”Interdicția cumulului pensiei cu salariul este un element important pe care cred că trebuie să-l punem în practică și suntem pe cale să găsim formula Constituțională pentru a pune acest proiect în aplicare”, a spus Bolojan, la 100 de zile de la preluarea mandatului de premier.
Bolojan a adăugat că măsura este prevăzută pentru pachetul al treilea de măsuri pe care Guvernul își va angaja răspunderea, pachet care ar trebui adoptat luna aceasta.

Anterior, premierul afirmase că pachetul de reformă a administrației publice ar putea include și alte măsuri, în cazul în care vor fi agreate de coaliție, precum cumulul pensiilor cu salariul în sistemul bugetar, reducerea perioadei de șomaj și eliminarea posibilității de pensionări anticipate.
”Acest pachet poate fi completat cu multe altele. Gândiți-vă că e nevoie de reducerea aparatului din instituțiile centrale și conform protocolului coaliției, această reducere este trecută în mod evident acolo.
Și un astfel de proiect care stabilește niște reguli generale de reducere a aparatului în administrația centrală, în serviciile deconcentrate, poate să fie parte a acestui pachet.
Lucruri care să însemne, de exemplu, interdicția acumului pensiilor cu salariul. Mi se par că ar fi un lucru bun, pentru că decât să reducem un post al unui om care nu are altă sursă de venit, dacă tot ai plecat la pensie la 50 de ani și totuși vrei să lucrezi, cred că poți să-ți găsești un loc de muncă fiind un om valoros în sectorul privat”, a exemplificat Bolojan.
Acesta a dat exemple și de alte alte măsuri posibile, precum fuziuni sau comasări de instituții, clarificări de vârste de pensionare și eliminarea posibilității de pensionări anticipate, respectiv reducerea perioadei de șomaj.

Pentru a avea mai mulți oameni în economie, Bolojan a arătat că Guvernul va trebui să elimine excepțiile de la vârsta standard de pensionare
”Trebuie să reducem excepțiile legate de pensionările anticipate și să creștem vârsta de pensionare pentru aceste categorii cât mai aproape de vârsta standard. Nu vârsta standard trebuie astăzi crescută în România, pentru că noi avem foarte multe excepții și sute de mii de români ies la pensie la o vârstă reală care este mult sub 60 de ani.
De asemenea, asta este o măsură foarte importantă, e o măsură de echitate socială, e o măsură de sustenabilitate economică și e o măsură care ține cont de stabilitatea sistemului de pensia în următoare.
Bolojan a adăugat că trebuie redusă și durata ajutorului de șomaj.