Oamenii de afaceri spun că tichetele de vacanță acordate bugetarilor au scumpit vacanțele pe litoral și țin departe turiștii străini

Oamenii de afaceri spun că tichetele de vacanță acordate bugetarilor au scumpit vacanțele pe litoral și țin departe turiștii străini
scris 30 mai 2019

Tichetele de vacanță acordate bugetarilor, deși fac bine turismului, au dus la scumpirea cazării pe litoralul românesc, pentru că a crescut cererea, punând, astfel, presiune pe prețuri în vârf de sezon, spune Dragoș Anastasiu, liderul Grupului de Lucru pentru Turism din Coaliția pentru Dezvoltarea României și proprietarul Eurolines. Un alt efect negativ al tichetelor este că hotelierii, având camerele pline în iulie și august, nu mai au locuri disponibile pentru turiștii străini în vârf de sezon, aceștia fiind obligați, dar nu și convinși să facă asta, să vină doar în lunile mai reci.

Tarifele de cazare sunt stabilite de raportul cerere/ofertă, iar scumpirea vacanțelor e o consecință a cererii mari după introducerea voucherelor, a afirmat și Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR). Voucherele de vacanță au crescut cererea din partea segmentului local, piața a crescut cu 7% anul trecut, dar problema e că aceste vouchere s-au concentrat doar în vârf de sezon și, lucrând într-un context de prețuri dinamice, acestea au crescut în iulie-august, dar în mai și septembrie nu s-a observat nicio creștere a tarifelor, a mai spus acesta.

Cine nu a prins voucherele pentru biciclete ale Primăriei București rămâne cu regretul. CGMB a refuzat să acorde încă 25.000 de tichete CITEȘTE ȘI Cine nu a prins voucherele pentru biciclete ale Primăriei București rămâne cu regretul. CGMB a refuzat să acorde încă 25.000 de tichete

Dragoș Anastasiu a afirmat că s-au "pompat" în vouchere sute de milioane de euro, 300-400 de milioane euro, și este clar că sunt niște bani băgați în zona de turism intern care au un efect. "Că toată lumea se îmbulzește în iulie-august pe litoral și în weekend e un efect colateral. Și atunci cresc prețurile, că e legea cererii și ofertei. Un alt efect colateral este inhibarea incomingului din mai multe puncte de vedere: hotelierii pe două luni au venituri crescute și nu vor să se mai complice, pentru că e complicat cu străinii, iar străinii găsesc locuri pe litoral doar în extrasezon, nu și vara. Iar asta blochează incomingul, iar pe total, turismul estival nu are o șansă reală de dezvoltare sustenabilă decât pe 9 luni și asta nu se poate face decât cu mulți turiști străini, combinați, bineînțeles, și cu români", a mai spus el.

Anastasiu a adăugat că tichetele de vacanță, pe cât de bine fac, pe de o parte, pe atât de rău fac pe cealaltă parte. "Ca politică publică eu le-aș fi dat cu valabilitate în extrasezon", a adăugat omul de afaceri.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
litoral
tichete
preturi
majorare