Rușii dețineau la sfârșitul lui martie instrumente financiare americane în valoare de circa 14 miliarde de dolari, potrivit băncii centrale din Rusia

Rușii dețineau la sfârșitul lui martie instrumente financiare americane în valoare de circa 14 miliarde de dolari, potrivit băncii centrale din Rusia
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 iul 2022

Aproape o treime din instrumentele financiare străine în valoare de aproximativ 3.000 de miliarde de ruble (49,1 miliarde de dolari) aflate în conturile rușilor la sfârșitul lunii martie au fost emise în Statele Unite, potrivit datelor băncii centrale a Rusiei, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mulți ruși au cumpărat acțiuni străine într-un boom de investiții ale persoanelor fizice declanșat în timpul pandemiei de Covid-19, folosind conturi acum înghețate în temeiul sancțiunilor occidentale impuse după ce Rusia și-a trimis trupele în Ucraina pe 24 februarie, scrie News.ro.

Viktor Orban spune că Ungaria va cumpăra încă 700 de milioane de metri cubi de gaz rusesc vara aceasta CITEȘTE ȘI Viktor Orban spune că Ungaria va cumpăra încă 700 de milioane de metri cubi de gaz rusesc vara aceasta

Vicepreședintele băncii centrale ruse, Philip Gabunia, a declarat că peste 5 milioane de oameni din Rusia au acțiuni străine în conturi înghețate, cu o valoare combinată de peste 320 de miliarde de ruble.

La sfârșitul lunii martie, titlurile de valoare americane reprezentau 855,3 de miliarde de ruble (14 miliarde de dolari), sau 27% din toate titlurile de valoare străine aflate în portofoliile rușilor, care includ obligațiuni și acțiuni, a spus banca centrală.

Emitenții din Regatul Unit au reprezentat 464,8 miliarde de ruble, iar emitenții irlandezi 308,9 miliarde de ruble. Următoarele patru țări emitente, în funcție de volum, au fost Luxemburg, Cipru, Țările de Jos și Insulele Cayman.

”În total, titluri de valoare din 120 de țări sunt în conturile persoanelor fizice”, a spus banca.

Volumul total deținut a crescut în 2021, pe măsură ce bursele ruse au lansat tranzacții cu tot mai multe titluri străine, dar banca centrală a spus că mediul geopolitic în deteriorare a inversat această tendință în acest an.

Banca centrală a propus interzicerea achizițiilor de acțiuni străine de către ruși cu dețineri în valoare de mai puțin de 550.000 de dolari, ca măsură de a proteja investitorii.

SPB Exchange, a doua cea mai mare bursă din țară, a sugerat ca acțiunile listate în SUA ale clienților să fie transferate într-un cont care nu este pentru tranzacționare, din cauza restricțiilor impuse de depozitarul Euroclear cu sediul la Bruxelles.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
sua
dolari