri de parcare, iar chiria pentru fiecare este de 800 de euro pe lună. Cu alte cuvinte, să închiriezi un apartament în București, în centru, costă 4-500 de euro pe lună, iar parcarea costă 800 de euro", a spus Murad.

EXCLUSIV GALERIE FOTO Hotelul Lido, emblemă a Bucureștiului, a fost modernizat și, după 9 ani, va fi redeschis de Ziua Unirii. Cum arată hotelul refăcut CITEȘTE ȘI EXCLUSIV GALERIE FOTO Hotelul Lido, emblemă a Bucureștiului, a fost modernizat și, după 9 ani, va fi redeschis de Ziua Unirii. Cum arată hotelul refăcut

Problema omului de afaceri cu parcarea de la Lido este ceva mai veche. Profit a scris în mai, anul trecut, despre această situație, Murad susținănd atunci că funcționari din Primăria Capitalei l-ar fi sfătuit să procedeze precum omul de afaceri George Copos, care, pentru a obține locuri de parcare la hotelul Hilton, a dat municipalitatea în judecată și a câștigat în baza unei hotărâri de guvern care prevede că administrațiile locale sunt obligate să închirieze, prin atribuire directă, locuri de parcare pentru hoteluri, spitale, instituții publice etc., dacă acestea există și sunt la o distanță mai mică de 50 de metri de clădirea respectivă.

Omul de afaceri a afirmat atunci că în zonă există mai multe parcări, una chiar lipită de hotel, și a solicitat Primăriei Capitalei să-i închirieze dintre acestea 40 de locuri pentru hotel, plus un loc de autocar. Municipalitatea a ezitat să emită un răspuns oficial, motiv pentru care avocații lui Murad au acționat Primăria în instanță pe motiv că nu ar respecta Hotărârea de Guvern 955/2004, art. 24, alineat 11, privind locurile de parcare și a câștigat în prima fază.

Această hotărâre, arată Murad, este contrară unei decizii a Consiliului Local, conform căreia Primăria nu ar avea voie să închirieze locuri de parcare. Articolul respectiv din HG 955/2004  stabilește că locurile de parcare aflate la o distanță mai mică de 50 metri de unitățile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive vor fi atribuite acestora prin închiriere.

viewscnt
Afla mai multe despre
murad
lido
parcare