Turiștii cazați în hoteluri vor putea mânca în restaurantele din interiorul unităților de cazare chiar dacă acestea se află în zone care depășesc rata de infectare de 1,5 la mie

Turiștii cazați în hoteluri vor putea mânca în restaurantele din interiorul unităților de cazare chiar dacă acestea se află în zone care depășesc rata de infectare de 1,5 la mie
scris 28 aug 2020

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunță că turiștii cazați în hoteluri vor putea mânca în restaurantele din interiorul unităților de cazare chiar dacă acestea se află în zone care depășesc rata de infectare de 1,5 la mie, acestea fiind exceptate de la decizia CNSU de a permite deschiderea restaurantelor în interior doar în zonele cu un indice al infectării cu SARS-CoV-2 de sub 1,5 la mia de locuitori.

”Noi încă din luna iunie pregătisem niște reguli pentru deschiderea restaurantelor, având atunci în plan ca la 1 iulie să deschidem și restauratele. Având în vedere evoluția nu s-a mai putut face acest lucru. Regulile rămân aceleași: regulile de distanțare între mese, reguli de distanțare la masă. Discuțiile cu HoReCa au fost o masă da, o mas nu pentru a nu avea probleme cu distanțarea dintre mese, am discutat și creșterea numărului de persoane de la patru șa șase, dar păstrând aceeași distanță, precum și faptul că unitățile hoteliere pot primi în interior pentru o masă toți cei cazați în hotel, indiferent de zona în care se află acel hotel”, a declarat Nelu Tătaru vineri, la Sfântu Gheorghe, scrie News.ro.

EXCLUSIV Horia Culcescu, finul lui Gigi Becali, a bătut palma cu Kaufland. Nemții vor face un hipermarket în faza doi a Metalurgiei Park CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Horia Culcescu, finul lui Gigi Becali, a bătut palma cu Kaufland. Nemții vor face un hipermarket în faza doi a Metalurgiei Park

Acesta a menționat că nu se va aplica, în cazul turiștilor cazați în hoteluri, criteriul indicelui de infectare de 1,5 la mia de locuitori stabilit în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cei cazați în hoteluri putând mânca în restaurantele din interior indiferent dacă respectiva unitate de cazare este sau nu amplasată într-o zonă cu o rată mare de infectare.

„Pentru cei cazați în hoteluri acest indice nu se aplică. Cei cazați în hoteluri, indiferent de zonă, vor putea servi masa în interiorul hotelului” a mai declarat Nelu Tătaru.

Acesta a arătat că, din cea mai recentă evaluare a autorităților făcută în urmă cu două zile, rezultă că existau 49 de localități cu rata de infectare peste 3, iar în aceste zone nu se vor deschide restauratele.  Ministrul susține că o nouă evaluare în acest sens se va face luni și ea va intra în vigoare marți.
„Ce pot să vă spun acum dar va fi valabilă lista de luni, făcând evaluarea pe 14 zile, în acest moment avem din Bihor, Bacău, avem și din Brașov , Vaslui, Iași, Prahova, Ilfov, avem și București” a adăugat Nelu Tătaru.

Restaurantele și cafenelele se redeschid în interior din 1 septembrie în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este de maximum 1,5/1.000 de locuitori, a decis Comitetul Național pentru Situații de Urgență. La evenimentele private în spațiu închis pot participa 50 de persoane, iar la cele în aer liber - 100. În aceleași condiții referitoate la incidența cazurilor, organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului.

viewscnt
Afla mai multe despre
turisti
cazare
restaurante