Acțiunile siderurgiștilor europeni cresc după ce UE a propus reducerea cotelor de import fără taxe vamale

Bursele europene au înregistrat creșteri, pe fondul reacției investitorilor la planul Uniunii Europene de a înăspri regimul tarifar pentru importurile de oțel, transmite CNBC.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Acțiunile siderurgiștilor europeni cresc după ce UE a propus reducerea cotelor de import fără taxe vamale

Indicele pan-european Stoxx 600 a urcat cu 0,8% la Londra, majoritatea sectoarelor și burselor importante fiind pe plus. Propunerea Comisiei Europene vizează reducerea cotelor de import de oțel fără taxe vamale și dublarea tarifelor pentru importurile care depășesc aceste limite, de la 25% la 50%.

Executivul european a justificat măsura prin nivelurile nesustenabile ale supracapacității globale din industrie, în timp ce reprezentanții industriei siderurgice britanice au avertizat că noile reguli ar putea reprezenta o lovitură existențială pentru un sector deja slăbit, scrie News.ro.

Ministrul Finanțelor și ANAF: Ies la iveală jafurile cu complici din interior! CITEȘTE ȘI Ministrul Finanțelor și ANAF: Ies la iveală jafurile cu complici din interior!

În urma anunțului, acțiunile producătorilor europeni de oțel au condus creșterile din Stoxx 600: ArcelorMittal (Luxemburg) a urcat cu 5,2%, Thyssenkrupp (Germania) cu 4,6%, iar SSAB (Suedia) cu 4,2%.

În schimb, titlurile companiilor auto au scăzut cu aproximativ 1,7%, pe fondul temerilor că majorarea tarifelor la oțel va ridica costurile de producție. BMW a înregistrat un declin de 7% după ce și-a redus estimările privind marjele, invocând vânzările slabe din China. Daimler Truck a pierdut 3,1%, iar Mercedes-Benz 2,7%.

”Înțelegem nevoia de protejare a industriei siderurgice, dar considerăm că parametrii propuși de Comisie merg prea departe în izolarea pieței europene. Este nevoie de un echilibru între interesele producătorilor și ale utilizatorilor de oțel”, a declarat Sigrid de Vries, director general al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Separat, grupul japonez SoftBank a anunțat achiziția diviziei de robotică a companiei elvețiene ABB, pentru 5,4 miliarde de dolari. Acțiunile ABB au scăzut ușor, cu 0,3%, după ce atinseseră anterior un maxim al ultimilor doi ani.

Pe scena politică, Franța a rămas în centrul atenției investitorilor după demisia surprinzătoare a premierului Sébastien Lecornu, care a primit însă un termen suplimentar de 48 de ore din partea președintelui Emmanuel Macron pentru noi negocieri cu opoziția în încercarea de a evita o nouă criză guvernamentală.

Proprietarul AFI a finalizat o investiție în premieră în România VIDEO CITEȘTE ȘI Proprietarul AFI a finalizat o investiție în premieră în România VIDEO

În Asia, piețele bursiere au stagnat, contrar tendinței negative de pe Wall Street, unde indicele S&P 500 a întrerupt marți o serie de șapte zile consecutive de creștere.

În SUA, atenția rămâne concentrată pe a doilea săptămână de blocaj guvernamental și pe corecția acțiunilor Oracle, care a alimentat îndoieli privind sustenabilitatea boomului din sectorul inteligenței artificiale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0963 +0.0047+0.09 %
1 USD4.3898 +0.0246+0.56 %
1 GBP5.8842 +0.0180+0.31 %
1 CHF5.4805 +0.0101+0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite