Ședința va avea loc luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.
Pe agenda ședinței se află stabilirea obiectivelor României la Summitul NATO de la Ankara din 2026 precum și forțele și mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2027, scrie News.ro
Administrația Prezidențială a anunțat că pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la obiectivele României la Summitul NATO de la Ankara din 2026, forțele și mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2027.
În ședința CSAT se va mai discuta și despre implicațiile pentru continuitatea serviciilor de navigație aeriană și pentru securitatea spațiului aerian în contextul suspendării Certificatului ROMATSA de furnizor de servicii de navigație aeriană, prin Sentința nr. 360 din 27.02.2026.
"În cadrul ședinței Consiliului, vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale", se arată în comunicatul oficial.
Nicușor Dan a convocat ultima oară CSAT după prăbușirea unei drone pe un bloc din Galați.
Atunci, președintele Nicușor Dan a declarat că consulul general al Federației la Constanța a fost declarat persona non grata și consulatul se va închide.














