Trencadis Corp, Maguay Computers, Greensoft și asocierea formată din Power Net Consulting și Advanced Technology Systems au depus oferte pentru furnizarea unui sistem IT pentru monitorizarea prețurilor în cadrul proiectului “Monitorul prețurilor carburanților și a produselor alimentare”, proiect estimat la 1,73 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 7 luni.
Companiile din România plătesc taxe cu 4% mai mari decât media la nivel mondial, exprimate ca procent din prețul combustibilului, lucru ce generează un dezavantaj major pentru acestea și are potențialul de a încetini creșterea economică, conform unui studiu realizat de UHY, rețeaua internațională de experți în contabilitate și consultanță.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, marți seară, la TVR, că "există discuții" privind renunțarea la supraacciza aplicată carburanților și că ia în calcul să propună acest lucru până la finalul acestui an.
Operatorul național aerian Tarom caută o soluție prin care să atenueze impactul negativ al fluctuației prețurilor la combustibil, după ce, în primul semestru, cheltuielile sale pentru carburanți au crescut cu 30%, pe fondul majorării tarifului mediu al kerosenului. “Peste 35 de milioane de lei din pierderea Tarom pe 2018 este cauzată de diferența de preț la combustibili. Chiar dacă prin creșterea de venituri reușim să neutralizăm această pierdere, ne-ar fi plăcut să dezvoltăm investiții cu acești bani”, spune pentru Profit.ro directorul general al companiei, Werner Wilhelm Wolff. Acum, compania a găsit o soluție: cumpără carburanți pe 2 ani, la un preț fix.
Revocarea autorizației de antrepozit fiscal a Oil Terminal, care permite depozitarea benzinei venite pe mare în rezervoarele operatorului portuar constănțean fără plata accizelor până la livrarea ei la destinațiile finale, ar putea duce la blocarea căii ferate Constanța-Ploiești, întrucât clienții Oil Terminal nu-și vor mai stoca carburantul în depozitele companiei, ci îl vor încărca direct în trenuri, au susținut avocații Oil Terminal.
Operatorul de transport și depozitare țiței și produse petroliere Oil Terminal Constanța, controlat de statul român prin Ministerul Energiei cu aproape 60% din acțiuni, a încheiat un contract pe un an cu MOL România Petroleum Products, de manipulare și tranzit al importurilor și exporturilor de benzină și motorină ale subsidiarei locale a grupului maghiar omonim.
Normele europene și legea românească a finanțelor publice prevăd că veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte. Actualul impozit pe liberalizarea prețului la gaze trebuia folosit pentru ajutorarea consumatorilor vulnerabili, cu venituri mici, însă nu s-a făcut nimic în acest sens.
Administrația Națională Apele Române (ANAR) a atribuit OMV Petrom un contract cadru cu o durată de patru ani și o valoare de 4,13 milioane lei, fără TVA, pentru furnizarea de carburanți, potrivit unui anunț publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ponderea energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor din România a crescut la peste 6% din consumul de carburanți, însă rămâne mult sub ținta Uniunii Europene, arată datele Eurostat.
Comisia Europeană (CE) a anunțat joi că România și alte nouă state membre au primit un aviz motivat referitor la netranspunerea în legislația lor națională a directivei privind calitatea benzinei și a motorinei.ar.
Andrei Muntmark, în vârstă de 33 de ani, este director comercial al grupului de companii înființat de tatăl său și conduce totodată firmele din grup Orchid Maintenance, specializată în instalare, mentenanță și service de turbine eoliene, și furnizorul de energie Monsson Trading.
Guvernul vrea să amâne cu doi ani, până la finalul anului 2020, termenul de îndeplinire a obligației distribuitorilor de carburanți de a reduce cu 6% emisiile de gaze cu efect de seră generate de combustibilii puși pe piață față de nivelul din 2010 și cu 1 an, până la 1 ianuarie 2019, data de la care aceiași distribuitori sunt obligați să vândă doar benzină cu conținut de biocarburant de minimum 8% în volum.
Șoferii cu mașini mai vechi pot răsufla ușurați încă un an, Ministerul Energiei propunând Guvernului amânarea cu un an a termenului de intrare în vigoare a obligativității introducerii unui amestec de minim 8% de biocarburanți în benzină de la 1 ianuarie 2018 la 1 ianuarie 2019.
Șoferii care alimentează vineri în 30 dintre benzinăriile OMV Petrom, între orele 10:00 și 14:00, vor putea beneficia de oferta companiei de Black Friday.
Rompetrol Downstream a câștigat licitația organizată de Poșta Română pentru furnizarea de carburanți, urmând să încaseze 13,4 milioane de lei, fără TVA, de la 16,48 milioane de lei, fără TVA, în următoarele 12 luni.
OMV Petrom și Ford România au semnat un memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic care vizează mai multe colaborări, de la alimentarea autovehiculelor produse la fabrica Ford din Craiova cu carburanți Petrom la realizarea unui studiu de piață menit a analiza nevoile de mobilitate ale tinerelor familii din România.
Cele mai multe întrebări primite de Consiliul Concurenței se referă la sectorul carburanților, acesta fiind totodată domeniul în care autoritatea face cele mai multe analize, a declarat pentru News.ro președintele instituției, Bogdan Chirițoiu. De altfel, autoritatea lucrează la un site care va cuprinde date comparative privind prețurilor carburanților, proiect ce ar putea fi gata anul viitor.
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat într-o conferință de presă că nu cunoaște dacă prețul carburanților s-a majorat în ultima vreme, întrucât nu este șofer și nu alimentează la pompă.
Premierul Mihai Tudose a declarat, marți, la Parlament, că nu decizia de a introduce supraacciza la carburanți a generat creșteri de prețuri la pompă pentru că nu a intrat încă în vigoare și a precizat că în următoarea perioada are programate întâlniri cu reprezentanții companiilor petroliere, iar în cazul în care va constata că prețurile au crescut preventiv va lua măsuri în consecință
Guvernul va reintroduce supraacciza la carburanți în două etape, de la 15 septembrie și 1 octombrie, care va genera o majorare de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanți, ministrul Finanțelor spunând că vrea astfel să evite "un șoc" pe piață.
Guvernul decide în toamnă dacă reintroduce supraacciza la carburanți, care încă este negociată cu producătorii astfel că valoarea acesteia nu a fost stabilită deocamdată, a anunțat premierul Mihai Tudose. El a justificat posibila reintroducere prin faptul că, atunci când supraacciza a fost eliminată, nu s-ar fi văzut nicio îmbunătățire la pompă, adăugând: "O punem la loc, măcar din banii ăia poate mai facem un spital". Profit.ro a relatat recent că România va deveni astfel statul est-european cu cea mai agresivă impozitare a carburanților.
Lukoil Romania, Rompetrol Downstream și Almatar Trans Buzău au depus oferte pentru furnizarea de carburanți către Poșta Română, contract estimat la 16,48 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de un an.
KMG International (KMGI), din grupul kazah de stat KazMunayGas, fosta The Rompetrol Group, la care compania chineză CEFC China s-a angajat să preia 51% din acțiuni, vrea să își extindă rețeaua de benzinării în România și Bulgaria și are în plan achiziții în Europa Centrală, după ce problemele legale ale companiei vor fi rezolvate.
Majorarea accizelor de la 1 septembrie 2017, cuprinsă în proiectul de modificare a Codului Fiscal redactat de Ministerul Finanțelor, surprinde cea mai importantă companie petrolieră din România într-o evoluție pozitivă a sectorului său de rafinare și marketing.
În ultimul său raport asupra inflației, în care nu a fost luată în calcul intenția Guvernului de a majora accizele la carburanți, BNR estimează o ieftinire anuală cu 4;5% a benzinei și motorinei anul acesta. Solicitat să comenteze intenția Executivului, guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că eventuala majorare a accizelor va duce inflația în sus.