Iridex obține în instanță și o decizie împotriva primarului Sectorului 1, după cea contra Radioului public. Proces similar intentat publicației Puterea

Iridex obține în instanță și o decizie împotriva primarului Sectorului 1, după cea contra Radioului public. Proces similar intentat publicației Puterea
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 12 apr 2020

Tribunalul București a admis în primă instanță solicitarea Iridex Group, administratorul depozitului de deșeuri de la Chiajna, de a îl obliga pe primarul Sectorului 1 al Capitalei, Dan Tudorache, să nu mai facă afirmații publice pe tema activității firmei "de genul" celor incluse într-un comunicat al Primăriei de luna trecută, în care Tudorache cerea Gărzii de Mediu să închidă depozitul de deșeuri al Iridex.

Asta după ce anterior, după cum a relatat Profit.ro, aceeași instanță a obligat Radioul public și pe un jurnalist al acestuia, la solicitarea Iridex, să înceteze provizoriu postarea sau difuzarea de materiale de presă în legătură cu activitatea companiei, controlate de fostul senator al fostului Partid Conservator Corneliu Pascu, Iridex acuzând că un articol i-ar fi prejudiciat imaginea.

Urmărește-ne și pe Google News

"Admite în parte cererea. Obligă pârâtul să înceteze răspândirea, pe orice cale, de afirmații în legătură cu activitatea reclamantei, de genul și/sau natura celei publicate la data de 24.03.2020, pe pagina publicației Agerpres (www.agerpres.ro) sub titlul "Tudorache: Solicit Gărzii Naționale de Mediu să dispună încetarea activității depozitului de deșeuri operat de Iridex Group". Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate", a decis Tribunalul București.

Evenimente
24 octombrie - IMM-urile, oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Idee de pandemie la Ierusalim: Portal pentru rugăciuni online la Zidul Plângerii CITEȘTE ȘI Idee de pandemie la Ierusalim: Portal pentru rugăciuni online la Zidul Plângerii

Iridex a intentat un proces similar și publicației Puterea și unei jurnaliste, după ce publicarea a două articole critice la adresa companiei, respectiv acesta și acesta. Acțiunea este în curs de judecare, iar dreptul la replică al Iridex poate fi citit aici. În acesta, Corneliu Pascu acuză publicația că ar răspândi informații false și afirmă că Iridex își rezervă "dreptul de a sesiza Grupul de Comunicare Strategică privind răspândirea de către publicația dumneavoastră de știri false, menite să creeze panică în rândul populației, în condițiile în care distribuirea știrilor false constituie infracțiune și se pedepsește, conform art. 404 Cod Penal, cu închisoare de la 1 la 5 ani".

Pe 21 martie 2020 a expirat contractul de depozitare a deșeurilor la depozitul Chiajna încheiat între Primăria Municipiului București și Iridex Group, încheiat inițial în 1999. Pe 23 martie, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a decis să nu prelungească contractul, delegând Consiliilor Locale ale sectoarelor Capitalei responsabilitatea încheierii de contracte de depozitare a deșeurilor.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache (PSD), declara pe 4 martie că "o mare parte din poluarea din București vine de la groapa Iridex", iar pe 24 martie a adresat o scrisoare Gărzii Naționale de Mediu în care solicita instituției să dispună încetarea activității depozitului de deșeuri administrat de Iridex Group, susținând că "s-au împlinit ambele condiții pentru stoparea funcționării acestui depozit", respectiv s-a depășit capacitatea maximă de depozitare, iar CGMB nu a prelungit contractul cu Iridex.

ANPC a închis Piața Rahova din București și pescăria din Piața Moghioroș CITEȘTE ȘI ANPC a închis Piața Rahova din București și pescăria din Piața Moghioroș

În plus, Primăria Sectorului 1 cere în justiție, din 2018, anularea autorizației integrate de mediu pentru depozitul de deșeuri Iridex, procesul fiind în continuare pe rol. 

Pe de altă parte, în ianuarie anul acesta, Iridex transmitea, într-un comunicat: "De 4 ani, în scopul obținerii unui nou mandat de primar, domnul Tudorache aduce învinuiri imaginare Iridex, invocând, fără dovezi, presupuse „grave lipsuri în desfășurarea activității”. Uzând de funcția ce o deține, a intervenit la toate autoritățile pentru închiderea acestui depozit, considerând că acest subiect este „cheia” în câștigarea unui (eventual) nou mandat".

Potrivit celor mai recente date disponibile, Iridex a terminat anul 2018 cu un profit net de peste 9 milioane lei, la o cifră de afaceri de 62,5 milioane lei.

Băncile au primit 150.000 de solicitări de suspendare a ratelor de la clienții persoane fizice CITEȘTE ȘI Băncile au primit 150.000 de solicitări de suspendare a ratelor de la clienții persoane fizice

În litigiul cu Primăria Sectorului 1 în care aceasta solicită anularea autorizației de mediu pentru depozitul de deșeuri de la Chiajna, în care următorul termen a fost programat pentru luna viitoare, Iridex a cerut în februarie strămutarea procesului, pretinzând că judecătorii bucureșteni ar putea întâmpina probleme de imparțialitate dat fiind că sunt bucureșteni și, fiind astfel preocupați de calitatea mediului din Capitală, ar putea fi influențați de ceea ce firma numește "campania negativă" împotriva sa.

"În esență, reclamanta a considerat că deplina imparțialitate a Tribunalului București - îndeosebi pe latura obiectivă a acesteia, respectiv aparența de imparțialitate a instanței în ochii unui observator obiectiv și rezonabil  - nu poate fi asigurată. Astfel, în speță există anumite împrejurări la nivelul comunității municipiului București (din care fac parte și judecătorii Tribunalului București), derivate din calitatea părților, conflictele locale și circumstanțele procesului, de natură să afecteze aparența de imparțialitate a acestei instanțe, în ochii unui observator obiectiv si rezonabil din afara acestei comunități. Calitatea părților și relațiile conflictuale locale, ca motive de bănuială legitimă asupra imparțialității Tribunalului București, se impun a fi analizate și din perspectiva circumstanțelor procesului, care implică analiza unei probleme de mediu la nivelul Municipiului București, oraș în care înșiși magistrații Tribunalului București - chemați să se pronunțe asupra legalității Autorizației Integrate de Mediu nr. 15/2018 - trăiesc și își desfășoară zilnic activitatea, motiv pentru care opinia acestora poate fi influențată de asaltul tirului de defăimări îndreptate împotriva Iridex", au transmis în instanță avocații Iridex.

Cererea de strămutare a fost respinsă, 

viewscnt
Afla mai multe despre
iridex group
iridex group cenzura
iridex group primaria sectorului 1
groapa gunoi chiajna
depozit deseuri chiajna poluare
restrictionare drept libera exprimare stare de urgenta