O femeie din Tempe, Arizona, a murit după ce a fost lovită de o mașină autonomă Uber în timp ce traversa strada, primul incident de acest fel soldat cu decesul unui pieton.
Studenții români din Cluj-Napoca au început să studieze și să se specializeze în conducerea autonomă a automobilelor, în pofida faptului că România nu va putea intra pe această nișă prea curând, fiind chiar puțin probabilă în următorii 20 de ani, din cauza unei infrastructuri neadecvate. Se consideră însă că pregătirea unor specialiști ar putea grăbi acest proces.
Un nou accident rutier în care a fost implicat un automobil Tesla, condus în regim semi-autonom și care s-a izbit de un vehicul de pompieri, ar putea scădea și mai mult încrederea în constructorul american, aflat într-o situație delicată din punct de vedere financiar.
Baidu, operatorul celui mai mare motor de căutare pe internet din China, a anunțat crearea unui fond de 10 miliarde yuan (1,52 miliarde dolari) pentru investiții în tehnologii de conducere autonomă, parte dintr-un proiect mai amplu, prin care vrea să accelereze dezvoltarea propriilor tehnologii în domeniu pentru a putea concura cu rivali precum Google și Tesla.
Centrul Național de Management al Apei Grele va fi finanțat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, și va avea maximum 80 de posturi, care vor putea fi ocupate de actualii angajați ai RAAN. Cheltuielile lunare de funcționare ale Centrului, cu salarii, utilități și materiale, au fost estimate la circa 800.000 de lei pe lună, respectiv 9,6 milioane lei pe an.
Prima navă maritimă autonomă va fi lansată anul viitor și va aduce economii importante pentru transportatori.
Grupul chinez de internet Baidu a prezentat proiectul "Apollo", prin care pune la dispoziția producătorilor auto și companiilor o platformă deschisă pentru dezvoltarea tehnologiilor de conducere autonomă. Compania din spatele celui mai mare motor de căutare din China a început să testeze mașini autonome în condiții reale de trafic încă din 2015 și speră că accesul la tehnologiile sale va accelera trecerea la o nouă etapă în industria auto.
Grupul PSA a efectuat primele teste cu automobilul autonom la care lucrează, având la bord persoane „non experte”. Operațiunea face parte din programul AVA (Autonomous Vehicle for All), inițiat de PSA și care țintește construirea unui automobil simplu și intuitiv.
Companiile de stat și regiile autonome vor fi scutite de taxa judiciară de timbru în cazul proceselor prin care urmăresc recuperarea unor prejudicii produse de proprii angajați. Argumentul este că aceste companii nu ar avea permanent bani și pentru astfel de cheltuieli.
Tesla a înlăturat termenul “Autopilot”, denumirea sistemul de conducere autonomă oferit de producătorul de automobile electrice, de pe versiunea din China a site-ul companiei, în urma unui accident care a avut loc recent în Beijing, informează Reuters.
Peste 63% din veniturile totale de 815,092 milioane lei înregistrate anul trecut de Regia Autonomă de Transport București (RATB) au reprezentat subvenții plătite de Primăria Capitalei din banii contribuabililor la bugetul local, potrivit raportului de activitate pe 2015 al Regiei. Fără aceste subvenții, RATB ar fi fost obligată să recunoască un deficit financiar de peste 500 milioane lei.
Salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual, potrivit unei hotărâri aprobate miercuri de Guvern.
Profitul net al Regiei Autonome RASIROM, aflată în subordinea Serviciului Român de Informații și având ca activitate principală producția de sisteme de supraveghere pentru instituțiile de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, a crescut cu 6,5% anul trecut, la 1,542 milioane lei.
Un număr de 8 companii au depus oferte la licitația organizată de Regia Autonomă de Transport București (RATB) pentru achiziționarea de energie pentru mijloacele sale de transport în comun cu tracțiune electrică, precum și pentru alimentarea sediilor Regiei, contractul fiind evaluat la 9,4 milioane euro, TVA inclusă.
RATB operează un parc format din 1.927 de vehicule, din care 1.147 de autobuze, 483 de tramvaie și 297 de troleibuze, care asigură transportul în comun pe un număr total de 148 de linii, ce acoperă o arie totală de 601 kmp, din care 228 kmp reprezintă zonă urbană.
Autoritatea pentru siguranța traficului auto din SUA a afirmat, într-o scrisoare adresată Google, că sistemul de inteligență artificială folosit de mașinile autonome produse de companie poate fi considerat "șofer", conform legislației americane, transmite Reuters.
Tribunalul Mehedinți a decis, joi, intrarea în faliment a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), la cererea creditorilor, măsură care însă urmează să fie contestată de către administratorul judiciar al Regiei, firma Tudor și Asociații.
Baidu, compania din spatele celui mai mare motor de căutare din China, a testat cu succes prima sa mașină fără șofer, modelul urmând să concureze cu vehicule autonome similare dezvoltate sau anunțate de producători auto și de companii rivale din industria IT, în frunte cu Google.
Autovehiculele fără șofer sunt privite cu entuziasm de potențialii cumpărători, dar, în pofida rolului important pe care companiile din domeniul tehnologiei îl au în dezvoltarea acestor automobile, majoritatea persoanelor ar prefera ca mașina autonomă pe care o achiziționează să fie fabricată de o companie din domeniul auto.
Toyota Motor a prezentat marți un model Lexus GS echipat cu un sistem de conducere autonomă care ar urma să fie disponibil pentru mașinile de serie până în anul 2020, mașinile astfel echipate urmând să concureze cu vehicule similare dezvoltate de companii rivale, printre care și Google