Președintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc a declarat duminică,într-o conferință de presă, că Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a scăpat situația de sub control. El a apreciat că proiectul de lege privind carantina și izolarea elaborat de Guvern este un ”dezastru”, unul dintre argumentele sale find acela că nu există nicio dovadă că un om nu poate fi luat de pe stradă pentru un simplu strănut . El a anunțat că senatorii au cerut Guvernului ca până luni să ofere o fundamentare din practica europeană, cum se întâmplă în Germania, în Austria, în Spania, în Italia în legătură cu internarea obligatorie și cu detașarea obligatorie a medicilor. Cazanciuc a reclamat că proiectul de lege u are nici avizul Ministerulșui Justiției, nici pe cel al CSM, acestea fiind solicitate de Senat, relatează News.ro.
”În proiect nu există nicio dovadă că un om nu poate fi luat de pe stradă pentru un simplu strănut”, a argumentat președintele interimar al Senatului.
Cazanciuc a afirmat că Guvernului îi trebuie foarte mult tupeu să vină în Parlament cu un asemenea proiect de lege, cel legat de carantină și izolare, și apoi să țipe că nu este votat. Senatorul social-democrat a menționat că premierul trebuia să vină din proprie inițiativă în Parlament pentru a susține acel proiect.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
“Toată lumea este de acord că un bolnav contagios trebuie izolat , ajutat să nu răspândească boala, dar modul în care se pune în practică această carantinare sau izolare face diferența dintre un regim democratic și unul dictatorial. Îți trebuie foarte mult tupeu să vii în Parlament cu asemenea proiect, după care tot tu să țipi că nu este votat. Este a treia oară când guvernul trimite Parlamentului în ultimul moment o lege foarte proastă, plină de greșeli și care lasă loc abuzurilor. Această lege trebuie să reglementeze nu numai în cazul pandemiei de acum, dar și în situații similare”, a afirmat Robert Cazanciuc.
El a mai spus că acest proiect nu le garantează cetățenilor că vor fi spitalizați sau izolați doar cât este nevoie.
“Proiectul lui Orban nu le garantează românilor că vor fi izolați sau spitalizați doar atât timp cât este nevoie, nu pe perioadă nedeterminată cum vrea domnul Orban. Confiscarea și distrugerea bunurilor unor persoane izolate, carantinate trebuie aplicată în scopul decontaminării proporțional cu riscul sanitar existent, cu respectarea tuturor drepturilor fundamentale. Proiectul lui Orban nu prevede nici un caz niciuna dintre aceste garanții. E ca și cum un funcționar ar dispune pentru mașina fiecăruia dintre noi pentru un an de zile pentru că așa crede ele de cuvință. (…)

Proiectul lui Orban nu conține nicio garanție că românii nu vor depinde de semnătura unui funcționar”, a mai spus președintele Senatului.
El a precizat că neregulile din proiectul de lege au fost sesizate și de mai multe ONG-uri și a cerut Guvernului să prezinte o fundamentare din practica europeană în legătură cu carantina și izolarea.
“Nu doar noi în Parlament am sesizat aceste nereguli. Asupra acestora au tras semnale de alarmă inclusiv ONG-uri pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. ONG-uri cunoscute și nu tocmai prietene cu Partidul Social Democrat. Am rugat Guvernul ca până luni să ne ofere o fundamentare din practica europeană, cum se întâmplă în Germania, în Austria, în Spania, în Italia pe internarea obligatorie și pe detașarea obligatorie a medicilor”, a transmis Robert Cazanciuc.
El a menționat că proiectul de lege nu are avizul Ministerului Justiției și nici pe cel al CSM.
“Am cerut Ministerului Justiției să avizeze acest proiect pentru a arăta foarte clar dacă actul normativ corespunde legii fundamentale din România și practicii CEDO în acestă materie. Am cerut un aviz și de la CSM pentru că în mod cert proiectul elaborat de Guvernul Orban nu are avizul CSM-ului deși pentru a respecta decizia Curții Constituționale este nevoie de o procedură detaliată de contestare la un judecăt. Legea trebuie să fie clară, ușor de înțeles, ușor de aplicat, să nu dea naștere la abuzuri”, a precizat președintele Senatului.
Întrebat cât va mai dura până când Parlamentul va vota acest proiect de lege, Robert Cazanciuc a răspuns: “Noi avem program în fiecare zi. O să stăm în Parlament până când vom avea garanția că această lege îi protejează pe români, nu le dă doar senzația că îî protejează. Când vom fi convinși că legea corespunde nevoie românilor, o să votăm această lege. Că o să votăm luni, că o să votăm marți, că o să votăm miercuri o să vedem în funcție de cum vor fi dezbaterile în comisii”.
El crede că premierul Ludovic Orban trebuia să vină în Parlament dacă era interesat de acest proiect de lege.
“Dacă premierul era interesat în mod real de acest mecanism, trebuia să vină din proprie inițiativă în Parlament, nu să îl chemăm noi. Eu sper să vină măcar ministrul Justiției la dezbatere pe acest proiect de lege. Dacă premierul o să vină , este foarte bine venit. (…) Nu i-am transmis o invitație în scris, îi transmit o invitație acum dacă are nevoie de invitație scrisă pentru a proteja românii…. Eu spun că nu are nevoie, trebuie să vină din proprie inițiativă, să susțină proiectul Guvernului dacă are încredere în acest proiect. Cred că nici domnul Orban nu are încredere în proiectul pe care l-a transmis”, a mai declarat senatorul Robert Cazanciuc.
Legea privind carantina și izolarea propusă de Guvern a trecut de Camera Deputaților, cu numeroase amendamente susținute de PSD, fiind acum la Senat, unde a fost discutată în Comisia juridică, însă la Senat, votul în plen a fost amânat.