Trump rămâne cu tarifele pe oțel și aluminiu, dar pierde ”tarifele reciproce” cu aproape toate țările, după decizia Curții de Apel Federale

Economie   
Trump rămâne cu tarifele pe oțel și aluminiu, dar pierde ”tarifele reciproce” cu aproape toate țările, după decizia Curții de Apel Federale

Curtea de Apel Federală a Statelor Unite a limitat drastic planul tarifar al lui Donald Trump, anulând cele mai multe taxe vamale introduse prin decretul său din 2 aprilie. Instanța a decis că ”tarifele reciproce”, care vizau peste 60 de țări și prevedeau un nivel de până la 50% pentru India și Brazilia, respectiv 10% ca bază pentru majoritatea celorlalte state, nu au temei legal, transmite CNBC.

Tot sub incidența hotărârii intră și tarifele suplimentare impuse Mexicului, Canadei și Chinei, pe care administrația le justificase prin lipsa măsurilor eficiente de combatere a traficului de fentanil, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Hidroelectrica, anunț cu noua ofertă de preț. Compania se ține de cuvânt DOCUMENT CITEȘTE ȘI Hidroelectrica, anunț cu noua ofertă de preț. Compania se ține de cuvânt DOCUMENT

Acestea rămân valabile doar până la 14 octombrie, termenul stabilit pentru ca administrația Trump să le conteste la Curtea Supremă.

În schimb, anumite măsuri centrale din agenda comercială a lui Trump nu sunt afectate de decizia instanței. Cele mai importante sunt tarifele sectoriale pe oțel și aluminiu, de 50%, extinse recent la peste 400 de categorii de produse, care au fost introduse în baza articolului 232 și au șanse mari să reziste în fața oricăror contestări.

De asemenea, taxele aplicate importurilor din China în primul mandat, menținute și de președintele Joe Biden, rămân în vigoare.

O altă măsură care scapă de controlul instanței este eliminarea scutirii de minimis: toate importurile sub 800 de dolari sunt acum supuse taxelor și tarifelor, o lovitură în special pentru micii importatori și pentru comerțul online.

România se afundă, fenomenul de îmbătrânire se accentuează CITEȘTE ȘI România se afundă, fenomenul de îmbătrânire se accentuează

Astfel, peisajul tarifar al Statelor Unite se schimbă radical. Din pachetul inițial care ar fi afectat aproape 70% din importurile americane, doar aproximativ 16% mai rămân acoperite de tarife dacă decizia va fi confirmată.

Trump a anunțat că va ataca hotărârea la Curtea Supremă, avertizând că, dacă verdictul va fi menținut, ”ar putea distruge Statele Unite ale Americii”.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
tarife