Primul deces al unui pieton provocat de o mașină fără șofer: o femeie a fost lovită și a decedat. Uber suspendă programul de vehicule autonome în SUA și Canada

Primul deces al unui pieton provocat de o mașină fără șofer: o femeie a fost lovită și a decedat. Uber suspendă programul de vehicule autonome în SUA și Canada

Foto: Wikimedia Commons

Profit.ro
Profit.ro
scris 19 mar 2018

O femeie din Tempe, Arizona, a murit după ce a fost lovită de o mașină autonomă Uber în timp ce traversa strada, primul incident de acest fel soldat cu decesul unui pieton.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Mașina, care face parte din flota Uber de vehicule fără șofer, se afla în modul de condus autonom când a lovit femeia, care traversa strada în afara trecerii pentru pietoni, potrivit unui comunicat al Poliției din Tempe, citat de New York Times și Independent.  În mașină se afla și un șofer care monitoriza vehiculul.

Poliția a spus că accidentul s-a întâmplat pe timpul nopții în weekend, fără să precizeze data exactă.

Volkswagen anunță oficial: premiera mondială a noului Touareg, pe 23 martie, la Beijing și la București. Clienții români își pot rezerva un exemplar chiar de la SIAB CITEȘTE ȘI Volkswagen anunță oficial: premiera mondială a noului Touareg, pe 23 martie, la Beijing și la București. Clienții români își pot rezerva un exemplar chiar de la SIAB

Conform New York Times, care citează o informare a poliției, femeia nu a traversat strada pe trecerea de pietoni.

Accidente în care au fost implicate mașini cu tehnologie de condus autonom au mai avut loc și în trecut, însă este pentru prima oară când un pieton moare după ce a fost lovit de o mașină autonomă.

Uber a anunțat că suspendă programele-pilot cu mașini autonome derulate în America de Nord și că va colabora cu autoritățile.

Șeful companiei, Dara Khosrowshahi, a prezentat condoleanțe familiei și a spus că decesul femeii este “incredibil de trist”.

Uber a început să testeze mașini autonome în Pittsburgh în 2016, iar în prezent derulează programe-pilot în San Francisco, Pittsburgh, Toronto și Phoenix, unde se află și Tempe

 

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
masina fara sofer
autonoma
accident
deces