Banca Transilvania a pierdut și în calea extraordinară de atac în procesul împotriva Fiscului în care este obligată să plătească cel puțin 387 de milioane de lei ca impozit suplimentar pentru profitul din achiziția Volksbank în 2015. Fiscul a mai făcut un control și pentru impozitele pe anii 2017 și 2018.
Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), din cadrul ANAF, a atras peste 400 de milioane de lei din verificările derulate în sectorul bancar în prima jumătate a anului. Suma, deja încasată, este semnificativă raportat la impozitele declarate în mod obișnuit de către bănci, în total de 1,58 miliarde lei pentru anul trecut. DGAMC intenționează să inițieze, în a doua jumătate a acestui an, controale la alte două instituții de credit, unde analiza relevă că ar urma să fie identificate sume suplimentare, însă desfășurarea acestora depinde și de problemele de personal, a declarat pentru Profit.ro directorul DGAMC, Ionuț Mișa. Personalul serviciului responsabil de controale pe întreg sistemul bancar a fost dublat, de la 2 la 4 oameni, dar este departe de nivelul inițial de 17 angajați.
Cu lipsă de reforme, cauzată de instabilitatea institușiuonală și politică, și cu lipsă de resurse cronică, este de mirare că ANAF mai funcționează, meritul fiind al profesioniștilor din sistem care ”cârpesc” ce au în prezent, a transmis la Maratonul Fiscalității, organizat de PROFIT NEWS TV, fostul șef al Fiscului Dragoș Doroș, Tax Partner Eversheds Tax. El a arătat că impozitarea automobilelor și locuințelor scumpe, propusă printre măsurile fiscale de actualii guvernanți, nu va aduce venituri importante la buget, fiind important ca la conducerea Fiscului să existe mandate stabile și să fie implementate reformele care sunt clamate de politicieni, dar în practică sunt mereu amânate, precum digitalizarea.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv o cerere de suspendare a efectelor inspecției fiscale a Fiscului, care cere taxe suplimentare de 387 de milioane de lei pentru câștigul din achiziția Volksbank. Între timp și cu un impact mai mare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns unor întrebări venite din România într-un mod care reduce puternic posibilitatea ca Banca Transilvania să obțină o revizuire a unei decizii în această speță.
Nicoleta Cîrciumaru, până recent șefa regionalei București a Fiscului, a fost numită vcepreședinte al ANAF. Conform unor surse din ANAF, numirea arată o preocupare mai mare pentru creșterea veniturilor colectate de Fisc, Cîrciumaru fiind șefa DGRFP București, cea mai importantă direcție regională a instituției.
Una dintre tranzacțiile care au propulsat Banca Transilvania pe locul 1 în topul băncilor din România.
Adminitrația Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost obligată de instanță, printr-o hotărâre definitivă, să restituie subsidiarei locale a gigantul britanic farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK) suma de 20,35 milioane de lei, pe care compania a virat-o instituției în octombrie 2012 ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 104/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, act normativ ce impune producătorilor de medicamente achitarea unei contribuții trimestriale (taxa clawback).
Compania Clujana, care operează cea mai mare fabrică de pielărie și încălțăminte din regiune în anii '80, intrată în insolvență la începutul anului 2018, dar ieșită din această procedură după doi ani, și-a suspendat producția, fiind evacuată din spațiile deținute.
ANAF își propune să recupereze din sumele stabilite ca prejudiciu de către instanțele de judecată, astfel că pe 17 iunie vor avea loc primele licitații privind valorificarea a șase bunuri imobile sechestrate, reprezentând terenuri evaluate la peste 8,8 milioane de lei. Aceste terenuri au fost sechestrate într-un dosar penal de luare de mită și complicitate la spălarea banilor, vizându-l pe fostul director al Companiei Naționale Poșta Română, Dan Mihai Toader.
Fiscul a fost obligat de instanță, printr-o decizie ce poate fi atacată cu recurs, să achite Nokia România SRL suma de 12,3 milioane de lei, reprezentând dobânzi fiscale ca urmare a restituirii cu întârziere a impozitului pe profit achitat în plus.
Xerox (România) Echipamente și Servicii a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pentru serviciile de logistică aferente plicurilor pe care le trimite Fiscul persoanele fizice și juridice care apar în evidențele instituției cu obligații restante. Contractul a fost semnat pentru 15,27 milioane de lei, de la un estimat la 25,5 milioane de lei, fără TVA, pentru patru ani.
Xerox (România) Echipamente și Servicii a depus singura ofertă în cadrul licitației organizată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pentru serviciile de logistică aferente plicurilor pe care le trimite Fiscul persoanele fizice și juridice care apar în evidențele instituției cu obligații restante. Contractul a fost estimat la 25,5 milioane de lei, fără TVA, pentru patru ani.
Agenția Națională de Administrare Fiscală va avea acces la toate datele legate de conturile bancare din România deschise de firme și persoanele fizice printr-un registru la care băncile vor furniza obligatoriu date actualizate zilnic. Informațiile vor putea fi accesate și de alte instituții ale statului.
Compania Clujana, care operează cea mai mare fabrică de pielărie și încălțăminte din regiune în anii '80, intrată în insolvență la începutul anului 2018, a ieșit acum din această procedură.
Pentru ROCA, implicarea în afacerea S-Karp a însemnat familiarizarea cu ce înseamnă să fii producător de pantofi în România, să dezvolți o rețea de magazine și un canal nou de vânzare online, dar creșterea salariilor, majorarea prețului la utilități, productivitatea mai slabă ca în China sau ca în alte țări din Asia și lipsa de tehnologie fac ca România să nu fie competitivă în industria de încălțăminte, spune pentru Profit.ro Rudi Vizental, CEO ROCA. Profit.ro a anunțat anterior că Clujana, operând fabrica de pielărie și încălțăminte care era cea mai mare din regiune în anii '80, intrată în insolvență la începutul anului 2018 și aflată la acest moment în reorganizare, va cumpăra pachetul majoritar de acțiuni, de 66%, deținut de Platforma ROCA la producătorul de încălțăminte S-Karp din Brașov, cu doar 1 euro, dar cu obligația de a respecta anumite condiții privind dezvoltarea activității acestei companii în următorii 3 ani.
Compania Clujana, operând fabrica de pielărie și încălțăminte care era cea mai mare din regiune în anii '80, intrată în insolvență la începutul anului 2018 și aflată la acest moment în reorganizare, va cumpăra pachetul majoritar de acțiuni, de 66%, deținut de Platforma ROCA la producătorul de încălțăminte S-Karp din Brașov, cu doar 1 euro, dar cu obligația de a respecta anumite condiții privind dezvoltarea activității acestei companii în următorii 3 ani, indică date analizate de Profit.ro.
Liderul deputaților liberali, Florin Roman, care este și unul din inițiaitorii proiectului de reducere a TVA la 16%, a anunțat că depune azi la Parlament o propunere legislativă de modificare și completare a Codului de Procedură Fiscală, astfel încât ANAF va avea obligația expresă de a ridica imediat, adică în cel mult 24 de ore, popririle pe conturi bancare ale debitorilor, în situația în care contribuabilii și-au achitat datoriile scadente.
ANAF a primit în jur de 300 de solicitări de la companii private, dar și de stat, interesate să beneficieze de facilitățile programului de restructurare a obligațiilor fiscale restante de peste 1 milion de lei, aprobat de Guvern în această vară. Potrivit datelor transmise Profit.ro de către ANAF, 20 de debitori sunt cu capital de stat, 8 debitori cu capital mixt, unul face parte din categoria institutelor de cercetare-dezvoltare, iar restul sunt din sectorul privat.
Contribuabilii care își plătesc impozitele și taxele la timp ar putea beneficia, de la 1 ianuarie 2020, de un bonus de 3% din sumele achitate integral și la termen, a declarat, sâmbătă, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu.
Fiscul va ieși ”în stradă”, a anunțat recent Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Peste 150.000 de controale ar urma să se deruleze la contribuabili selectați în baza analizelor de risc, până la finalul anului. Vor fi vizate, în principal, alimentația publică, construcțiile, transportul, comerțul, dar și depistarea muncii la negru, inspectorii fiscali urmând să facă echipe cu cei de la ITM. Va fi verificat inclusiv modul în care contribuabilii respectă obligația privind dotarea și utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic. Ce ar trebui să înțeleagă mediul de afaceri din anunțul autorităților și cum ar trebui să se pregătească?
Cele mai multe dintre drepturile persoanelor stabilite prin regulamentul GDPR introdus la nivelul UE, regulamentul pentru protecția datelor cu caracter personal, nu se aplică și în relația dintre ANAF și persoana plătitoare de taxe, reiese dintr-un ghid intocmit de ANAF. Printre drepturile GDPR de care persoanele beneficiază în raport cu diverșii operatori de date cu caracter personal se numără: dreptul la informare, dreptul de acces la datele personale, dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal și dreptul la restricționarea prelucrării datelor. Cei care sperau că vor putea cere ANAF să le șteargă datele și să uite de ei vor fi, însă, dezamăgiți. Drepturile GDPR se aplică destul de limitat în relația ANAF cu plătitorii de taxe și impozite.
Promovarea eșalonării la plată, extinderea serviciului Spațiu Privat Virtual (SPV), inclusiv prin obligativitatea înrolării tuturor activităților independente în SPV, o atitudine mai agresivă în procedurile de executare silită a marilor datornici, depunerea on-line obligatorie a tuturor declarațiilor fiscale, posibilitatea achitării obligațiilor online sau prin plata cu card la casieria administrației ori la ATM, atenție sporită la selectarea contribuabililor pentru inspecții fiscale, dar și implementarea unui sistem de transmitere și înregistrare electronica a popririlor pe conturile operatorilor economici deschise la unitățile trezoreriei statului, se numără printre măsurile gândite și propuse pentru anul 2019 de actuala șefă a ANAF, Mirela Călugăreanu, cu câteva luni înainte să fie numită pe acest post, moment la care conducea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Din ce am văzut la televizor la știri, în documentare și prin filme, precum și din ce am mai citit, am ajuns la concluzia că instituțiile de supraveghere și control ale statului, atunci când investighează suspiciuni de ilegalități, vor în mod logic să fie discrete și să treacă cât mai neobservate. Și e și normal, devreme ce nu-și doresc să-i pună în gardă pe suspecți. Tocmai de aceea, în timpul anchetelor, investigatorii nu se îmbracă în uniforme și nu umblă cu mașini cu însemne oficiale și cu girofaruri.
În contextul în care presa și publicul au semnalat în ultima perioadă că agenții de poliție și-au intensificat acțiunile de verificare, în baza actualei legislații privind transportul de persoane, a șoferilor înscriși în aplicațiile de ridesharing, precum Uber și Taxify, iar Guvernul intenționează să adopte o ordonanță de urgență prin care ar putea afecta activitatea acestor companii, și ANAF pregătește acum ”controale antifraudă” la colaboratorii platformelor menționate.
Vodafone România și-a recăpătat în instanță dreptul de a utiliza termenul "nelimitat" în reclame, după ce ANAF amendase compania, în 2016, cu 5.000 de lei pentru publicitate apreciată ca înșelătoare prin mesajele utilizate în promovarea unor oferte de servicii de telefonie mobilă, impunând atunci ca termenul să nu mai fie folosit.