Valoarea de piață a companiilor românești listate la Bursa de Valori de la București a ajuns la aproape 100 de miliarde de lei, la finalul lui noiembrie

Valoarea de piață a companiilor românești listate la Bursa de Valori de la București a ajuns la aproape 100 de miliarde de lei, la finalul lui noiembrie
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 dec 2020

Valoarea totală a tranzacțiilor, incluzând ofertele, cu toate tipurile de instrumente financiare tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB, s-a apropiat de pragul de 3 miliarde de euro, sau 14,3 miliarde în echivalent lei, un avans de 42,3% în moneda națională față de primele 11 luni ale anului anterior. Valoarea de piață a companiilor românești listate la Bursa de Valori de la București a ajuns la aproape 100 de miliarde de lei, la finalul lui noiembrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Valoarea de piață a companiilor românești listate la BVB a ajuns la aproape 100 de miliarde de lei, echivalentul a 20 de miliarde de euro, la finalul lunii noiembrie. Piața de capital din România a fost promovată în septembrie la statutul de Piață Emergentă de către furnizorul global de indici FTSE Russell”, a informat BVB.

Activitatea investițională s-a intensificat pe piața de capital locală pe fondul unor rulaje în creștere puternică în rândul tuturor tipurilor de instrumente financiare. Astfel, valoarea medie zilnică de tranzacționare la nivelul cumulat al tuturor instrumentelor financiare tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 62,2 milioane de lei, echivalentul a 12,86 milioane euro. Lichiditatea, măsurată prin prisma acestui indicator, a consemnat o creștere de peste 42% pe ansamblul primelor 11 luni ale acestui anul comparativ cu intervalul similar al anului trecut, scrie News.ro.

EXCLUSIV Liviu Tudor se asociază cu Mace, constructorul celui mai înalt zgârie-nori din Marea Britanie și al celebrului London Eye, și îi acordă primul certificat de rezistență la provocări sanitare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Liviu Tudor se asociază cu Mace, constructorul celui mai înalt zgârie-nori din Marea Britanie și al celebrului London Eye, și îi acordă primul certificat de rezistență la provocări sanitare

Defalcat, cea mai mare pondere a avut-o segmentul de acțiuni, unde media zilnică de tranzacționare a fost de 48,6 milioane lei (10 milioane euro), iar cea mai mare creștere a fost înregistrată de segmentul produselor structurate: +357% la finalul primelor 11 luni. Valoarea cumulată a tranzacțiilor, incluzând ofertele, aferentă tuturor tipurilor de instrumente financiare (acțiuni, instrumente cu venit fix, produse structurate, unități de fond, ETF) tranzacționate la BVB în perioada ianuarie-noiembrie a ajuns la 14,3 miliarde lei, echivalentul a 2,96 miliarde euro, în creștere cu 42,3% în moneda națională față de aceeași perioadă a anului anterior. 

Luna noiembrie s-a remarcat printr-un avans puternic al pieței locale, cu o creștere de peste 9%, la nivelul indicelui BET sau BET-TR, care include și dividendele. Indicele BET, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 17 companii, a încheiat luna noiembrie la un nivel de 9.286 puncte, în creștere cu 9,1% față de luna precedentă. Indicele BET-TR a avut un avans similar și a încheiat luna trecută la 15.622 puncte, fiind cu 2,2% sau cu 347 de puncte sub nivelul de la finalul anului trecut, în condițiile în care piața locală se află sub puternicul impact generat de pandemia de coronavirus.

Actuala criza sanitară a accentuat atât nevoia de digitalizare, cât și dependența de companiile locale.

”Rundele de finanțare derulate în acest an prin piața de capital au totalizat 1,1 miliarde de euro, ceea ce este un succes ținând cont de contextul generat de pandemie. Situația actuală a scos în evidență importanța companiilor din domeniul tehnologiei informaționale. Ecosistemul românesc în zona de tehnologie este cel mai dezvoltat din regiune, după Polonia, și ne propunem să avem o reprezentantare mai bună a acestui sector la cota bursei. Avem în plan să discutăm cu o serie de actori reprezentativi pentru a identifica acele companii românești din IT&C care au nevoie de bursă pentru a se putea dezvolta. Cea mai importantă lecție pe care o învățăm din această pandemie, în plus față de accelerarea digitalizării cât mai multor procese, este că ajungem să depindem tot mai mult de cei de lângă noi în condiții de criză. Acest aspect reliefează importanța strategică a dezvoltării business-urilor locale: nu putem avea o Românie puternică fără companii românești puternice. Orice strategie serioasă privind finanțarea și dezvoltarea economică are cel puțin o componentă legată de bursă, iar exemplele recente atât din zona publică, cât și din zona privată nu fac decât să confirme că piața de capital este o sursă esențială de finanțare”, a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

Creșterea activității investiționale la nivelul pieței de capital locale a contribuit semnificativ, în noiembrie, la recuperarea ecartului comparativ cu finalul anului trecut.

”Avem o piață tot mai activă, volatilitatea a adus mai mulți investitori la bursă și vedem că din ce în ce mai multe companii mici și mijlocii accesează piața de capital, în special prin emisiuni de obligațiuni. Sunt bani în piața de capital și orice proiect, odată ce este promovat într-un mod coerent și transparent, are șanse de succes pentru a fi finanțat. În același timp, eforturile noastre sunt direcționate și către investitori pentru ca o comunitate de investitori mult mai puternică și diversă este o condiție absolut necesară pentru a avea mai multe companii listate și o piață de capital eficientă. Am recuperat 98% din pierderea generată de pandemia de coronavirus pe bursa locală, dacă luăm în calcul nivelul de la finalul lunii noiembrie al indicelui BET-TR, care include și dividendele, comparativ cu finalul anului 2019. Ar trebui să avem mai multă încredere în companiile românești și în capacitatea de redresare a acestora, iar bursa este cel mai bun exemplu care arată că acest lucru este posibil”, a spus Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
companii