Guvernul ar putea prelua într-o ordonanță de urgență prevederile adoptate de Senat prin care le este permis firmelor cu cifră de afaceri sub 1 milion de euro să aleagă între impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri. Începând cu primul trimestru, aceste firme ar fi urmat să fie impozitate pe cifra de afaceri, conform unei ordonanțe a Guvernului Tudose căreia senatorii i-au adus modificările menționate, dar pe care deputații întârzie să le aprobe.
Deși a trecut o lună și jumătate de când modificarea Codului Fiscal, incluzând transferul contribuțiilor, prin OUG 79/ 2017, a intrat în vigoare, iar un raport privind ordonanța trebuia adoptat la mijlocul lunii decembrie, deputații Puterii din comisia de buget au considerat că este potrivit să mai amâne adoptarea și să aibă mai întâi o dezbatere generală asupra ordonanței. Între timp, mediul de afaceri așteaptă aplicarea modificărilor adoptate deja în Senat la ordonanță, care, în forma actuală, afectează companiile. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, care a promovat modificările în Senat, nu a fost prezent la discuții, dar afirmă însă că nu și-a schimbat opinia.
Firmele cu un capital social subscris de cel puțin 45.000 lei și cel puțin 2 angajați vor putea opta de anul viitor să aplice impozitul pe profit, de 16%, și nu pe cel pe cifra de afaceri, de 1%, a decis astăzi Senatul, schimbând ordonanța Guvernului. Modificarea trebuie avizată și de Camera Deputaților. Guvernul a majorat, cu aplicare din ianuarie, plafonul sub care firmele aplică impozitul pe cifra de afaceri, de la 500.000 de euro la 1 milion de euro, și eliminase opțiunea de ieșire de la regimul microîntreprinderilor prin majorarea capitalului social.
Firmele cu un capital social subscris de cel puțin 45.000 lei și cel puțin 2 angajați vor putea opta de anul viitor să aplice impozitul pe profit, de 16%, și nu pe cel pe cifra de afaceri, de 1%, au stabilit, miercuri, senatorii din comisia de buget care au amendat în acest fel recenta ordonanță de guvern privind modificarea Codului Fiscal. Ordonanța de guvern majorase, cu aplicare din ianuarie, plafonul sub care firmele aplică impozitul pe cifra de afaceri, de la 500.000 de euro la 1 milion de euro, și eliminase opțiunea de ieșire de la regimul microîntreprinderilor prin majorarea capitalului social.
Atât senatorii de la opoziție, cât și cei de la putere au propus amendarea recentei ordonanțe a Codului Fiscal, prin care este introdus obligatoriu și un impozit de 1% pe cifra de afaceri, cerând ca acesta să fie opțional. Atât puterea, cât și opoziția au propus și revenirea la sistemul actual al contribuțiilor sociale datorate la contractele part-time. În rândul partidului majoritar de guvernământ există însă incertitudine cu privire la adoptarea acestor măsuri.
Senatorii din comisiile de specialitate vor lua în discuție, miercuri, propunerea ca impozitarea cu 1% pe cifra de afaceri până în pragul de 1 milion de euro să fie opțională și nu obligatorie. Un amendament în acest sens a fost depus deja, iar printre alte măsuri avute în vedere de senatori se numără reducerea contribuției pentru sectorul IT și majorarea limitelor de deductibilitate pentru dobânzi și costul de finanțare. La disucuții a fost invitat și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.
Farmec, cel mai mare producător român de produse cosmetice, intră în Râmnicu Vâlcea, cu un centru de vânzare care va fi deschis în complexul comercial Shopping City.
Farmec, cel mai mare producător român de produse cosmetice, intră în Galați, cu un centru de vânzare care va fi deschis în complexul comercial Shopping City.
Cheltuielile de sponsorizare sau mecenat și cheltuielile privind bursele private vor putea fi scăzute din cifra de afaceri a unei firme într-un procent dublat față de cât prevede legea în prezent.
Companiile au operat în cel de-al doilea semestru ajustări semnificative la valorile previzionate anterior pentru cifra de afaceri, profitul, numărul de angajați, nivelul salariilor și al investițiilor din acest an.
CEL.ro, unul dintre principalii jucători din piața de e-commerce din România, își propune o creștere de 25% a cifrei de afaceri în acest an, după ce anul trecut business-ul a generat 53 de milioane de euro.
Deși senatorii au respins propunerea prin care plata cu cardul ar fi fost obligatorie doar pentru magazinele cu cifră de afaceri de cel puțin 50.000 de euro, față de 10.000 de euro cum stabilește legea în prezent, deputații s-au pregătit să adopte pragul mai mare. Într-o primă discuție cu băncile și procesatorii de plăți, deputații au solicitat acestora să reducă din comisioanele percepute micilor comercianți pentru a nu majora pragul.
Farmec, cel mai mare producător român de produse cosmetice, a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 105,5 milioane lei, în creștere cu 9% față de aceeași perioadă din 2016.
PSD a propus recent o schimbare atât de drastică a sistemului de impozitare, respectiv impozitul pe cifra de afaceri, încât antreprenorii au caracterizat mișcarea drept o "revoluție". PSD a bătut rapid în retragere la reacția virulentă a acestora, însă uimitor este că ideea a fost lansată deși Ministerul Finanțelor, condus de PSD, a atenționat încă din mai, într-un document prezentat acum de Profit.ro, că propunerea "nu poate fi luată în considerare".
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, după ședința coaliției, că impozitul pe cifra de afaceri nu va fi introdus, el spunându-le jurnaliștilor să considere subiectul închis. El a mai spus că acest impozit era ”ca o coasă”, astfel că nu puteai să alegi firele pe care le tai, dar a subliniat că vor fi găsite modalități prin care să fie impozitați cei care ”se cred mai deștepți ca statul”.
Impozitul pe cifra de afaceri nu va fi introdus, România rămânând predictibilă în ceea ce privește sistemul financiar-fiscal, a dat asigurări premierul Mihai Tudose la finalul întrevederii pe care a avut-o marți cu liderii europeni, precizând că acest subiect a fost abordat în discuțiile avute cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Consiliului European.
Partidul Național Liberal a discutat cu oamenii de afaceri despre modificările de anvergură a fiscalității propuse de PSD în noul program de guvernare. Antreprenorii critică vehement planurile actualei Puteri, în timp ce PNL spune că se va bate pentru ca măsuri precum impozitul pe cifra de afaceri sau cota progresivă să nu intre în vigoare.
Impozitul pe cifra de afaceri ar fi o măsură cu impact negativ, însă are șanse foarte reduse să fie adoptat, întrucât intră în conflict cu legislația UE. Astfel de inițiative distrag, însă, de la subiecte precum taxa de solidaritate, mult mai grave pentru că Guvernul are capacitatea de a le pune în practică, a declarat Alexander Milcev, liderul departamentului de asistență fiscală și juridică din cadrul firmei de consultanță EY.
Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul program de guvernare lansat săptămâna trecută. Discuțiile sunt aprinse și în contextul climatului politic în care fostul guvern a fost dat jos de propria coaliție de guvernământ, iar emoțiile sunt încă puternice. De ce? Am putea spune pentru că avem o anumită preferință politică și dorim, ca la un spectacol sportiv, să vedem cine câștigă și cine pierde.
Modificările semnificative la programul de guvernare aduse intempestiv și fără suficiente detalii pot destabiliza economia, iar intenția Guvernului de a face o a doua revoluție a sistemului fiscal 6 luni, a creat panică în mediul de afaceri, avertizează Consiliul Investitorilor Străini (FIC).
După ce senatorii au respins, în urmă cu o lună, o propunere prin care plata cu cardul ar fi fost obligatorie doar pentru magazinele cu cifră de afaceri de cel puțin 50.000 de euro, față de 10.000 cum stabilește legea în prezent, deputații vor să adopte ei un prag mai mare, Guvernul nefiind de acord, dar având o opinie cu caracter consultativ. Deputații vor și să elimine obligația în cazul firmelor care desfășoară comerț cu ridicata sau prestări de servicii, cum stabiliseră senatorii.
Trecerea la impozitarea pe cifra de afaceri ar fi o catastrofă pentru industria hotelieră, potrivit patronatului din domeniu, care consideră această idee o formulă inconsistentă și nesustenabilă economic, care blochează investițiile, duce la scăderea calității serviciilor și la încurajarea economiei subterane.
Noul sistem de impozitare la care se gândește Guvernul PSD, ce vizează ca bază de impunere cifra de afaceri și nu profitul, va afecta sectoarele economice capital intensive și cu ciclu lung de producție. Paradoxal, deși are toate șansele de a fi de departe cel mai afectat sector de noua filosofie fiscală, cel energetic mai este lovit și prin populista majorare a “redevențelor”.
Guvernul va efectua în perioada următoare o serie de simulări cu privire la introducerea impozitului pe cifra de afaceri, care a generat proteste în rândul mediului de afaceri, urmând să vadă dacă acest tip de impozit poate fi aplicat doar anumitor tipuri de activități economice sau de la un anumit prag. În funcție de rezultatele aceste analize, Executivul va decide introducerea sau renunțarea la acest nou tip de impozit.
Trecerea de la impozitarea profitului la impozitul pe cifra de afaceri ar afecta puternic contribuabilii cu cifra de afaceri mare și profit mic, cum ar fi cei din retail și distribuție, dar și societățile în dificultăți financiare care vor plăti impozit chiar și fiind în poziție de pierdere. Totodată, o taxă de solidaritate ar descuraja specialiștii talentați care au rămas pe moment în țară, dar și pe cei care s-au afirmat peste hotare și se gândesc să revină, avertizează Alex Milcev, partener EY România.