Portul Constanța a expediat 29,4 milioane de tone de cereale în primele zece luni ale acestui an, în condițiile în care cerealele ucrainene au fost responsabile pentru 40% din volumul total, au declarat reprezentanți ai autorității portuare pentru Reuters.
Ministerul Transporturilor a stabilit valoarea estimată a lucrărilor pentru dublarea și electrificarea liniei Constanța-Mangalia. Aceasta este de 267,56 milioane de euro. După ce proiectul va fi adoptat de Guvern, CNCF CFR SA poate lansa licitația pentru proiectare și execuție, scrie Club Feroviar. Între cele două orașe sunt 43 km și multe trenuri fac 80-90 de minute.
Socar Petroleum SA, subsidiara românească a gigantului petrolier de stat omonim al Azerbaidjanului, s-a alăturat din mers listei de potențiali investitori interesați să se asocieze cu Oil Terminal într-un proiect de construire a unei facilități de depozitare și manipulare de bitum pe un amplasament de la Constanța al companiei românești de stat.
Furtuna înregistrată în acest weekend la malul mării a făcut prăpăd atât în orașul Constanța, cât și în alte stațiuni de pe litoral. Pe lângă copacii căzuți, valurile uriașe au „înghițit” bărcile de pe maluri, iar vântul puternic a măturat din calea sa inclusiv fostele baruri de plaje.
Un velier și mai multe bărci pescărești s-au scufundat în portul turistic Tomis din municipiul Constanța, din cauza vântului puternic și a ploii torențiale din acest weekend.
Unul dintre principalele scopuri ale Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța este promovarea internațională a stațiunii Mamaia. În acest sens, delegația Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța a participat recent la târgul internațional de turism din Londra, cea mai importantă adunare a profesioniștilor din acest domeniu la nivel mondial.
După ani de reparații, cazinoul din Constanța este gata în proporție de 80%, iar fațada de pe faleză a fost dezvelită în întregime. Urmeaza sa fie montate vitralii uriase pe fațada de nord și sud, iar pe terasa de la parter se lucrează de zor. În clădirea simbol de la malul mării vor funcționa săli de spectacole, un muzeu, dar și o cafenea.
Statul încearcă fluidizarea traficului feroviar din portul Constanța, supraaglomerat de transporturi de mărfuri dinspre și către Ucraina, în special după denunțarea de către Rusia a acordului cu Kievul privind coridorul maritim protejat destinat exporturilor de cereale ucrainene. Un draft analizat de Profit.ro stipulează programarea obligatorie, pe cât posibil cât mai strictă, a timpilor de sosire, descărcare-încărcare și plecare a trenurilor, prin intermediul unei aplicații informatice, precum și penalități financiare pentru operatorii portuari care nu respectă programările asumate, care pot ajunge și la 1.000 de lei/oră/tren.
Anul trecut, și ca urmare a războiului din Ucraina și a sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei, cifra de afaceri a Gazpromneft Marine Bunker Balkan s-a prăbușit.
Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, a primit oferte indicative (scrisori de intenție) din partea unui număr de 6 potențiali investitori interesați să se asocieze cu compania românească de stat într-un proiect de construire a unei facilități de depozitare și manipulare de bitum pe un amplasament al Oil Terminal.
Montarea panourilor de stuf care împiedică nisipul să fie spulberat a început pe plajele din Mamaia, Constanța, Costinești și Eforie, au anunțat reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL).
Douăzeci de transporturi de cherestea au fost verificate de polițiștii de la Transporturi Maritime, fiind depistate diferențe între cantitatea din containere și cea din acte. Cherestea în valoare a aproape 1,8 milioane de lei a fost confiscată.
Asocierea formată din CON-A Operations și CON-A a câștigat o licitație organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru un contract de proiectare și execuție lucrări în vederea realizării viitorului sediu al Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Constanța. Proiectul va avea o durată de 510 zile de la data atribuirii și a fost semnat pentru suma de 23,215 milioane de lei, fără TVA, de la 23,219 milioane de lei, fără TVA.
Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, la care Ministerul Energiei deține aproape 88% din acțiuni, a semnat cu dezvoltatorul imobiliar Iulius Real Estate, controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, încheierea unui parteneriat în vederea valorificării unui teren de 38 de hectare al Oil Terminal, situat în secția Platforma Nord a amplasamentului terminalului.
Unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din toate timpurile, brazilianul Rivaldo Vitor Borba Ferreira, a fost convins de proiectul existent la Farul Constanța și a devenit noul acționar al clubului, anunță clubul dobrogean.
Guvernul a aprobat alocarea a peste 1,44 miliarde lei pentru moderrnizarea și dezvoltarea Portului Constanța, respectiv a infrastructurii rutiere, de apă și canlizare și de distribuție a energiei electrice, în încercarea de a face față solicitărilor de trafic tot mai mare, în contextul războiului din Ucraina.
Guvernul a pregătit alocarea a peste 1,44 miliarde lei pentru moderrnizarea și dezvoltarea Portului Constanța, respectiv a infrastructurii rutiere, de apă și canlizare și de distribuție a energiei electrice, în încercarea de a face față solicitărilor de trafic tot mai mare, în contextul războiului din Ucraina.
Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, la care Ministerul Energiei deține aproape 60% din acțiuni, va lansa negocieri cu dezvoltatorul imobiliar Iulius Real Estate, controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, pentru un parteneriat în vederea valorificării unui teren de 38 de hectare al Oil Terminal, situat în secția Platforma Nord a amplasamentului terminalului.
Trotinetele electrice administrate de companiile Bolt și Uber au fost retrase din Constanța, conform aplicațiilor mobile unde se precizează că vehiculele sunt indisponibile, iar presa locală arată că Primăria Constanța nu a mai prelungit autorizațiile acordate pentru acest an companiilor respective.
Planul de a exporta cereale din Ucraina prin porturile dunărene și prin portul Constanța, după ce Rusia a ieșit din acordul de la Marea Neagră, este singura cale ce ar avea sens din punct de vedere economic, însă nu este o soluție ușoară. Dincolo de mine și loviturile cu drone pe care le riscă transporturile, crima organizată și corupția din România sunt piedici în calea eliminării unor dificultăți logistice, scrie corespondentul de la Washington al publicației The Guardian.
Polițiștii din Constanța au deschis dosar penal pentru ultraj și au aplicat amenzi pentru cinci persoane, după ce mai mulți angajați ai Satului de Vacanță au înjurat și au aruncat cu mâncare în comisarii de la Protecția Consumatorului care făceau controale.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au controlat mai mulți comercianți din Satul de Vacanță din Constanța, iar acțiunea a generat un scandal.
Municipalitatea Constanța a demarat licitația de contractare a serviciilor de proiectare și execuție lucrări pentru investiția în noua sa centrală de producție de energie termică și electrică în cogenerare, ce va asigura agentul termic pentru încălzirea centralizată din municipiu și pentru care autoritatea locală va beneficia de finanțare europeană nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
De la debutul invaziei rusești în Ucraina, Portul Constanța se străduiește să se adapteze la afluxul suplimentar de cereale care a apărut ca urmare a perturbării rutelor tradiționale de shipping din cauza războiului. Doar în prima jumătate a acestui an, prin Portul Constanța au trecut 7,5 milioane de tone de cereale ucrainene, comparativ cu 8,7 milioane de tone pentru întregul an 2022, transmite Agerpres.
Secretarul general al ministerului Energiei, Constantin Saragea, și Tamila Mikulich, director Grup Administrativ în cadrul KMG International, au fost desemnați membri provizorii ai Consiliului de Administrație al Rompetrol Rafinare, la care KMG International este principal acționar, direct și indirect, cu o participație de 54,6%, iar statul român deține 44,6%.