România, a patra cea mai puțin căutată destinație turistică din Europa de vizitatorii din afara UE

România, a patra cea mai puțin căutată destinație turistică din Europa de vizitatorii din afara UE
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 26 sep 2015

România a fost anul trecut a patra cea mai puțin căutată destinație turistică din Europa de vizitatorii din afara Uniunii Europene, numărul nopților petrecute de turiștii din afara spațiului comunitar fiind sub cel înregistrat de state ca Bulgaria, Ungaria sau Lituania, în timp ce singurele țări care au atras un număr mai mic de turiști extracomunitari au fost Slovacia, Estonia și Luxemburg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În total, turiștii din afara UE au petrecut 1,358 milioane de nopți în România în 2014, reprezentând 0,4% din totalul nopților petrecute de turiștii extracomunitari în Uniunea Europeană, de 327,22 milioane de nopți, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat.

Cei mai mulți dintre străinii din afara UE care au ales să viziteze România au venit din SUA (14,9% din total), urmați de turiștii din Rusia (4,1% din total), China (2,8% din total), Japonia (2,3%) și Brazilia (0,7%).  

Majoritatea călătorilor din afara UE au ales să viziteze Italia (17,5% din totalul nopților petrecute de turiștii extracomunitari în UE), Marea Britanie (13,9% din totalul nopților), Spania (13,5% din total) și Franța (12,2% din total), în timp ce cele mai puțin căutate destinații turistice au fost Luxemburg (0,1% din total), Slovacia și Estonia (ambele 0,3% din total) și România, Letonia și Malta (câte 0,4% din total).

În ceea ce privește ponderea călătorilor din afara blocului comunitar în totalul turiștilor străini care au vizitat România anul trecut, aceasta s-a situat la 6,7%, sub nivelul înregistrat în Olanda (6,8% din totalul nopților petrecute de turiștii străini) și Slovacia (8,6% din total), dar peste cel consemnat de Polonia (6,7% din total).

Potrivit datelor Eurostat, în România existau, la finele anului trecut, 2.500 de hoteluri și unități de cazare similare, dintre care 298 aveau cel puțin 100 de camere.  

La capitolul destinațiilor extracomunitare alese de turiștii din Uniunea Europeană, cele mai multe nopți au fost petrecute în SUA (14,1% din total), Turcia (11,6% din total) și Elveția (4,9% din total).

viewscnt
Afla mai multe despre
eurostat
ue
turisti
extracomunitari