Diana Șoșoacă, europarlamentar și liderul SOS România, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul în care este acuzată de ultraj la adresa a doi polițiști care au mers la locuința ei pentru a-i înmâna o amendă emisă după ce, la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, s-a filmat în cabina de vot. Șoșoaca a refuzat să primească amenda și i-a jignit și amenințat pe polițiști, inclusiv într-o transmisie live pe rețele de socializare.
Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei inculpate, membră a Parlamentului European, pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, anunță PICCJ.
”La data de 15 decembrie 2024, persoanele vătămate, polițiști în cadrul unei secții de poliție din București, s-au deplasat la domiciliul inculpatei, în vederea înmânării unei amenzi contravenționale. Aceștia și-au declinat calitatea și i-au comunicat inculpatei motivul pentru care se află la fața locului. În acest context, aflându-se într-o vădită stare de surescitare, evidențiată de afirmațiile repetate «turbez de furie», inculpata, care s-a prevalat de calitatea sa de demnitar (evidențiată de afirmația «Eu sunt europarlamentar. Ce căutați la un europarlamentar acasă»), a început să manifeste un comportament agresiv față de polițiști”, arată sursa citată.
Astfel, Diana Șoșoacă a refuzat să primească amenda contravențională și i-a împiedicat pe polițiști să afișeze amenda pe ușa locuinței.
”În continuare, inculpata le-a urmărit pe stradă pe persoanele vătămate, le-a adresat expresii și cuvinte jignitoare («fir-ar mama lor de scârbe»; «mama voastră de nenorociți ordinari»; «scârbe nenorocite»), ulterior amenințându-i, în mod direct, prin intermediul unei transmisii live realizată pe rețelele de socializare (TikTok și Facebook). În cursul transmisiei live, inculpata a folosit expresii ca: «Mamă, dacă... dacă, n-oi pune eu bâta pe ăștia până la urmă... de, de, m-am săturat», «Până la urmă cred că-mi iau armă. Cum se apropie unul de mine, îi zbor creierii. Deci nu mai... M-am săturat»; «Bă, deci într-o zi, cred că dau cu ei de toți pereții»; «O să angajăm niște bodyguarzi, mamă, să-i las acasă. Cum se apropie unul de ușă, pac, să-i zboare creierii». Amenințările inculpatei au fost percepute direct de persoanele vătămate, ca urmare a vizionării imaginilor video postate de inculpată pe rețelele de socializare, fapt ce le-a generat o puternică stare de temere”, notează anchetatorii.
Ei precizează că polițiștii se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în legătură cu activitatea de înmânare a unui proces verbal de sancționare contravențională încheiat în 24.11.2024, dată la care, cu ocazia primului tur al alegerilor prezidențiale, inculpata s-a filmat în cabina de vot și a transmis imaginile public, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României.
Rechizitoriul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță competentă să judece cauza în fond.
Plenul Parlamentului European a votat cu o largă majoritate pentru ridicarea imunității europarlamentarei Diana Șoșoacă.
Votul nu a fost unul electronic, ci cu ridicarea mâinilor, dar majoritatea a fost clară, astfel că nu a fost necesară verificarea electronică.
Votul din plen a venit după ce Comisia juridică a Parlamentului European (PE) a decis, cu 17 voturi pentru, zero voturi împotrivă și o abținere, ridicarea imunității lui Șoșoacă.
Voturile din PE vin după ce Parchetul General a solicitat anul trecut Legislativului european ridicarea imunității lui Șoșoacă pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care propagandă legionară.
În raportul oficial care a stat și la baza votului din plen, Comisia juridică a PE a enumerat mai multe acuzații în legătură cu care a decis să voteze pentru ridicarea imunității, dar și unul în care a decis că ridicarea imunității nu este necesară – un discurs din PE, în care Șoșoacă le recomanda colegilor săi să elaboreze strategii de politică externă după modelul lui Nicolae Ceaușescu.
Votul permite procurorilor din România să continue cercetările în dosarele care o vizează pe Șoșoacă, dar nu înseamnă că europarlamentara își pierde mandatul, ea putând să-și continue activitatea în Parlamentul European.
De ce este acuzată Șoșoacă
Conform Parchetului General, procurorul de caz al Secției de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale a Dianei Șoșoacă, pentru următoarele infracțiuni:
- 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal;
- 4 infracțiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;
- promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului;
- negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002;
- ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal.
Raportul Comisiei Juridice a spus că „toate aceste presupuse infracțiuni și cererea aferentă de ridicare a imunității Dianei Șoșoacă nu sunt în legătură cu o opinie sau un vot exprimat de aceasta în exercitarea funcțiilor sale în calitate de deputată în Parlamentul European”.
Comisia juridică a decis prin urmare să ridice imunitatea lui Șoșoacă în legătură cu toate aceste presupuse infracțiuni.
„Imunitatea parlamentară nu este un privilegiu personal”
În raportul său, Comisia juridică a mai spus că Parlamentul nu a identificat niciun element de probă din care să rezulte existența unui „fumus persecutionis” – un termen juridic care descrie suspiciunea întemeiată că o acțiune în justiție este motivată politic.
Raportul a spus că nu există elemente de fapt care să indice că procedura judiciară a fost inițiată cu intenția de a submina activitatea politică a Dianei Șoșoacă în calitatea sa de deputată în Parlamentul European.
În același timp, Comisia juridică a precizat că „Parlamentul nu poate fi asimilat unei instanțe judecătorești și, pe de altă parte, în contextul unei proceduri de ridicare a imunității, deputatul în cauză nu poate fi considerat „persoană acuzată”.
De asemenea, raportul a mai arătat că potrivit regulamentului de procedură, „imunitatea parlamentară nu este un privilegiu personal al deputatului, ci o garanție a independenței Parlamentului în ansamblu și a deputaților săi”.
Ce spune Șoșoacă
Șoșoacă a reacționat după votul din Comisia juridică.
„Cât de frică le este sistemelor român și european de Diana Iovanovici-Șoșoacă! Și au toate motivele!”, a spus ea.
Șoșoacă a fost chemată în martie la Parchetul General, în dosarul în care este acuzată de propagandă legionară. Cu o săptămână înainte, ea fusese audiată în Comisia pentru afaceri juridice a legislativului european.
Potrivit unor oficiali ai Parchetului, procurorii au vrut ca Diana Șoșoacă să fie supusă unei expertize psihiatrice, însă au nevoie de acordul său pentru a începe procedura, acesta fiind motivul pentru care a fost citată, a scris în martie Agerpres.
„S-a revenit la tot ceea ce înseamnă instituțiile sovietice: psihiatria punitivă, reminiscența acelor acte de teroare împotriva celor care deranjau sistemul. (…) Mă trimit pe mine la expertiză psihiatrică, tot Parchetul ăsta General plin de trădători, inculți și incompetenți, care primesc ordine politice, trebuie să meargă, nu să-și facă o expertiză, ci să fie internați pentru tratament psihiatric. Dacă tot vor sovietism, păi atunci să le dăm. Duceți-vă voi la psihiatrie, înainte să le cereți altora”, le-a spus Șoșoacă zecilor de susținători, veniți cu steaguri și pancarte la sediul Parchetului General.






















