Producătorul german de dispozitive pentru iluminat Osram a investit echivalentul a 26 de milioane de euro în prima sa fabrică din Bulgaria, care va fi deschisă oficial pe 19 octombrie.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit SeeNews, noua facilitate de producție va crea peste 900 de locuri de muncă.
Osram este unul dintre liderii pieței de iluminat. Cu o vechime de peste 100 de ani, compania este unul dintre cei mai importanți producători de dispozitive de iluminat pentru industria auto.
Osram a fost parte a gigantului german Siemens care a decis listarea separată a companiei în 2013, iar anul acesta a vândut ultimele acțiuni pe care le mai deținea la aceasta, reprezentând o participație 17%.
La nivel global, Osram a avut, anul trecut, venituri de aproape 4 miliarde de euro.