PNL solicită PSD retragerea propunerii lui Mircea Drăghici pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), declară prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan, care spune că „această propunere reprezintă furt cu premeditare”, pentru că PSD urmărește „să fure alegerile” și „să deturneze banii acestei instituții”. Turcan precizează că PNL consideră oportună propunerea unui candidat comun al opoziției parlamentare pentru conducerea AEP.
Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea Comisiei de înființare a unei Autorități Europene a Muncii (AEM), o structură care va contribui la asigurarea unei mobilități echitabile a forței de muncă în cadrul Pieței Interne.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) se pregătește să cumpere echipamente hardware pentru sistemul informatic de centralizare a rezultatelor alegerilor si monitorizare a prezenței la vot la alegerile programate pentru acest an și anul viitor, contractul fiind estimat la 2,29 milioane de lei, fără TVA.
Procurorii anticorupție din Polonia i-au arestat joi pe șapte foști angajați ai Autorității de Supraveghere Financiară, inclusiv un fost președinte al Autorității, informează Reuters.
Băncile europene ar păstra un nivel al solvabilității suficient în condițiile unei noi crize economice, arată rezultatele testelor de stres publicate vineri seară de Autoritatea Bancară Europeană. Cele mai afectate de o evoluție negativă a economiei ar fi băncile britanice Barclays și Lloyds, precum și Banco BPM din Italia.
Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție are loc sâmbătă și duminică, întrebarea adresată alegătorilor la referendum fiind "Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?", iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu". Sunt așteptați să voteze aproape 19 milioane de cetățeni români, peste 672.000 dintre aceștia fiind în străinătate. Referendumul este validat dacă prezența la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care participă votează „Da”. Pentru referendum au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot și au fost amenajate aproape 19.000 de secții de votare. În timp ce autoritățile daju asigurări că referendumul se va desfășura în bune condiții și conform legii, organizațiile civice atrag atenția că referendumul ar putea fi fraudat.
Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Rutieră Română (ARR), pune la dispoziția publicului spre testare, în perioada 1-31 octombrie, aplicația “Mersul Interjudețean al Autobuzelor”, a anunțat luni autoritatea.
Se iau în calcul două variante ale proiectului, respectiv se va construi fie o centrală termoelectrică mai mare, cu putere instalată termică de 250 Gcal/h, fie una mai mică, de 50-60 Gcal/h. Dat fiind că terenul se află în zona de protecție a aeroportului Băneasa, este posibil ca Autoritatea Aeronautică Română să nu aprobe prima variantă, care necesită construirea unui coș de fum de 50 de metri.
Autoritatea daneză de Supraveghere în Domeniul Financiar (FSA) a lansat o nouă anchetă în urma implicării Danske Bank A/S într-un scandal de spălare de bani, care a șocat opinia publică, transmit DPA și Reuters.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat vineri că 18.917.485 de alegători figurau la 31 august în Registrul electoral, datele fiind transmise în contextul în care în 7 octombrie ar urma să aibă loc referendumul privind redefinirea familiei în Constituție.
Comisia Europeană a propus, miercuri, consolidarea rolului Autorității Bancare Europene (ABE) în supravegherea fenomenului de spălare a banilor în sectorul financiar, invocând, printre altele, cazurile recente legate de spălarea banilor din unele bănci din UE.
Ministerul Transporturilor vrea să desființeze Compania Națională de Radiocomunicații Navale "Radionav" din Constanța, societate cu capital integral de stat, activitatea acesteia urmând să fie preluată de Autoritatea Navală Română, aflată în subordinea ministerului.
Conducerea palestiniană din Cisiordania ocupată a anunțat miercuri că-și recheamă ambasadorii din patru state membre ale Uniunii Europene - între care și România - care au trimis reprezentanți la ceremonia israeliano-americană de deschiderea a Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, relatează AFP.
Subvențiile virate de Autoritatea Electorală Permanentă în conturile partidelor politice, în luna martie, totalizează 13.476.154,50 lei.
Ministerul Transporturilor propune desființarea prin Ordonanță de Urgență a Autorității Metropolitane de Transport București, atribuțiile AMTB referitoare la înființarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea și controlul funcționării serviciilor de transport public rutier local de călători în regiunea Bucuresti – Ilfov urmând să fie exercitate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov.
Fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) Dan Rușanu a declarat, la B1 TV, că va da statul român în judecată și cere daune de 6,5 milioane de lei, pentru perioada în care a fost arestat în dosarul "ASF-Carpatica". Acesta îl consideră pe Traian Băsescu principalul vinovat pentru arestarea sa, transmite News.ro.
Combinatul de utilaj greu Fortus Iași, aflat în insolvență de 9 ani, concediază 260 de angajați, preavizele fiind emise din această săptămână, conform informațiilor din interiorul companiei. În vară, Profit.ro a relatat că Fortus riscă să intre în faliment din cauza faptului că Guvernul nu a modificat legislația în vigoare pentru a permite Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), fosta AVAS, care este și acționarul majoritar, și principalul creditor al companiei, să șteargă datoria bugetară de aproape 235 de milioane de lei a combinatului către AAAS, preluând la schimb activul funcțional al unității industriale ieșene.
Parisul a fost ales să găzduiască Autoritatea Bancară Europeană (EBA) - care urmează să părăsească City de la Londra din cauza Brexitului - la finalul unui vot organizat la Bruxelles, a anunțat luni președinția estonă a Uniunii Europene, relatează Le Figaro.
Exploziile, cauzate de scurgeri de gaze, s-au soldat cu un mort și 20 de răniți, iar fostul vicepreședinte al ANRE Eugen Georgescu a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu și ucidere din culpă pentru că nu a suspendat autorizația firmei care ar fi trebuit să monteze detector de gaze la imobilul respectiv.
Directorul general al Autorității Feroviare Române (AFER), Victor Badea, și-a dat demisia, au declarat, vineri, pentru Agerpres, surse din domeniu.
După cum Profit.ro a relatat în premieră la acea dată, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului a elaborat încă din octombrie un proiect care legaliza posibilitatea de dare în plată a activelor companiilor insolvente în schimbul ștergerii datoriilor. Nici până în prezent un astfel de act nu a intrat în vigoare, astfel că operațiunea nu a fost și nu poate fi efectuată, nefiind permisă de legislație.
Reclamele care portretizează tați neajutorați, incapabili să aibă grijă de copii sau de gospodărie, sau mame robotind prin casă vor fi interzise în Marea Britanie, deoarece promovează stereotipuri de gen cu efecte negative în societate, a anunțat autoritatea de reglementare din domeniu.
UE a decis să amâne pentru noiembrie decizia privind mutarea a două agenții importante – Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și Autoritatea Bancară Europeană (EBA) – de la Londra, după Brexit, pentru a le oferi suficient timp liderilor să discute subiectul, arată un document obținut de Politico. Criteriile adoptate la summitul de la Bruxelles pentru găzduirea instituțiilor ar putea s nu fie favorabile României, precizează publicația.
Aeroportul Internațional ”Traian Vuia”, din Timișoara, a primit din partea Autorității Aeronautice Civile Române un certificat care atestă că aterizarea și decolarea aeronavelor se poate face în siguranță chiar și în condiții de vizibilitate redusă.
Autoritatea antitrust din Italia a amendat WhatsApp cu 3 milioane de euro pentru că ar fi obligat utilizatorii să accepte folosirea datelor personale de Facebook, proprietarul popularei aplicații de mesagerie.