Autoritățile vamale din Germania încearcă să dea de urma a circa 6 milioane de măști medicale pe care le-a comandat și care au dispărut de pe un aeroport din Kenya, scrie presa germană, citată de Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
“Autoritățile încearcă să descopere ce s-a întâmplat”, a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului Apărării din Germania, confirmând informații publicate anterior de Spiegel Online.
Aceasta a precizat că impactul financiar este zero, deoarece măștile nu au fost plătite în avans.
Măștile au fost comandate de vameși, care, alături de serviciul de achiziții al armatei germane, sprijină eforturile ministerului Sănătății de a se aproviziona cu echipamente de protecție pe durata pandemiei de coronavirus. Măștile sunt de tip FFP2 și filtrează peste 90% din particule.
Transportul trebuia să ajungă în Germania pe 20 martie, însă măștile au dispărut de pe un aeroport din Kenya, unde nu se știe cum au ajuns, în condițiile în care firma producătoare este din Germania.
“Ce s-a întâmplat exact – dacă este vorba de furt sau despre un furnizor neserios – este în curs de clarificare de către autoritatea vamală”, a precizat o sursă guvernamentală.
Ministerul Sănătății din Kenya a refuzat să comenteze informațiile. Autoritatea kenyană din domeniul aerporturilor (KAA) a transmis că investighează incidentul.