Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la Iași, că direcția în care se îndreaptă Moldova este cea corectă, el precizând că salariul mediu net în Iași a ajuns la 1.000 de euro, iar PIB-ul pe cap de locuitor în Iași se situează la aproximativ 15.000 de euro.
Marcel Ciolacu a inspectat șantierul Spitalului Regional de Urgență din municipiul Iași, el făcând și câteva referiri la investițiile din zona Moldovei, scrie News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
”La pachet cu Autostrada Moldovei A7 se finalizează deja și proiectările pe porțiuni din A8. S-a finalizat Aeroportul din Iași. S-a ajuns la un PIB pe cap de locuitor în Iași în jur de 15.000 de euro și sunt ferm convins că după aceste investiții și cu acest ritm aceste sume vor depășite. Este un salariu mediu net în Iași în acest moment de 1.000 de euro. Direcția în care se îndreaptă în acest moment Moldova este direcția corectă”, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că după 15 ani au pornit în sfârșit și cele trei spitale regionale, de la Iași, Cluj-Napoca și Craiova.
”A fost o muncă de echipă, a agenției ANDIS și a Ministerului Sănătății, și am reușit să deblocăm cele mai importante investiții din domeniul sănătății, cele trei spitale regionale. De această dată s-a căutat să se echilibreze întreg teritoriul României și dezvoltarea să fie una uniformă”, a afirmat Ciolacu.
Premierul a mai spus că investițiile care se derulează în acest moment în județul Iași se ridică la aproximativ 8,3 miliarde de lei. El consideră că, dacă aceste investiții s-ar fi realizat mai repede, nu ar mai fi plecat atât de mulți locuitori din Moldova la muncă în străinătate.
”Făceam o socoteală cu fostul prefect de Iași Bogdan Cojocaru și în acest moment sunt în desfășurare numai în județul Iași 8,3 miliarde de lei în investiții. Sunt 3,9 miliarde de lei pe Anghel Saligny și PNDL, aproape 3,2 miliarde în zona de sănătate și vreo 600 de milioane în zona de învățământ. Dacă s-ar fi făcut aceste investiții mult mai devreme și în învățământul dual, dar și în ce privește serviciile publice de sănătate, astăzi nu am fi vorbit de un exod atât de mare de români din Moldova în diaspora”, a adăugat premierul Marcel Ciolacu.