Cabinetul interimar de la Sofia intenționează să introducă un fel de „plafon” al marjei comerciale de 20 sau 25%, scrie publicația Sega. În practică, comercianții vor putea calcula și o marjă mai mare, dar vor fi obligați să o declare Comisiei pentru Protecția Consumatorului (CPC), care la rândul său va putea verifica comerciantul respectiv.
România câștigă în fața Bulgariei recunoașterea europeană cu Indicație Geografică Protejată (IGP) a produsului "Plăcintă Dobrogeană", după aproape doi ani de "opoziție hotărâtă și susținută" din partea vecinilor de la sud de Dunăre.
Ministrul sănătății din Bulgaria, Asen Medjdiev, a declarat că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt ineficiente împotriva noilor variante, subliniind că țara sa refuză să le mai achiziționeze. El a mai spus că a cerut Comisiei Europene rezilierea contractului cu Pfizer, informează novinite.com.
Lanțurile de retail, care controlează 50-60% din piața produselor alimentare, distorsionează prețurile și împing în sus prețul alimentelor, a declarat președintele Comisiei pentru Protecția Consumatorilor (CCP) din Bulgaria, Stoil Alipiev.
Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, șeful Comisiei de Energie, Industrie și Cercetare din Parlamentul European, a declarat presei bulgare că România renegociază cu Comisia Europeană data închiderii termocentralelor sale pe cărbune, care constituie jalon în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și va sprijini totodată demersul similar recent al autorităților de la Sofia.
Parchetul European (European Public Prosecutor’s Office - EPPO), condus de fosta șefă a DNA-ului românesc Laura Codruța Kovesi, a întreprins luni zeci de percheziții și alte măsuri investigative în Bulgaria, în cadrul unei anchete privind o posibilă fraudare a sistemului UE de tranzacționare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), cu prejudicii potențiale de milioane de euro pentru bugetul comunitar și cel național.
54% dintre bulgari au dificultăți în a-și plăti la timp facturile curente, potrivit unui studiu privind efectul inflației în 13 țări. Din cauza creșterii costului vieții, tot mai mulți consumatori din Bulgaria își reduc principalele cheltuieli și au tendința de a lua un împrumut pentru a-și acoperi cheltuielile zilnice. În doar un an, ponderea celor care reușesc să economisească a scăzut de trei ori, scrie 24chasa, citată de Rador.
Bulgaria ar putea adera la zona euro începând din 1 ianuarie 2025, dacă va îndeplini toate criteriile de aderare, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters.
Reprezentanța bulgară a Parchetului European se confruntă cu probleme serioase, iar plecarea în masă a procurorilor delegați, a grefierilor și a procurorilor asistenți ridică semne de întrebare cu privire la modul în care este gestionată instituția, potrivit Mediapool, citat de Rador.
Prețurile scăzute de achiziție a laptelui în Bulgaria au forțat mulți crescători de animale să protesteze la Haskovo, transmite 24Chasa, citată de Rador.
Bulgaria a fost premiată la șapte categorii ale clasamentului Orașe și regiuni europene ale viitorului, realizat pentru 2023 de fDi Intelligence, divizie a Financial Times (FT).
Rafinăriile din România nu s-au mai alimentat cu petrol extras din Rusia încă din a doua parte a lunii noiembrie, cu 2 săptămâni înaintea intrării în vigoare a embargoului impus de Uniunea Europeană (UE), arată date publicate de Bloomberg. Comparativ, la începutul anului trecut, România importa săptămânal în medie 100 mii de barili/zi țiței rusesc. Chiar dacă nu mai importă petrol extras în Rusia, rafinăriile autohtone se alimentează majoritar tot printr-un port rusesc, Novorosisk, cu țiței kazah, însă.
Dacă Bulgaria nu intră rapid în zona euro, există riscul de a cădea într-o capcană periculoasă și de a rămâne în „sala de așteptare a euro” mult timp, spune ministrul interimar al finanțelor de la Sofia, Rosița Velkova, citat de Sega.bg.
Pentru a evita o eventuală penurie de carburanți după intrarea în vigoare a embargoului impus de UE livrărilor de produse petroliere din Rusia, Ucraina a importat în ianuarie o cantitate record de benzină auto, o treime din aceasta provenind din România, care a fost de departe principalul furnizor al Kievului. OMV Petrom și Rompetrol au fost responsabile pentru 40% din benzina exportată de companiile românești în Ucraina în luna ianuarie.
Bulgaria renunță la data țintă - ianuarie 2024 - pentru adoptarea euro, a anunțat ministrul de Finanțe, Rossitsa Velkova, adăugând că țara ar putea adera la zona euro în 2025, transmite Reuters.
Comisia pentru protecția concurenței din Bulgaria a amendat subsidiara bulgară a Lukoil cu 67,7 milioane de leva (36,83 milioane de dolari) pentru abuz de poziție dominantă pe piață, transmite Reuters.
Bulgaria a devenit faimoasă ca o „campioană” europeană în ceea ce privește nominalizările „Magnitsky” câștigate, deoarece opt bulgari s-au clasat printre cele zece persoane sancționate până acum în UE conform legii americane împotriva corupției în străinătate, scrie Sega.bg, citată de Rador.
Rezervările în turism de la începutul anului sunt mai multe decât în anul precedent. În prezent, aproape că nu sunt locuri libere în stațiunile bulgare de iarnă, a declarat ministrul bulgar al turismului, Ilin Dimitrov, la Varna, potrivit 24 Chasa, citat de Rador.
Fostul ministru al Energiei din Bulgaria, Alexander Nikolov, este urmărit penal de Procuratura de la Sofia, fiind acuzat de management defectuos exercitat intenționat și cu rea-credință în formă gravă, care ar fi dus la prejudicierea companiei de stat Bulgargaz, cel mai mare furnizor de gaze naturale de la sud de Dunăre, cu circa 45 milioane euro.
Vremea rece din ultima perioadă a majorat consumul de gaze și a făcut ca România să redevină începând de joi importator net în raport cu Ungaria, în condițiile în care retragerile din depozite se află la maximele ultimilor 3 ani și se apropie de maximele istorice.
Grupul rus Gazprom a încercat să obțină despăgubiri din partea Bulgariei, după ce anul trecut autoritățile de la Sofia au refuzat cererea companiei rusești de a fi plătită în ruble pentru gazele livrate, a anunțat ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Rossen Hristov, transmite Reuters.
Bulgaria pare a fi serios îngrijorată că România va intra singură în spațiul Schengen și va consolida controalele la frontieră dintre cele două țări, în loc să le elimine, potivit agenșiei bulgare Sega, citată de Rador.
Număr record de turiști în ianuarie 2023 în stațiunile de iarnă din Bulgaria, în ciuda prețurilor deosebit de mari în localurile de servire a mesei, care sunt publicate pe rețelele de socializare. Asta a relatat ministrul interimar al turismului, Ilin Dimitrov, care a prezentat presei prioritățile sale de lucru. El nu a dat cifre exacte pentru că datele finale nu sunt încă gata. A spus, totuși, că, potrivit „datelor preliminare, luna ianuarie pare să fie mai bună decât ianuarie anul trecut, care a fost record pentru sezonul de iarnă”, transmite Mediapool, citată de Rador.
Uniunea Europeană nu va plăti Bulgariei să construiască un gard mai solid de-a lungul graniței cu Turcia, dar România poate construi Bulgariei un gard gratuit de-a lungul frontierei comune, în Dobrogea. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lăsat să se înțeleagă că Bruxellesul nu se opune ca țările să se ajute reciproc pe o bază bilaterală pentru paza la frontiere, transmite Sega, citată de Rador.
Agenția de evaluare financiară Moody's a confirmat la "Baa1" ratingul Bulgariei pe termen lung, în valută și monedă locală, cu perspectivă stabilă, și a apreciat că țara încă își poate îndeplini obiectivul de aderare la euro din 2024, dar scenariul principal indică faptul că acest proces va fi probabil întârziat cel puțin până în 2025, transmite Novinite.