Furtuna înregistrată în acest weekend la malul mării a făcut prăpăd atât în orașul Constanța, cât și în alte stațiuni de pe litoral. Pe lângă copacii căzuți, valurile uriașe au „înghițit” bărcile de pe maluri, iar vântul puternic a măturat din calea sa inclusiv fostele baruri de plaje.
Colectarea veniturilor la bugetul statului a păstrat și în ultimele luni trendul înregistrat încă de la începutul acestui an, sumele strânse din taxe și impozite fiind și la nouă luni sub programul stabilit în linie cu bugetul votat pentru 2023, a declarat într-un interviu acordat Profit.ro ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Veniturile strânse de ANAF și Autoritatea Vamală Română (AVR) la buget au fost în primele nouă luni cu mai mult de 20 de miliarde de lei sub program, peste 16 miliarde de lei din această neîncasare de venituri fiind în responsabilitatea ANAF.
Circulația prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Isaccea este oprită vineri, în urma atacurilor cu drone din timpul nopții de pe partea ucraineană a Dunării.
Primarul localității Isaccea, Anastase Moraru, a declarat că atacurile rusești de vineri dimineață au vizat strict punctul de frontieră vecin, Orlovka, și nu punctele de încărcare a cerealelor.
Vama Buzăului, localitate aflată la poalele munților Ciucaș, este cea de-a opta destinație ecoturistică a României, aceasta a obținut recunoașterea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), informează ministerul.
Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări au trecut vineri (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) aproximativ 272.800 de persoane, cetățeni români și străini, și peste 69.500 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
ANAF a anunțat că a înregistrat în luna aprilie încasări nete de 35,69 miliarde lei, cu 9,8% mai mult ca în aprilie 2022, respectiv un plus de 3,2 miliarde lei. Ritmul de creștere a veniturilor este unul mai rapid comparativ cu primele trei luni (ianuarie-martie), interval pentru care ANAF a anunțat, anterior, venituri în urcare cu circa 7% față de anul trecut. ANAF nu a furnizat informații despre programul de încasări pe care îl avea stabilit pentru aprilie, astfel că nu este clar în ce măsură îmbunătățirea situației din aprilie reprezintă sau nu și o recuperare a rămânerii în urmă din primele trei luni.
Guvernul pregătește tăieri de cheltuieli de 20 de miliarde de lei, însă deficitul de venituri la buget este, în prezent, estimat la numai 15 miliarde de lei, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate situației. Restul de 5 miliarde de lei ar reprezenta o rezervă pe care autoritățile vor să o aibă pentru a doua jumătate a anului, utilă pentru cazul în care evoluția economică ar conduce la o gaură și mai mare în ce privește veniturile, dar și pentru susținerea unor măsuri de sprijinire a firmelor și populației, care ar urma să fie incluse în programul de guvernare actualizat.
Deficitul înregistrat în primul trimestru în ce privește colectarea veniturilor la bugetul statului a fost determinat în principal de o încasările sub program obținute de la marii contribuabili, a declarat premierul Nicolae Ciucă la începerea ședinței de guvern de astăzi. Premierul a făcut "un apel public către marii contribuabili să-și plătească datoriile către stat" și a dat sarcină Ministerului Finanțelor, dar și instituțiilor subordonate acestuia - ANAF, direcția de mari contribuabili (parte a ANAF) și Vămii, să asigure colectarea veniturilor.
Bunuri contrafăcute în valoare de 1,1 milioane lei au fost reținute de inspectorii vamali în complexul comercial "Dragonul Roșu", informează Autoritatea Vamală Română.
Șoferii de camion sunt nevoiși să aștepte până la 16 ore pentru a ieși din țară către Ucraina, pe la punctul de trecere a frontierei de la Siret. Și pe sensul de intrare sunt puncte de trecere a frontierei foarte aglomerate, la Negru Vodă camioanele așteptând peste 11 ore pentru efectuarea formalităților vamale.
ANAF și Autoritatea Vamală Română (AVR) au adus la buget venituri de 87,65 miliarde pentru primul trimestru din acest an, cu 4,15 miliarde de lei (4,5%) sub programul de 91,8 miliarde de lei stabilit de către Ministerul Finanțelor, a anunțat Fiscul. În ultimele săptămâni, s-a ridicat în spațiul public problema veniturilor sub așteptări în primele luni. Profit.ro a scris că Ministerul Finanțelor pregătește propuneri de măsuri privind reducerea cheltuielilor bugetare neesențiale cu 20 de miliarde de lei în acest an, în contextul unor venituri la buget ușor sub așteptări în primul trimestru al acestui an. Printre măsuri, ar urma să fie înghețate din nou angajările la stat, iar cheltuielile ministerelor și agențiilor să fie limitate lunar de Guvern.
Domeniul agriculturii din România este puternic afectat de războiul din Ucraina, care a cauzat anul trecut scăderea prețurilor la cereale. În acest context, există o situație fără precedent în ultimii zeci de ani și anume, existența unor stocuri uriașe de cereale, pe care fermierii au refuzat să le comercializeze.
Combustibilii sunt esențiali pentru desfășurarea acțiunilor militare, pentru funcționarea economiei, dar și pentru a acoperi căderile sistemului energetic ucrainean, supus unor atacuri tot mai dese și mai puternice.
Aproape 75.000 persoane au intrat sâmbătă în România, 7.627 dintre acestea fiind cetățeni ucraineni, informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Punctul de trecere a frontierei și biroul vamal Racovăț (România) - Diakivți (Ucraina) urmează să fie redeschise, conform unei hotărâri aprobate de Guvern. Noul punct de frontieră va permite traficul internațional de persoane, în regim de trafic pietonal și rutier, inclusiv autobuze, inclusiv cu marfă, și va avea program de funcționare permanent.
Antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc demolarea depozitelor cumpărate de la DB Schenker, divizia de logistică a gigantului german Deutsche Bahn, pentru a face loc unui nou magazin Dedeman, al doilea din Sectorul 1 și al optulea din București. Până la avizarea demolării, depozitele rămân închiriate.
Punctul de trecere a frontierei și biroul vamal Racovăț (România) - Diakivți (Ucraina) urmează să fie redeschis în perioada următoare, prevede un proiect de hotărâre de Guvern pregătit de către Ministerul Finanțelor. Noul punct de frontieră va permite traficul internațional de persoane, în regim de trafic pietonal și rutier, inclusiv autobuze, inclusiv cu marfă, și va avea program de funcționare permanent.
Nicăieri nu e mai bine ca acasă! Este deviza românilor care lucrează în străinătate și care în fiecare an se întorc în România să-și petreacă sărbătorile cu prietenii și rudele. Ca de fiecare dată, și-au umplut mașinile cu bunătăți și cadouri și, ca să evite aglomerația din vămi, mulți au pornit la drum încă de aseară. Au avut de așteptat la frontieră doar câteva câteva minute, iar când au ajuns acasă au primit ceai cald și cafea din partea polițiștilor.
Asocierea Arobs Systems (lider) și Wing Leading Edge va furniza Ministerului Finanțelor Publice o soluție hardware și software destinată consolidării bazelor de date necesare funcționării componentelor Sistemului Informatic Integrat Vamal. Estimat la 27,22 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost semnat pentru suma de 26,91 milioane de lei, fără TVA.
Timpii de așteptare în Vama Albița, cea mai mare de la granița cu Republica Moldova, vor fi reduși după implementarea unui acord între autoritățile vamale de la București și Chișinău privind desfășurarea controlului coordonat, cu o singură oprire a TIR-urilor, a declarat marți, la Maratonul Fiscalității, organizat de Profit News TV, președintele Autorității Vamale Române, Bogdan Mihei.
Un număr mai mare de mașini de transport de marfă vor fi monitorizate prin sistemul e-Transport, potrivit unui proiect comun de ordin al președintelui ANAF și al președintelui Autorității Vamale Române. Proiectul aduce modificări și în ce privește stabilirea valorii la confiscare, datele declarate în e-Transport și introduce prevederi referitoare la modificarea datelor înregistrate în aplicație. E-Transport, pentru monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal (legume, fructe, băuturi alcoolice, produse minerale, îmbrăcăminte și încălțăminte), a devenit obligatoriu de la 1 iulie, dar sancțiunile au fost amânate.
Procedura de achiziție a sistemelor de scanare mobilă pentru vămi este în derulare, după ce a fost aprobată de Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) și de Guvern. Autoritatea Vamală Română (AVR) vizează achiziția mai multor sisteme de scanare mobilă, care să fie integrate într-un centru de imagistică la nivel național similar cu cel al Poliției de Frontieră, a declarat, pentru Profit.ro, președintele AVR, Bogdan Mihei. Potrivit acestuia, vama românească a trecut cu succes o reevaluare a UE privind aderarea la spațiul Schengen, iar conducerea vămii din Țările de Jos (Olanda), țară care a manifestat până acum cea mai vizibilă opoziție la intrarea României în Schengen, a fost invitată la o vizită de lucru în portul Constanța.
Aproximativ 397.300 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 103.800 mijloace de transport, au trecut, sâmbătă, prin formalități de control la frontierele României, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire.
Autoritatea Vamală Română va relua la începutul lunii septembrie 2022, procedura de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor publice.