Inflația va rămâne ridicată în toată lumea, în următorii ani, influențată de tensiunile comerciale. Europa de Est, mai afectată decât restul continentului GRAFIC

Economie   
Inflația va rămâne ridicată în toată lumea, în următorii ani, influențată de tensiunile comerciale. Europa de Est, mai afectată decât restul continentului GRAFIC

Economiștii din întreaga lume se așteaptă ca inflația să rămână la un nivel ridicat în următorii ani, potrivit celui mai recent Economic Experts Survey, realizat trimestrial de Institutul ifo.

Pentru anul 2025, experții estimează o rată medie de 4% a inflației globale, în linie cu previziunile din trimestrul anterior. În Germania, așteptările pentru următorii ani sunt stabile, la 2,4% pentru 2025 și 2,3% pentru 2026 și 2028. “Așteptările privind inflația s-au stabilizat la un nivel ridicat – atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu”, a declarat cercetătorul ifo Philipp Heil, care a subliniat că tensiunile comerciale și tarifele la import reprezintă un factor cheie al acestei evoluții, arată BiziDay

Urmărește-ne și pe Google News
Venitul minim pentru a închiria o locuință de lux în România GRAFICE CITEȘTE ȘI Venitul minim pentru a închiria o locuință de lux în România GRAFICE

Și pe termen mai lung, perspectivele rămân ridicate: 3,9% în 2026 și 3,7% în 2028 la nivel global. Diferențele regionale sunt însă evidente. În Europa de Vest, prognoza pentru 2025 este de doar 1,8%, chiar sub ținta de 2% a BCE, în timp ce în Europa de Est și în multe state asiatice, este de așteptat ca inflația să ajungă la niveluri semnificativ mai mari. În Statele Unite, economiștii estimează o creștere a inflației de la 3,1% în 2025 la 3,7% în 2026, evoluție pusă pe seama tarifelor impuse de guvernul american pentru importuri.

Inflația va rămâne ridicată în toată lumea, în următorii ani, influențată de tensiunile comerciale. Europa de Est, mai afectată decât restul continentului GRAFIC

Cele mai ridicate niveluri ale inflației în acest an vor  pentru numeroase țări africane, unde în unele cazuri ar putea depăși 20%.

La sondajul Ifo au participat 1.340 de experți economici din 121 de țări, în perioada 17 iunie – 1 iulie 2025.

viewscnt
Afla mai multe despre
inflatie
europa de est