Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut marți că designerul francez de lux Christian Louboutin poate pretinde exclusivitatea tălpilor roșii ale pantofilor creați de el, considerând ca această culoare să fie marca reputatului fabricant francez de pantofi cu toc, scrie AFP.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
"O culoare poate fi înregistrată ca marcă", au considerat judecătorii europeni printr-o hotărâre impusă Olandei, unde Louboutin a criticat o societate olandeză pentru contrafacere. Pentru judecătorii europeni, marca se referă la culoare și nu la forma produsului, scrie News.ro.
Combinația patofi pentru femei cu tocuri înalte și tălpi roșii înregistrată de societatea Louboutin contravine legislației europene în privința mărcilor, susține societatea olandeză Van Haren, criticată de Louboutin pentru că a comercializat în 2012 pantofi cu tălpi roșii.
Avocatul general al CJUE, Maciej Szpunar i-a dat dreptate în februarie societății olandeze, dar concluziile sale nu au fost urmate de Curte.
Judecătorii consideră că "marca nu se referă la o formă specifică de talpă de pantofi cu toc înalt, descrierea acestei mărci indicânt în mod concret că forma pantofilor nu face parte din marcă, ci servește doar să pună în evidență culoarea roșie vizată prin înregistrare", în acest caz Pantone 18-1663TP.
"Este o victorie deplină și o mare satisfacție", au declarat pentru AFP reprezentanții Louboutin. Justiția olandeză trebuie să se pronunțe în continuare asupra acuzației de contrafacere adusă împotriva societății Van Haren.