Colorcodes, platforma fondată de Mihai Mija, gestionează peste 60 de proiecte în întreaga țară și are ca obiectiv principal conectarea creativă între branduri și industriile culturale, într-un mod sustenabil și autentic.
„În primul rând trebuie să fii pasionat de ceea ce faci. Eu lucrez în domeniul evenimentelor de la 18 ani și, în timpul ăsta, am reușit să cunosc foarte mulți organizatori de evenimente, persoane creative, artiști care aveau nevoie de susținere financiară din partea mai multor branduri. Iar eu am reușit să creez această conexiune în timp. E o muncă destul de grea, motiv pentru care nu există foarte mulți antreprenori de acest calibru”, a declarat Mihai Mija, fondator Colorcodes, la Profit Live, emisiune realizată de Profit.ro, pe Prima News TV.
Platforma sa reunește în prezent peste 60 de proiecte desfășurate atât în București, cât și în alte orașe, acoperind o paletă variată de inițiative – de la festivaluri mari la evenimente de dimensiuni medii și mici, inclusiv proiecte creative precum teatre independente, proiecte muzicale sau caravane. Cea mai mare provocare în acest domeniu rămâne modul în care sunt integrate brandurile, astfel încât prezența lor să fie firească și valoroasă pentru toate părțile implicate.
„Cea mai mare provocare este cum reușești să îmbini aceste branduri într-un mod natural, astfel încât și proiectul să arate bine de ambele părți”, a subliniat Mihai Mija.

Potrivit acestuia, industria evenimentelor din România este o piață estimată la peste 60 de milioane de euro anual, în care se organizează peste 5.000 de evenimente. Competiția devine tot mai acerbă, atât la nivel local, cât și internațional, mai ales datorită festivalurilor românești care atrag turiști străini și ajung în topuri globale.
„Avem o piață în valoare de peste 60 de milioane de euro și există o competiție tot mai acerbă, nu doar la nivel local, ci și la nivel internațional, pentru că avem festivaluri care reușesc să atragă inclusiv turiști din alte țări. Și asta pentru că nu este vorba doar de entertainment, ci și de prețuri mult mai bune, mult mai avantajoase.
Avem festivaluri care se află în topuri internaționale, cum e Untold, care a ajuns pe locul 3 conform DJ Mag. Deci lucrurile arată destul de bine. Cred că o provocare este să reușim să fim mai sustenabili. Un challenge pe care multe branduri îl au, iar noi îi ajutăm să găsească mai multe metode sustenabile și naturale prin care să se integreze în aceste evenimente”, a afirmat fondatorul Colorcodes.

Mihai Mija atrage atenția asupra faptului că, în acest context competitiv, experiența oferită consumatorului devine esențială. Publicul român, aflat într-un proces continuu de descoperire după perioada comunistă, a început să ceară mai mult de la evenimente, să caute ceea ce el numește „the unthinkable”. Brandurile au început astfel să aloce bugete considerabile nu doar pentru sponsorizare, ci și pentru a crea momente unice și memorabile.
„Consumatorul caută experiențe memorabile. În timp, ne-am obișnuit cu evenimentele și am început să cerem cumva mai mult. Din acest motiv, ne uităm la branduri care investesc acum un buget aproape egal cu cel de sponsorizare, tocmai pentru a ieși în față și de a aduce acel element memorabil în lumea consumatorului”, a explicat Mihai Mija.
Pe lângă componenta creativă și de impact, sustenabilitatea a devenit o altă preocupare majoră. Brandurile și agențiile care activează în zona de BTL trebuie să caute soluții tot mai sustenabile, atât în alegerea materialelor, cât și în designul instalațiilor și al standurilor.
„Partea de sustenabilitate e un domeniu destul de provocator, însă tool-uri există, materiale există. Ține de ei cum să fie mai sustenabili. Există arhitecți și designeri care pot facilita nu doar materiale mai responsabile cu mediul, ci și standuri modulare care să poată fi adaptate în funcție de dimensiunea festivalului – fie că e afară, fie că e înăuntru, fie că e un eveniment mai intim”, a detaliat Mihai Mija.

Un alt punct sensibil al acestei industrii este lipsa unei viziuni comune și a colaborării între actorii relevanți din piață. Mija consideră că ar fi necesare întâlniri periodice între organizatori, branduri, agenții și alte părți implicate, pentru a discuta problemele comune și pentru a construi o voce coerentă în raport cu autoritățile.
„E o industrie care cred că ar trebui să fie mai unită și cred că ar avea nevoie de anumite întâlniri, poate sezoniere sau anuale, în care să se pună la masă și să împărtășească idei. Să găsească împreună soluții ce țin de sustenabilitate, să poată să aibă o voce în fața autorităților, pentru că avem foarte multe provocări”, a concluzionat fondatorul Colorcodes.