Parlamentul kosovar aprobă în prima lectură un pachet de legi care vizează să înființeze o armată națională

Parlamentul kosovar aprobă în prima lectură un pachet de legi care vizează să înființeze o armată națională
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 oct 2018

Parlamentul kosovar a adoptat în prima lectură un text de lege care vizează să înființeze o armată națională, alcătuită din 5.000 de oameni, un demers pe care minoritatea sârbă din țară îl consideră ilegal, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O fostă provincie sârbă, Kosovo, a cărei populație este majorutar albaneză, și-a proclamat independența în 2008, recunoacută de peste 100 de state, însă nu și de Serbia, Rusia și cinci state membre UE, scrie News.ro.

Deputații etnici sârbi, susținuți de Belgrad, se opun înființării unei armate kosovare și au împiedicat în trecut oirce modificare a Constituției, o condiție pe care o consideră necesară în vederea creării unei armate naționale kosovare.

eMAG anunță când organizează Black Friday. Vrea să livreze toate comenzile până la finele lunii viitoare CITEȘTE ȘI eMAG anunță când organizează Black Friday. Vrea să livreze toate comenzile până la finele lunii viitoare

NATO, care asigură securitatea acestei țări din Balcani cu 4.000 de militari, a cerut în trecut Kosovo să creeze o armată națională doar dacă o modificare a Constituției este aprobată de minoritatea sârbă din țară.

Cu toate acestea, membrii Parlamentului au adoptat joi trei proiecte de lege care autorizează forțele de securitate interne să se transforme în armată - ceea ce, în opinia Guvernului de la Priștina, nu necesită modificarea Constituției.

Niciunul dintre cei 11 deputați etnici sârbi nu a luat parte la vot.

O adoptare a textului în a doua lectură este necesară, înainte ca legea să fie promulgată.

”Aceste trei legi au doar un singur scop, și anume să protejeze integritatea teritorială a Kosovo și a cetățenilor din toate comunitățile din Kosovo”, a declarat înainte de vot premierul Ramush Haradinaj.

Forțele de securitate kosovare sunt alcătuite din 2.500 de membri și nu dispun de armament greu. Formate de NATO, ele sunt însărcinate în principal cu protecția civilă.

viewscnt
Afla mai multe despre
kosovo
armata