OTP dă în judecată statul croat pentru conversia forțată a creditelor în franci elvețieni

OTP dă în judecată statul croat pentru conversia forțată a creditelor în franci elvețieni
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 oct 2020

Grupul bancar ungar OTP Bank a anunțat că a dat în judecată Guvernul croat pentru a-și recupera pierderile în valoare de aproximativ 224 milioane de kuna (34,60 milioane de dolari), pe care le-a înregistrat după introducerea unei legi privind conversia obligatorie a creditelor denominate în franci elvețieni în credite în euro în 2015, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

OTP este una din cele mai mari bănci din Croația și cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală.

Potrivit grupului bancar ungar, Croația a încălcat prevederile tratatului privind protecția investițiilor încheiat între Ungaria și Croația și în consecință a decis să demareze o procedură de arbitraj la Centrul internațional pentru reglementarea diferendelor relative la investiții (ICSID), de pe lângă Banca Mondială, arată Agerpres.

Moody\'s retrogradează ratingurile a 12 bănci din Turcia CITEȘTE ȘI Moody's retrogradează ratingurile a 12 bănci din Turcia

Aproximativ 55.000 de croați au credite denominate în franci elvețieni în valoare de aproximativ 25 de miliarde de kuna (3,73 miliarde de dolari). Majoritatea acestor credite a fost contractată în anii 2000, când multe persoane din Europa Centrală și de Est au fost atrase de dobânzile reduse la creditele în franci. Între timp, însă, aprecierea semnificativă a francului a dus la creșterea costurilor cu rambursarea creditelor în franci, iar guvernele din regiune au început să caute soluții la aceasta problemă.

În luna septembrie 2015, Parlamentul croat a aprobat un act normativ propus de Guvern, care permite conversia în euro a creditelor denominate în franci elvețieni, ignorând amenințările venite din partea băncilor, care au avertizat ca vor contesta legea la ICSID. Legea permitea conversia în euro a unor credite în valoare de 3,4 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe cetățeni să facă față rambursării. Costurile conversiei urmau fi suportate de bănci.

OTP Bank România, partea a grupului ungar cu același nume, a înregistrat un profit net de 17 milioane de lei în primele 6 luni din 2020, în scădere cu 69% față de rezultatul de 54 de milioane de lei din primul semestru din 2019. Banca și-a majorat bilanțul de credite și rezultatul operațional, dar profitabilitatea a fost afectată de dublarea costurilor cu riscul în contextul pandemiei COVID 19.

viewscnt
Afla mai multe despre
otp
croatia
franci