Noile măsuri fiscale – incertitudinea care nu s-a mai văzut de dinaintea intrării României în UE

Noile măsuri fiscale – incertitudinea care nu s-a mai văzut de dinaintea intrării României în UE
scris 3 iul 2017

Trecerea de la impozitarea profitului la impozitul pe cifra de afaceri ar afecta puternic contribuabilii cu cifra de afaceri mare și profit mic, cum ar fi cei din retail și distribuție, dar și societățile în dificultăți financiare care vor plăti impozit chiar și fiind în poziție de pierdere. Totodată, o taxă de solidaritate ar descuraja specialiștii talentați care au rămas pe moment în țară, dar și pe cei care s-au afirmat peste hotare și se gândesc să revină în țară, avertizează Alex Milcev, partener EY România.

Alex Milcev, partener, liderul Departamentului de asistență fiscală și juridică, EY România

Se discută de câteva zile despre măsurile fiscale anunțate de noul Guvern. Aceste măsuri ridică foarte multe semne de întrebare din punct de vedere al fezabilității lor, dar și din punct de vedere al impactului pe care îl vor determina.

A fost extrem de suprinzător pentru contribuabili, dar și pentru întreg mediul de afaceri desigur, să constate că Guvernul dorește niște modificări radicale ale sistemului fiscal.

Măsurile anunțate arată o schimbare majoră de abordare în decursul unei foarte scurte perioade de timp. Mă refer acum, în special, la înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri, introducerea impozitului pe venitul global și introducerea taxei de solidaritate.

Sunt niște măsuri complet inoportune, care sunt anunțate fără să se fi făcut nicio analiză de impact. Dar să vedem, pe rând, ce presupune fiecare măsură în parte:

Înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri începând cu 2018

Raționamentul pe care se bazează această măsură ar fi probabil acela că firmele/contribuabilii încearcă să minimizeze profitul impozabil prin metode mai mult sau mai puțin legale. Ceea ce nu este corect tehnic, atâta vreme cât există legislație privind prețurile de transfer care, aplicată corect, împiedică astfel de fenomene.

În momentul de față, o astfel de impozitare pe venit se aplică doar pentru microîntreprinderi. Mai mult decât atât, impozitarea în acest mod a cifrei de afaceri ar fi un caz unic în UE și vizibil în afara trendului european privind baza de impozitare consolidată comună.
Subliniez că impozitul pe cifra de afaceri este similar mai degrabă cu TVA-ul (“sales tax”) și, prin urmare, guvernul trebuie să facă o analiză pentru a determina dacă este regulamentară introducerea acestui impozit în locul celui pe profit. Există probabilitatea ca acest impozit să fie contrar prevederilor Directivei Europene privind TVA-ul și, prin urmare, este de așteptat să se pună în mișcare procedura de infringement din partea Comisiei Europene.

În plus, o să fie mulți perdanți în urma aplicării acestei măsuri, cum ar fi de exemplu: contribuabilii cu cifra de afaceri mare și profit mic (e.g. retail, distribuție), societăți în dificultăți financiare care vor plăti impozit chiar și fiind în poziție de pierdere etc.

Modificări fiscale majore în noul program de guvernare: impozitul pe cifra de afaceri va înlocui impozitul pe profit, reducerea TVA este amânată, PFA vor plăti contribuția la pensie direct pentru pilonul 3 CITEȘTE ȘI Modificări fiscale majore în noul program de guvernare: impozitul pe cifra de afaceri va înlocui impozitul pe profit, reducerea TVA este amânată, PFA vor plăti contribuția la pensie direct pentru pilonul 3

Introducerea taxei de solidaritate din 2018

S-a comunicat de către Guvern că s-a “inventat” această taxă pentru cei care au venituri ce depășesc zece salarii minime pe economie. Au fost destul de multe declarații ale Guvernului pe această temă, dar nu este clar încă nici procentul, nici modul exact de calcul. Este de așteptat ca prin această abatere de la cota unică (modelul care a servit bine României de peste un deceniu) să fie generate inechități fiscale.

O altă consecință negativă a acestei măsuri este descurajarea specialiștilor talentați și de succes care au rămas pe moment în țară, dar și a celor care s-au afirmat profesional până acum peste hotare și se gândesc să revină în țară. În concluzie, nu este doar o problemă fiscală, ci și o problemă de atractivitate a țării pentru resurse umane; și aici Guvernul transmite un mesaj contradictoriu.

Introducerea impozitului pe venitul global din 2018

Aceasta este o altă surpriză anunțată de noul Guvern fără nicio pregătire prealabilă. În momentul de față, legislația fiscală, sistemul informatic al ANAF și - desigur - obișnuința contribuabilului de ani de zile sunt bazate pe impozitarea cu cotă unică. Nu este deloc clar de ce se impune această modificare de sistem, care vor fi schimbările principale și în ce fel complicațiile inerente acestei schimbări o să merite tot efortul.

Cred că guvernul trebuie să fie conștient că asemenea măsuri implică o schimbare radicală de politică fiscală. De asemenea, ele arată o inconsecvență a programului de guvernare în această zonă și induc o stare de incertitudine și impredictibilitate cum nu s-a văzut de dinainte de intrarea României în Uniunea Europeană.

În plus, consider că este total neconstructiv și inoportun ca guvernul să anunțe modificări fiscale de anvergură, fără a se face analize prealabile ale impactului calitativ și cantitativ.

Sper, totuși, sperăm că aceste măsuri vor fi reconsiderate și că se va renunța în cele din urmă la implementarea lor.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
ey
impozit
profit
cifra de afaceri
taxa solidaritate