Guvernul a plătit într-un an de cazare a refugiaților ucraineni 750 milioane lei fără să țină vreo evidență. Banii nu ajung la refugiați, ci la persoane fizice și firme din România

Guvernul a plătit într-un an de cazare a refugiaților ucraineni 750 milioane lei fără să țină vreo evidență. Banii nu ajung la refugiați, ci la persoane fizice și firme din România

Inquam Photos

Marius Oncu
Marius Oncu
scris 30 mar 2023

Guvernul a plătit în ultimul an 750 de milioane de lei unor persoane fizice și firme care au cazat cetățeni ucraineni, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Suma este una foarte mare și a ajuns, în proporție de circa 90%, în buzunarele unor persoane fizice din România, care nu au obligații fiscale pentru banii încasați.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Așa cum a stabilit Guvernul - care acum vrea să schimbe sistemul -, banii încasați astfel de persoanele fizice, peste 2.000 de lei pe lună pentru o persoană cazată, nu trebuie declarați la ANAF și nu se datorează pentru ei nicio taxă. Tot conform celor stabilite de Guvern, nu există o evidență centralizată a celor care primesc bani, însă primăriile pot face controale.

VIDEO Haos în Paris și Franța: Bulevarde cu gaze lacrimogene, baricade la aeroporturi, școli și universități CITEȘTE ȘI VIDEO Haos în Paris și Franța: Bulevarde cu gaze lacrimogene, baricade la aeroporturi, școli și universități

Guvernul nu explică pentru interesul cui nu vrea să acorde banii direct refugiaților și preferă să îi dea celor care îi cazează. În multe cazuri, cazarea refugiaților a devenit o afacere foarte bună. Pentru cazarea a patru persoane din Ucraina într-un apartament, de exemplu, se poate trece de venituri de 8.000 de lei pe lună, bani ce nu se declară și nu se impozitează. În comparație, o chirie ar fi mult mai mică, banii ar trebui declarați la ANAF și taxați.

Sumele pe care le primesc de la autorități persoanele care găzduiesc cetățeni ucraineni, respectiv 20 de lei/zi/persoană găzduită pentru hrană și 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare, reprezintă cheltuieli decontate și nu un venit pentru care cei care îl încasează, astfel că nu datorează pentru aceste sume impozit și contribuții, a transmis, anul trecut, ANAF pentru Profit.ro. De asemenea, nu trebuie să depună nici Declarația Unică.

"Până în prezent, în scopul decontării din bugetele lnspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență/lnspectoratului pentru Situații de Urgență București-llfov a cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite proveniți din zona conflictului armat din Ucraina a fost alocată suma de 750,07 milioane lei", se arată într-un document.

Primele plăți au fost făcute în aprilie anul trecut. Până la final de decembrie, conform datelor disponibile mai jos detaliat pe județe și persoane fizice și juridice, Guvernul plătise 591,97 milioane de lei pentru pentru decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea ucrainenilor. Din această sumă, 519,37 milioane lei au ajuns la persoane fizice și 72,6 milioane lei la firme.

Meta, acuzată că a facilitat traficul de persoane prin intermediul Facebook și Instagram CITEȘTE ȘI Meta, acuzată că a facilitat traficul de persoane prin intermediul Facebook și Instagram

O bază de date centralizată cu cei care au încasat sume de bani prin acest program nu există, deorece Guvernul nu a considerat că ar fi necesară.

"Autoritățile administrației publice locale întocmesc situații centralizatoare care cuprind numele și prenumele fiecărei persoane fizice solicitante, numărul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți, numărul de zile de găzduire, precum și suma solicitată de fiecare persoană fizică, pe baza cărora solicită sumele necesare la inspectoratele pentru situații de urgență județene/lnspectoratul pentru Situatii de Urgență București-Ilfov. La nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu se regăsește o bază de date cu informații referitoare la persoanele fizice/juridice cărora li s-au decontat sume de bani pentru această natură de cheltuieli, legiuitorul neinstituind o cerință expresă pentru o astfel de evidență în sarcina acestei instituții", potrivit documentului.

Mecanism care ar putea să prevină fraudele este posibilitatea primăriilor de a verifica informațiile pe care le primesc în cererile pentru bani.

"Autoritățile administrației publice locale care au primit cereri, prin serviciile sociale, pot efectua verificări privind realitatea informațiilor din cererile depuse de persoanele fizice care gazduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina", arată statul.

În România s-ar afla în prezent, potrivit datelor privind intrările și ieșirile din țară, ușor peste 100.000 de cetățeni ucraineni.

De astăzi, nouă modalitate de programare online pentru depunerea cererilor de pașapoarte CITEȘTE ȘI De astăzi, nouă modalitate de programare online pentru depunerea cererilor de pașapoarte

Guvernul a mai alocat 158 milioane lei pentru cei care cazează ucraineni

Recent, pe 22 februarie, Guvernul a suplimentat fondurile pentru ca IGSU să deconteze bani celor care cazează cetățeni ucraineni.

Guvernul a adoptat Hotărârea privind alocarea a încă 151,1 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea bugetului MAI, în scopul decontării din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență/Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov a cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți de persoane fizice, precum și pentru angajamentele legale încheiate cu instituțiile sau autoritățile publice centrale sau locale, operatorii economici publici sau privați, respectiv cu asociații sau fundații.

Cea mai recentă situație detaliată pe județe și persoane fizice/juridice

(click pe poză pentru varianta integrală)

Guvernul a plătit într-un an de cazare a refugiaților ucraineni 750 milioane lei fără să țină vreo evidență. Banii nu ajung la refugiați, ci la persoane fizice și firme din România

viewscnt
Afla mai multe despre
romania
ucraina
refugiati
razboi
cazare
hrana
cazare refugiati