Ungaria se opune sancțiunilor asupra energiei nucleare rusești

Ungaria se opune sancțiunilor asupra energiei nucleare rusești
scris 27 sep 2022

Ungaria, foarte dependentă de energia rusă, s-a opus impunerii oricărei sancțiuni de către Uniunea Europeană care ar afecta cooperarea nucleară cu Moscova, în urma consultărilor din acest weekend de la Bruxelles referitoare la adoptarea unor noi măsuri, relatează AFP.

”Din păcate, unele entități din cadrul UE (...) încearcă în continuare să pună obstacole în calea investițiilor nucleare”, a declarat ministrul de Externe Peter Szijjarto, în cadrul conferinței generale anuale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la Viena, scrie News.ro

Vladimir Putin și-a mărit salariul CITEȘTE ȘI Vladimir Putin și-a mărit salariul

Potrivit lui Szijjarto, acestea sunt ”atacuri la suveranitatea” Ungariei, care beneficiază de derogări de la embargoul european pe petrol și evită orice alte sancțiuni energetice, chiar indirecte (construcții, inginerie sau servicii IT) .

Este ”o linie roșie”, a insistat el, adăugând că astfel de măsuri ar ”încălca reglementările europene”.

Ungaria urmează să înceapă în curând lucrările la două noi reactoare nucleare, în colaborare cu gigantul rus Rosatom.

Întreruperea cooperării nucleare cu Rusia este cerută de țările care preferă sancțiuni drastice - țările baltice, Polonia și Irlanda - dar nu se ajunge la un consens la nivelul Uniunii, potrivit unei surse diplomatice europene.

Bulgaria, care nu mai primește gaz rusesc, este și ea îngrijorată: singura sa centrală nucleară produce aproximativ o treime din energia electrică a țării.

În plus, premierul naționalist Viktor Orban, care este nerăbdător să mențină legături strânse cu Moscova, a criticat din nou strategia UE, în contextul inflației în creștere.

”Europa s-a împușcat în picior (...) Un pitic impune sancțiuni unui gigant, în timp ce sancțiunile pot funcționa doar dacă sunt aplicate invers”, a declarat Orban la Budapesta, într-un discurs rostit în fața Parlamentului.

viewscnt
Afla mai multe despre
ungaria
rusia
sanctiuni