În România, Guvernul a plasat în afara bugetului de stat veniturile și cheltuielile așa-numitului Fond de Tranziție Energetică, alimentat cu bani din supraimpozitarea producătorilor și traderilor de energie și destinat finanțării compensării către furnizori a costurilor plafonării prețurilor la consumatorii finali.
Amendamentul, analizat de Profit.ro, își propune explicit să facă în așa fel încât și companiile care, strict în baza situațiilor financiare de anul trecut, nu au obținut minimum 75% din cifra de afaceri din activități vizate de contribuția de solidaritate (extracție de țiței, gaze și huilă, respectiv fabricare de produse petroliere rafinate și de cocserie) să fie obligate să plătească contribuția.
Actul normativ adoptat la finalul anului trecut a dus la controverse intense în spațiul public, după ce cel mai mare producător de țiței și gaze din România, OMV Petrom, controlat de grupul austriac OMV, a anunțat de 2 ori că, în baza rezultatelor sale financiare pe 2022 și a prevederilor OUG, consideră că nu datorează contribuția de solidaritate.
Pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se află în prezent 3 procese în care reclamanții solicită anularea contribuției de solidaritate de minimum 33% din ″profiturile excesive″ pe 2022 ale companiilor cu cifră de afaceri de cel puțin 75% din extracție de țiței și gaze și fabricare de produse petroliere rafinate, impusă printr-un Regulament UE din octombrie 2022, a cărui aplicare în România printr-o ordonanță de urgență adoptată la finalul anului trecut a generat scandalul ″suprataxei OMV Petrom″.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, și-a majorat anul trecut cu peste 73% volumul de energie electrică generat de vechea sa centrală de la Iernut, alimentată cu gaze din producția proprie, de la 640 la circa 1.110 GWh, potrivit raportării transmise Bursei de Valori București (BVB).
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, în legătură cu anunțul companiei OMV Petrom că nu va plăti taxa de solidaritate, că, în prezent, ANAF face un control la această companie și se așteaptă rezultatul verificărilor, menționând că legislația din România va fi respectată, indiferent de entitate.
Actul normativ adoptat la finalul anului trecut a dus la controverse intense în spațiul public, după ce cel mai mare producător de țiței și gaze din România, OMV Petrom, controlat de grupul austriac OMV, a anunțat de 2 ori că, în baza rezultatelor sale financiare pe 2022 și a prevederilor OUG, consideră că nu datorează contribuția de solidaritate.
OMV Petrom consideră, în urma calculelor făcute pe baza cifrelor rezultatelor financiare pe anul trecut și a prevederile legislației în vigoare, că nu datorează contribuția de solidaritate de 60% impusă la finalul anului trecut de Guvern, însă dacă ANAF ajunge la altă concluzie, o va plăti, a declarat directorul financiar al companiei, Alina Popa, într-o conferință de presă, răspunzând unei întrebări.
Veniturile obținute din extracția de hidrocarburi și fabricarea de produse petroliere rafinate, activități supuse contribuției de solidaritate de 60%, de către OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, au reprezentat anul trecut mai puțin de 61% din totalul încasărilor din vânzări ale companiei controlate de grupul austriac OMV, ceea ce ar însemna că societatea nu datorează suprataxa impusă la finalul lui 2022 de către Guvern prin OUG, în aplicarea unui Regulament UE din octombrie.
Gazele naturale din producția internă proprie pe care OMV Petrom le transferă centralei sale de la Brazi drept combustibil pentru generarea de energie electrică de către aceasta ar putea constitui argumentul cu care ANAF să încerce să pună compania controlată de austriecii de la OMV la plata contribuției de solidaritate de 60%, impusă prin OUG la finalul anului trecut în aplicarea unui Regulament UE din octombrie 2022, suprataxă pe care cel mai mare producător de hidrocarburi din România susține că nu o datorează și pentru implementarea căreia Guvernul a cerut îndrumări de la Bruxelles.
Enel Green Power România, subsidiara locală a diviziei de producție de energie regenerabilă a gigantului italian Enel, și EDPR România, din grupul portughez de profil EDP Renováveis, au solicitat în instanță sesizarea CCR cu excepție de neconstituționalitate privind prevederile legate de supraimpozitarea producției de energie electrică din Legea nr. 259/2021 și din OUG nr. 119/2022.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze naturale din România, riscă să ajungă în litigiu pe tema așa-numitei ″contribuții de solidaritate″ de 60% impusă de Guvern prin ordonanță de urgență la finalul anului trecut, în aplicarea unui Regulament UE adoptat în toamna lui 2022. Însă Fiscul și compania controlată de grupul austriac OMV se judecă și acum în instanțe, în mai multe procese, unele aflate pe rol de mulți ani de zile și cu mize de sute de milioane de lei, potrivit documentelor din dosare, analizate de Profit.ro.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat pe 22 decembrie 2022 că, până la acel moment, verificase și trimisese spre decontare cereri de plată de peste 7,7 miliarde lei din partea furnizorilor, reprezentând compensații pentru plafonarea prețurilor.
Gigantul petrolier american ExxonMobil a dat în judecată Consiliul Uniunii Europene la Curtea Generală a UE din Luxemburg contestând adoptarea de către acesta în octombrie a Regulamentului european ce obligă statelor membre să le impună producătorilor de țiței, gaze și cărbune, precum și rafinăriilor de petrol și cocs, plata unei contribuții de solidaritate de minimum 33% pe profiturile impozabile care depășesc cu mai mult de 20% media celor înregistrate în perioada 2018-2021, supraimpozitare proaspăt adoptată și de România, printr-o ordonanță de urgență aprobată chiar miercuri.
Statul român le-a impus producătorilor de țiței, gaze și cărbune, precum și rafinăriilor de petrol și cocs, plata unei contribuții de solidaritate de 60% din profiturile impozabile care depășesc cu mai mult de 20% media celor înregistrate în perioada 2018-2021, potrivit unei ordonanțe de urgență elaborate în conformitate cu un Regulament UE adoptat în octombrie, această rată de impunere fiind aproape dublă față de cea minimă prevăzută de Regulament, de 33%, și a treia cea mai mare dintre țările care au anunțat astfel de contribuții.
După cum a relatat Profit.ro, proiectul legii bugetului de stat pe 2023 nu oferă nicio informație despre estimările Guvernului cu privire la încasările și cheltuielile de anul viitor ale Fondului de Tranziție Energetică, la care producătorii și traderii de energie electrică (și în curând și petroliștii offshore din Marea Neagră) plătesc supraimpozit.
Supraimpozitarea din energie, constând în impunerea de contribuții la așa-numitul Fond de Tranziție Energetică, va fi aplicată nu doar entităților cu care producătorii de energie electrică din România încheie contracte de hedging pentru a se proteja de riscurile presupuse de volatilitatea prețurilor de pe piețe, ci și partenerilor acestor entități, cu care acestea încheie la rândul lor contracte de hedging, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Producătorilor de energie regenerabilă li se vor deduce integral cheltuielile cu energia pe care trebuie să o achiziționeze din piețe pentru a-și onora contractele de livrare, atunci când nu bate vântul sau nu e soare, precum și cele cu dezechilibrele, la stabilirea bazei de impunere a supraimpozitării ce vizează veniturile din vânzarea energiei produse la prețuri mai mari de 450 lei/MWh, potrivit comisiilor Senatului.
Supraimpozitarea din energie, constând în impunerea de contribuții la așa-numitul Fond de Tranziție Energetică, ar putea fi aplicată și entităților cu care producătorii de energie electrică încheie contracte de hedging pentru a se proteja de riscurile presupuse de volatilitatea prețurilor de pe piețe, potrivit amendamentelor la proiectul legii de aprobare a OUG nr. 119/2022 votate marți în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. Proiectul va fi supus miercuri la vot în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională.
Contribuția de solidaritate a producătorilor de energie electrică va consta în esență, ca și până acum, din virarea la bugetul de stat a veniturilor suplimentare ale acestora rezultate din vânzarea energiei produse la prețuri mai mari de 450 lei/MWh, însă cu câteva detalii în plus importante.
Jucătorii din piețele angro de energie și gaze care fac trading pe aceste piețe vor datora la bugetul de stat o ″contribuție de solidaritate″ la un așa-numit ″Fond de tranziție energetică″, contribuție care va consta, în esență, în câștigurile lunare realizate din tranzacții de cumpărare și ulterior de vânzare care depășesc o marjă de profit de 2%.
Producătorii de energie regenerabilă grupați în organizațiile profesionale RWEA și PATRES avertizează, cu puțin timp înaintea ședinței în care Guvernul ar trebui să adopte ordonanța de urgență cu noile măsuri de temperare a prețurilor la energie, inclusiv privind impunerea unei contribuții de solidaritate pe tot lanțul logistic al industriei energetice, că vor intra în faliment dacă nu se renunță la ideea supraimpozitării câștigului înregistrat pe fiecare tranzacție.