VIDEO Zeci de nereguli găsite în hoteluri, pensiuni și restaurante

VIDEO Zeci de nereguli găsite în hoteluri, pensiuni și restaurante
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 dec 2021

250 de hoteluri și pensiuni din mai multe regiuni din țară, inclusiv din zonele de munte, au fost vizitate, în ultima perioadă, de echipele de la Protecția Consumatorului. În unele dintre ele, inspectorii nu au găsit tarifele de cazare afișate. În schimb, în camere erau lenjerii rupte și saltele murdare. Controalele au ajuns și la magazinele în care turiștii își fac cumpărăturile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Mâncare expirată, saltele și lenjerii de pat murdare, vitrine frigorifice cu mucegai. Sunt câteva dintre neregulile descoperite de ANPC în prima săptămână de activitate a comandamentului de iarnă, scrie Digi 24.

Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă CITEȘTE ȘI Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă

Comandamentul de iarnă al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat, în prima săptămână de activitate, 255 de operatori economici în 3 regiuni ale țării: Sud Muntenia Ploiești, Nord Est Iași și Centru Brașov.

Comisarii ANPC au dat 199 de amenzi contravenționale, în valoare de 1,1 milioane lei, 132 de avertismente, iar în 30 de cazuri au oprit temporar activitatea, până la remedierea deficiențelor. Într-un caz, au propus suspendarea activității până la 6 luni.

Președintele ANPC, Mihai Culeafă, a subliniat că nu admite ca profiturile companiilor să fie realizate fără respect pentru consumatori.

"Suntem mereu alături de consumatori și avem permanent grijă ca drepturile lor, legea să fie respectate de către operatorii economici. Nu admitem ca pretextul profiturilor, chiar într-o perioadă grea, să justifice o formă de lipsă de respect față de consumator. De aceea, în perioada sărbătorilor de iarnă, suntem atenți și ne aflăm oriunde, în România, turistul și-ar dori să-și petreacă vacanța, pentru a ne asigura că actul comercial se derulează conform reglementărilor", a declarat președintele ANPC.

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
pensiuni
munte