Sindicatele din învățâmânt au anunțat programul protestelor din prima zi de școală

Sindicatele din educație au anunțat, duminică, programul mitingului din Piața Victoriei, urmat de un marș de protest până la Palatul Cotroceni, care va avea loc în prima zi de școală, scrie News.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Sindicatele din învățâmânt au anunțat programul protestelor din prima zi de școală

Sindicatele din educație au anunțat, duminică, programul mitingului din Piața Victoriei, urmat de un marș de protest până la Palatul Cotroceni, care va avea loc în prima zi de școală, scrie News.ro.

Sindicatele transmit și un mesaj către ministrul Educației, Daniel David: Domnule ministru, recunoașteți public că ați generat haos în învățământ și prezentați-vă demisia de onoare!. Sindicatele cer partidelor să nu li se alăture în acest demers. ”Nu dorim și nu vom permite ca protestul legitim al angajaților din învățământ să fie instrumentalizat sau transformat într-o platformă pentru interese politice sau de altă natură”, spun cele trei sindicate din învățământ.

Ce cred americanii că poate duce economia Rusiei în ″colaps total″ CITEȘTE ȘI Ce cred americanii că poate duce economia Rusiei în ″colaps total″

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în numele membrilor de sindicat și al tuturor salariaților din învățământul preuniversitar și universitar, vor organiza mâine, 8 septembrie 2025, în București, un miting în Piața Victoriei, urmat de un marș de protest până la Palatul Cotroceni, anunță sindicatele.

Potrivit federațiilor, ”această acțiune de protest este expresia nemulțumirii profunde a personalului din educație față de refuzul constant al Guvernului de a abroga prevederile din Legea 141/2025”. ”Nici măcar în cel de-al doisprezecelea ceas, ministrul educației, Daniel David, nu recunoaște problemele grave generate de aceste decizii pripite luate de Guvern și ne cere să îi fim alături și să construim împreună viitorul educației. Îl întrebăm pe domnul ministru de ce nu ne-a consultat și când a gândit aceste „reforme“? De ce a luat aceste măsuri ce au crescut numărul elevilor care învață în sistem simultan, ce au lăsat mii de suplinitori calificați fără loc de muncă, ce au dus la dispariția a sute de unități de învățământ? Domnule ministru, recunoașteți public că ați generat haos în învățământ și prezentați-vă demisia de onoare!”, precizează sindicatele.

Una din cele mai mari hidrocentrale românești: Electromontaj va retehnologiza nodul de presiune. Pentru hidroagregate există o singură ofertă, de la o filială Hidroelectrica CITEȘTE ȘI Una din cele mai mari hidrocentrale românești: Electromontaj va retehnologiza nodul de presiune. Pentru hidroagregate există o singură ofertă, de la o filială Hidroelectrica

Sindicatele prezintă programul acțiunii de protest de luni:

10.00 – 11.00 Adunarea participanților în Piața Victoriei

11.00 – 12.00 Pichetarea Guvernului României

12.00 – 13.30 Marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Șos. Grozăvești – Palatul Cotroceni

13.30 – 14.30 Pichetarea Palatului Cotroceni

14.30 – 16.00 Defluirea participanților

Eclipsă totală de Lună, vizibilă în România. Unde va putea fi văzută CITEȘTE ȘI Eclipsă totală de Lună, vizibilă în România. Unde va putea fi văzută

”Pe această cale, ne cerem scuze public tuturor cetățenilor care vor fi afectați de blocajele rutiere generate de marșul nostru. Recurgem la această formă de protest ca la o ultimă soluție, după epuizarea tuturor celorlalte căi de dialog și după mai bine de 5 săptămâni de pichetări ale Ministerului Educației și Cercetării și ale Guvernului României. Miza noastră este una comună pentru întreaga societate: un sistem de educație de calitate, respectat și finanțat corespunzător. Vă mulțumim anticipat pentru înțelegere”, spun sindicaliștii.

Sindicatele din educație solicită ”asociațiilor civice, care nu au discutat în prealabil cu ei, și formațiunilor politice care doresc să se alăture demersului, să nu o facă”.

”Nu dorim și nu vom permite ca protestul legitim al angajaților din învățământ să fie instrumentalizat sau transformat într-o platformă pentru interese politice sau de altă natură. Ne dorim ca mesajele și revendicările noastre să rămână clare și nealterate. Acțiunea noastră este un demers strict profesional, care vizează exclusiv drepturile salariaților din învățământ și interesul sistemului educațional”, subliniază federațiile.

Zeci de operatori poștali și-au suspendat serviciile către SUA CITEȘTE ȘI Zeci de operatori poștali și-au suspendat serviciile către SUA

Sindicatele cer părinților și elevilor să susțină demersul lor.

”Nu în ultimul rând, rugăm părinții și elevii să înțeleagă importanța luptei noastre și să ne susțină, întrucât este în joc și viitorul tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ, de VIITORUL ACESTEI ȚĂRI”, mai spun sindicatele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0787 +0.0015+0.03 %
1 USD4.3463 -0.0148-0.34 %
1 GBP5.8571 -0.0040-0.07 %
1 CHF5.4106 -0.0059-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite