

Un fenomen de amploarea la care au ajuns meditațiile arată că școala românească are mari probleme și ar trebui fiscalizat, a declarat noul ministru al educației, Sorin Costreie.
Locuitorii blocului fisurat parțial din cartierul bucureștean Drumul Taberei s-au întors în imobil.
Republica Moldova și Ucraina urmează să semneze un nou acord de cooperare în domeniul tehnologiei, care ar putea crea premisele producerii de drone de către Chișinău.
Premierul britanic Andy Burnham pare a fi adeptul reinstaurării politicii Uniunii Europene privind libera circulație în Regatul Unit, susținând că este necesară o ”discuție sinceră” pe această temă.
Redeschiderea aeroportului internațional din Riad este incertă, după ce duminică dimineață, capitala Arabiei Saudite a fost lovită de noi atacuri ale rebelilor houthi din Yemen, iar autoritățile au emis mesaje de alertă.
Compania de stat QatarEnergy a semnat joi un contract cu producătorul american Cheniere Energy pentru cumpărarea a patru milioane de tone de GNL anual, până în 2054.
Nouă persoane au fost arestate, iar 371 au fost reținute, din care 110 minori, în timpul protestelor de sâmbătă din opt orașe din Italia, a anunțat poliția din peninsulă.
Miliardarul american Elon Musk a finanțat cu aproximativ 366 milioane de dolari campania Partidului Republican din Statele Unite, fiind cel mai mare donator individual al actualelor alegeri legislative de peste ocean.
Kazahstanul sărbătorește Ziua Republicii duminică, 25 octombrie, odată cu împlinirea a 36 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate de Stat, primul pas spre independența proclamată la 16 decembrie 1991.
Franța se confruntă nu numai cu manifestații și violențe de stradă, ci și cu o deteriorare accelerată a finanțelor publice, irandamentele obligațiunilor de stat și costurile asigurării împotriva riscului de neplată atingând niveluri nemaiîntâlnite de la criza datoriilor suverane din zona euro, de la începutul anilor 2010.
Șoferii ar trebui să fie mai prudenți în dimineața zilei de duminică, vizibilitatea fiind scăzută, chiar și sub 50 de metri pe unele porțiuni ale A0 Centura București, A2 București-Constanța și A3 București-Brașov, dar și pe drumuri din 29 de județe, din cauza ceței dense.
Investiție de zeci de milioane euro. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Fostul premier Ilie Bolojan i-a calificat, într-un interviu acordat Profit.ro, drept ”aristocrație bugetară” pe toți șefii din administrație sau companii de stat care câștigă prea mult în comparație cu serviciile pe care le întorc populației pentru acești bani.
Fostul premier Ilie Bolojan dezvăluie acum, într-un interviu acordat Profit.ro, că, în 2025, când a văzut că măsurile sale de redresare economică a țării, în urma deficitului bugetar de 9,3%, nu au fost acceptate inițial de partidele din coaliție, în discuții inclusiv cu președintele Nicușor Dan, a anunțat că renunță să fie prim-ministru.
Debitul Dunării la intrarea în țară va crește până la finalul acestei luni de la 1.300 mc/s la 1400 mc/s, însă se situează mult sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 23-30 octombrie 2026, ceea ce reduce posibilitatea repornirii centralei de la Cernavodă.
Crăpătura de la blocul din Drumul Taberei evacuat sâmbătă nu este nouă, locatarii refuzând consolidarea, deși problema există de 9 ani din cauza sistemului de canalizare, imobilul fiind expertizat în 2017 și 2020, susține Primăria București.
Comerțul internațional și securitatea alimentară la nivel global sunt afectate de atacurile inacceptabile cu drone asupra navelor din Marea Neagră, a anunțat sâmbătă ministrul de Externe, Dan Niculăescu, ca re a avut o discuție pe această temă cu omologul său din Turcia, Hakan Fidan.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3487 | +0.0020 | +0.04 % |
| 1 USD | 4.7977 | +0.0232 | +0.49 % |
| 1 GBP | 6.3892 | +0.0165 | +0.26 % |
| 1 CHF | 5.7921 | +0.0113 | +0.20 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro