Program de guvernare USR: 4 măsuri „urgente” pentru rezolvarea crizei prețurilor la energie. Printre acestea, scăderea TVA, subvenții pentru CET-uri și credit fiscal pentru întreprinderi

Program de guvernare USR: 4 măsuri „urgente” pentru rezolvarea crizei prețurilor la energie. Printre acestea, scăderea TVA, subvenții pentru CET-uri și credit fiscal pentru întreprinderi
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 oct 2021

Programul de guvernare propus de USR prevede implementarea a patru măsuri „urgente” pentru rezolvarea crizei prețurilor la energie. Acestea sunt reducerea temporară a TVA de la 19% la 5% pentru energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii casnici și non-casnici și eliminarea accizei pentru energie electrică, acordarea de credite fiscale pentru întreprinderi în cuantumul a jumătate din creșterea facturii la energie și gaze naturale, exceptarea de la plata certificatelor verzi în factura consumatorului casnic și Subvenții temporare pentru CET-uri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Ce se va întâmpla pe piața de energie va fi anunțat la Videoconferința Profit.ro Oil&Gas, organizată împreună cu Black Sea Oil&Gas, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), OMV Petrom, Romgaz și Transgaz.

Videoconferința, programată pentru 19 octombrie, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

În programul de guvernare propus de USR se arată că politicile climatice europene (Green Deal) care au dus la dublarea prețului certificatelor de carbon și la reducerea producției electrice pe bază de cărbune, dar și scăderea producției autohtone de gaze naturale din cauza „lipsei de investiții generate de haosul și instabilitatea legislativă” au influențat  prețul energiei electrice și al gazelor naturale, arată news.ro.

În acest context USR propune reducerea TVA de la 19% la 5% pentru energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii casnici și non-casnici și eliminarea accizei pentru energie electrică.

JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

„O parte din prețul energiei electrice este compus din taxele indirecte pe care le ia statul: accize și TVA. Pentru a veni în sprijinul consumatorilor casnici cât și în sprijinul mediului de afaceri românesc, propunem ca statul să ia mai puțin din prețul energiei electrice. Propunem eliminarea accizei la energie electrică și reducerea cotei de TVA de la 19% la 5% pe o perioadă de 6 luni”, scrie în programul de guvernare al USR.

Documentul prevede și acordarea de credit fiscal pentru întreprinderi în cuantumul a jumătate din creșterea facturii la energie și gaze naturale. „Astfel, companiile vor avea posibilitatea să deducă din impozitele datorate (pe profit sau pe cifra afaceri) 50% din creșterea înregistrată la utilități pe o perioadă de 6 luni. Pentru a determina creșterea, se vor folosi prețurile  comunicate de INS. Astfel, nu distorsionăm piața energiei electrice și a gazelor naturale, dar ajutăm economia să facă față exploziei de prețuri, prin a împărți creșterea facturii cu statul”, explică documentul citat.

Nu în ultimul rând, se propune acordarea de subvenții temporare pentru CET-uri.

„În sprijinul producătorilor de agent termic și în vederea asigurării suportabilității la plată a materiei prime, respectiv a gazului natural, propunem o subvenție acordată primăriilor cu sisteme de încălzire centralizate, pe perioada sezonului rece. Este o redistribuție de la localitățile fără sisteme de încălzire centralizată către localitățile cu sisteme de încălzire centralizată. Având în vedere costul cu materia primă, prețul gigacaloriei va fi imposibil de suportat în integralitate de către primărie. Subvențiile pe termen limitat (6 luni) se vor baza pe costul aprobat de ANRE pentru gigacalorie aferent fiecărui CET și vor reprezenta 50% din creșterea înregistrată comparativ cu anul 2020”, se mai arată în programul de guvernare publicat de USR.

Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic

Biroul Național al USR a agreat, duminică, lista de miniștri și forma finală a programului de guvernare care vor fi propuse spre validare în Comitetul Politic al partidului, ce are loc duminică seară, de la ora 18:00. Lista de miniștri și programul de guvernare, validate de Comitetul Politic, vor fi depuse luni în Parlament de premierul desemnat Dacian Cioloș. „Indiferent de situație, cred că și pentru PSD tot noi putem fi o soluție pentru a depăși lunile care urmează. Poate ne rupem gâtul și veți scăpa de noi sau poate vom reuși să ținem lucrurile sub control și vă vom permite să vă numărați liniștiți procentele. Oricum ar fi, ieșiți în câștig, pentru că sunt convins că nu vreți să vă treziți pe tavă cu o țară demolată”, a transmis Cioloș.

JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

Lista este următoarea:

Prim ministru - Dacian Cioloș

Ministerul Finanțelor - Dragoș Pîslaru

Ministerul Afacerilor Interne - Alin Stoica

Ministerul Afacerilor Externe - Dan Barna

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - George Cățean

Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Mihai Goțiu

Ministerul Justiției - Stelian Ion

Ministerul Apărării Naționale - Nicu Fălcoi

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului - Claudiu Năsui

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Cristian Ghinea

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Ionuț Moșteanu

Ministerul Energiei - Cristina Prună

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Cătălin Drulă

Ministerul Muncii și Protecției Sociale - Oana Țoiu

Ministerul Sănătății - Ioana Mihăilă

Ministerul Culturii - Iulia Popovici

Ministerul Tineretului și Sportului - Tudor Pop

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - Monica Berescu

Ministerul Educației - Corina Atanasiu

Dacian Cioloș a făcut apel la PSD și PNL să voteze Guvernul monocolor al USR pentru a ieși din criza politică.

„Determinarea de a merge până la capăt. Voi prezenta astăzi Comitetului Politic al USR reunit în procedură de urgență lista cabinetului și programul de guvernare cu care vom merge în Parlament. Datoria mea, ca politician, e să răspund tuturor întrebărilor, iar cei care vor să știe de ce nu am depus mandatul primit de la președintele României au dreptul să întrebe și să li se răspundă. Mergem până la capăt pentru simplul fapt că politicianul român trebuie să-i redea cetățeanului român încrederea în stat și în capacitatea acestuia de a-i apăra interesele cât mai bine cu putință. Politicianul poate lua decizii bune sau proaste, dar cel puțin la fel de importantă precum decizia în sine (și rezultatul acesteia) este buna-credință pe care se fundamentează decizia sa. A greși e cât se poate de uman, a fi lipsit de onestitate și de bună-credință este o lipsă de caracter în momente calme și o ticăloșie în momente de criză. Suntem într-o criză sistemică pentru că nimeni nu mai crede o vorbă ieșită din gura unui politician. Vom trece peste această criză dacă vom începe să redăm încrederea cetățenilor în gesturile și în acțiunile noastre.

Este o criză de durată, pentru că nu poți rezolva o problemă care a trenat 30 de ani în câteva luni. Criza sanitară este un rezultat al lipsei de încredere în instituții înainte de orice. Criza energetică este o criză europeană și globală care va afecta în cel mai dur mod cu putință România. Din nefericire, aceste săptămâni nu au contribuit la creșterea încrederii cetățenilor în capacitatea politicului de a rezolva probleme, ba dimpotrivă. Cred că este nevoie de multă onestitate în perioada care vine, pentru că avem doar două soluții: o criză totală care va duce la implozia sistemului și la o perioadă de extremism și populism sau recâștigarea încrederii în noi, care să se facă onest și prin muncă reală.

Și, pentru că onestitatea este valoarea de bază, trebuie spus că, paradoxal, foarte probabil suntem singura soluție pentru momentul de față, care convine tuturor forțelor politice în momentul în care ne găsim. Mergem mai departe, pentru că am putea fi o soluție convenabilă întregii clase politice. Votul din Parlament va decide.

Elizabeth a II-a, furioasă pe liderii lumii. Conversație privată, crezând că microfonul său era închis CITEȘTE ȘI Elizabeth a II-a, furioasă pe liderii lumii. Conversație privată, crezând că microfonul său era închis

În ceea ce ne privește, voi prezenta Biroului Național USR și Comitetului Politic USR o listă de miniștri și o vom vota pentru a ajunge în Parlament. Vom merge până la capăt, pentru că avem de ales dacă respectăm mecanismele politice, funcționarea democrației și interesele de moment ale unor actori politici. Să nu vă închipuiți că am ajuns noi să formăm un guvern monocolor pentru că nimeni altcineva nu-și dorește să ocupe scaune de miniștri. Am ajuns pentru că, în contextul momentului, noi facem mai puține calcule politice decât celelalte partide despre care cred că, pur și simplu, sunt captive propriilor analize și speranței că la sfârșit vor avea de câștigat mai mult decât competitorii lor. Noi suntem mult mai sensibili la critică și la interacțiunea cu publicul nostru și am fost împinși în față de această gândire optimistă și curajoasă. Vom vedea la sfârșit cine a avut dreptate, dar nu regretăm niciun moment faptul că am făcut acest pas, pentru că trebuie să existe o parte a societății și a politicului care să creadă că se poate chiar și atunci când pare că nu mai există speranță. De aceea mergem noi până la capăt. Pentru că cetățenii României trebuie să știe că, indiferent de cât de dificilă este situația politică, mereu va exista cineva care să-si asume rezolvarea respectivei situații. Astăzi, suntem noi. Mâine, pot fi alții.

Sunt conștient că există o aversiune și o nervozitate la adresa noastră în PNL încă din campaniile electorale din 2019 și 2020. Motivele sunt diferite, țin de trecut și nu vreau să mă refer la ele acum. Înțeleg perfect de ce există această emoție la adresa noastră și știu că în bună măsură ea este provocată de teama de nou. De aceea apare mereu ideea că nu vă puteți înțelege cu noi. Poate că, dacă nu ar fi existat această teamă, Coaliția ar fi funcționat. Istoria e istorie, așa că să ne uităm la ceea ce urmează. Eu sunt sincer convins că putem învăța să lucrăm împreună dacă vom avea ocazia să cultivăm încrederea în relațiile dintre noi. Acum, guvernul monocolor al USR poate fi o soluție pentru ieșirea din criză. Lăsați-ne pe noi să înfruntăm această iarnă și gândiți pragmatic la cea mai bună soluție politică pentru a salva ce se mai poate salva din proiectul politic început anul trecut.

DECIZIE Codul Muncii, din nou schimbat: Modificare a termenului de contestare a deciziilor angajatorului privind contractul de muncă CITEȘTE ȘI DECIZIE Codul Muncii, din nou schimbat: Modificare a termenului de contestare a deciziilor angajatorului privind contractul de muncă

Indiferent de situație, cred că și pentru PSD tot noi putem fi o soluție pentru a depăși lunile care urmează. Poate ne rupem gâtul și veți scăpa de noi sau poate vom reuși să ținem lucrurile sub control și vă vom permite să vă numărați liniștiți procentele. Oricum ar fi, ieșiți în câștig, pentru că sunt convins că nu vreți să vă treziți pe tavă cu o țară demolată. În finalul acestei mărturisiri, aș vrea să îi mulțumesc președintelui Iohannis pentru încrederea acordată odată cu acest mandat. Nu știu care au fost motivele reale ale acestei decizii, dar formal cred că trebuie să restabilim o relație funcțională între instituțiile statului român. Sunt conștient de teoriile care s-au vehiculat în spațiul public privind această desemnare. Dar cred că e mare nevoie să construim o relație instituțională care să fie curățată de nervozitate și de cuvinte grele. Ce pot eu să fac e să port un dialog instituțional corect și onest cu fiecare membru al sistemului democratic și să ofer aceeași onestitate pe care am pus-o pe masă cetățenilor. Nu e niciun câștig pentru nimeni să distrugem instituții și simboluri, pentru că tot noi singuri va trebui să le reconstruim. Ideea că ne vom vindeca prin pârjolire este greșită și nocivă. Ne vom vindeca prin muncă, onestitate și recunoașterea greșelilor.

Așa că sper ca membrii Comitetului Politic al USR să ia deciziile cele mai bune, după cum sper că PNL și PSD vor respecta întregul proces parlamentar. Fiecare parlamentar este liber să gândească cu propria sa minte și să decidă cu propria sa conștiință. Indiferent de decizia pe care o vor lua, sper să fie împăcați și mulțumiți de votul propriu, pentru că o Românie mai bună nu e o Românie a USR sau una a PNL și PSD. O Românie mai bună e una în care avem încredere în ce ne spune celălalt și nu trăim în fiecare zi cu spaima că suntem mințiți și înșelați”, a scris Dacian Cioloș, duminică pe Facebook.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
cioloș
componenta
program
usr