Noul sistem al achizițiilor publice va fi aplicat începând cu 26 mai

Noul sistem al achizițiilor publice, așteptat de către oamenii de afaceri, a fost publicat în Monitorul Oficial și va fi aplicat începând cu ziua de joi, 26 mai. Noile reguli vor fi valabile pentru licitații care urmează să fie organizate după 26 mai, pentru procedurile aflate deja în derulare fiind aplicat în continuare sistemul în vigoare la data începerii.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Noul sistem al achizițiilor publice va fi aplicat începând cu 26 mai

Noul sistem al achizițiilor publice, așteptat de către oamenii de afaceri, a fost publicat în Monitorul Oficial și va fi aplicat începând cu ziua de joi, 26 mai. Noile reguli vor fi valabile pentru licitații care urmează să fie organizate după 26 mai, pentru procedurile aflate deja în derulare fiind aplicat în continuare sistemul în vigoare la data începerii.

Forma finală, promulgată, a noii Legi a achizițiilor publice poate fi citită AICI.

Noile legi ale achizițiilor publice, conținând sute de pagini care introduc o serie de modificări într-un sistem aplicat din 2006, dar modificat de atunci de peste 20 de ori, au fost prezentate detaliat de către Profit.ro aici și aici.

Legile au fost aprobate pe 10 mai de către deputați. Votul a fost acordat după mai multe săptămâni de amânări, generate de numărul mic al deputaților veniți la muncă, dar și după ce Guvernul a atenționat că astfel de amânări pot genera un nivel redus al fondurilor europene atrase.

Modificări pe ultima sută de metri în viitorul sistem al achizițiilor publice: Pragul de cumpărare directă, din nou ridicat CITEȘTE ȘI Modificări pe ultima sută de metri în viitorul sistem al achizițiilor publice: Pragul de cumpărare directă, din nou ridicat

Termenul limită impus de Bruxelles pentru adoptarea noilor legi ale achizițiilor a expirat pe 18 aprilie.

Noile legi ale achizițiilor stabilesc, printre altele, că criteriul de atribuire "calitate-preț" la atribuirea contractelor de achiziții publice va fi obligatoriu în cazul prestațiilor intelectuale, precum cele de consultanță/asistență tehnică, elaborare studii, proiectare, supervizare, aferente unor proiecte de complexitate ridicată, iar oferta câștigătoare va fi selectată prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare, în care ponderea alocată factorului "preț" nu poate fi mai mare de 40%.

Acest principiu a fost introdus deja în proiectul normelor pentru viitoarele legi de achiziții publice, norme care pot fi citite integral aici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0634 +0.00020.00 %
1 USD4.2848 -0.0256-0.59 %
1 GBP5.8462 -0.0123-0.21 %
1 CHF5.4177 -0.00010.00 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite