Austria a început distribuirea către populație a testelor gratuite de COVID-19 care pot fi efectuate acasă

Austria a început distribuirea către populație a testelor gratuite de COVID-19 care pot fi efectuate acasă
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 mar 2021

Austria a început repartizarea către populație a testelor antigen gratuite de COVID-19, câte cinci teste pentru fiecare persoană pe lună și care pot fi efectuate acasă, relatează agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Toți cetățenii austrieci cu vârste de peste 15 ani și care dispun de cardul de asigurat vor putea prelua testele dintr-una din cele circa 14.000 de farmacii ale Austriei. Săptămâna aceasta vor fi distribuite primele 600.000 de teste rapide, cantitate ce va fi dublată săptămâna viitoare, scrie Agerpres.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Testul este ușor de efectuat; cu un tampon de bumbac este prelevat un exudat nazal, supus apoi unui lichid reactiv.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Aceste teste sunt complementare testelor antigen și PCR, deja oferite masiv populației austriece în centrele de testare, precum și în instituțiile de învățâmânt. Testare intensă este văzută de guvernul de la Viena ca fiind cheia ruperii lanțurilor de transmitere a virusului și punerii epidemiei sub control prin detectarea și izolarea cazurilor pozitive asimptomatice.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
austria
covid-19
teste