„Maleficent: Suverana Răului” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

Life   
„Maleficent: Suverana Răului” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

Filmul fantasy „Maleficent: Suverana Răului” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de peste 1,7 milioane de lei.

Lungmetrajul, cu Angelina Jolie, Elle Fanning și Michelle Pfeiffer în distribuție, a generat în primul weekend pe marile ecrane românești încasări de 1.770.607 lei, potrivit cifrelor oferite News.ro de Cinemagia.

Urmărește-ne și pe Google News
Cea mai mare bancă italiană vrea să devină mai puțin italiană CITEȘTE ȘI Cea mai mare bancă italiană vrea să devină mai puțin italiană
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Regizat de Joachim Rønning, filmul le are în centru pe Maleficent și tânăra pe care a botezat-o, Aurora. Ele încep să pună sub semnul întrebării legăturile complexe de familie, pe măsură ce sunt atrase în direcții opuse. Primul film „Maleficent” a fost lansat în urmă cu cinci ani.

„Joker”, cu Joaquin Phoenix în rol principal, a coborât un loc în top, după două weekenduri petrecute în fruntea box office-ului. În al treilea weekend, a fost vizionat de 56.762 de spectatori și a generat încasări de 1.224.661 de lei.

Filmul regizat de Todd Phillips, premiat la Veneția cu Leul de Aur, spune povestea lui Arthur Fleck, un bărbat singuratic, abuzat, cu probleme mintale, care, pe măsură ce societatea continuă să îl respingă, adoptă un personaj ale cărui acțiuni devin violente.

Banksy a deschis un magazin on-line CITEȘTE ȘI Banksy a deschis un magazin on-line

Producția SF „Gemini: Conspirația/ Gemini Man”, regizată de Ang Lee, cu Mary Elizabeth Winstead, Will Smith și Clive Owen în distribuție, s-a clasat pe poziția a treia, în coborâre un loc, după ce în al doilea weekend de la premieră a fost vizionată de 16.530 de spectatori și a generat încasări de 372.530 de lei.

Animația „Yeti - Omul Zăpezilor/ Abominable” a coborât un loc în clasament, până pe patru. În al doilea weekend de la debut, ea a fost vizionată de 15.127 de spectatori și a generat încasări de 288.581 de lei.

Filmul „Hustlers: Striptease pe Wall Street”, cu Jennifer Lopez în rol principal, s-a menținut pe locul al cincilea, cu 7.288 de spectatori și încasări de 162.924 de lei în al patrulea weekend de la debut.

Thrillerul horror „Scapă cine poate/ Ready or Not”, regizat de Matt Bettinelli-Olpin și Tyler Gillett, a coborât două locuri, până pe șase, după al doilea weekend în care a fost vizionat de 7.292 de spectatori și a generat încasări de 157.352 de lei.

Animația „O belea de cățel/ Trouble” s-a clasat pe șapte, în coborâre un loc, după ce, în al șaselea weekend de la premieră, a fost vizionată de 4.358 de spectatori și a generat încasări de 87.490 de lei.

Drama „Durere și glorie/ Dolor y gloria”, de Pedro Almodóvar, cu Antonio Banderas, Asier Etxeandia și Penélope Cruz în distribuție, a debutat pe locul al optulea. Filmul a fost vizionat de 4.408 spectatori și a generat încasări de 51.674 de lei.

Propunerea Spaniei pentru nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” a premiilor Oscar 2020, „Dolor y gloria” îl are în centru pe Salvador Mallo (Banderas), cineast aflat la apusul carierei, care face o călătorie mentală în trecut.

Lungmetrajul SF „Ad Astra”, cu Brad Pitt în rol principal, a coborât două locuri, până pe nouă, cu încasări de 50.820 de lei și 2.195 de spectatori în al cincilea weekend pe marile ecrane românești.

Filmul de animație „Mosley: Povestea trolifanților”, regizat de Kirby Atkins și Jun Huang, a coborât două locuri în clasament, până pe zece, după ce, în al treilea weekend de la premieră, a generat încasări de 40.976 de lei și a fost vizionat de 2.194 de spectatori.

viewscnt
Afla mai multe despre
maleficent: suverana răului
box office