Autoritățile americane coordonează discuții urgente pentru salvarea First Republic Bank (FRC), după o nouă prăbușire a acțiunilor la bursă la începutul săptămânii, în condițiile în care eforturile sectorului privat pentru menținerea băncii pe linia de plutire nu au produs încă rezultatele scontate.
Deși se anunța un an greu, în care compania a fost nevoită să închidă parte din uzinele sale în mod repetat, Toyota a reușit să recupereze o bună parte din pierderi și a anunțat că vânzările din anul fiscal 2022 – 2023, încheiat pe 31 martie, a înregistrat o creștere a vânzărilor.
First Republic Bank analizează posibilitatea de a vinde active de 50 până la 100 de miliarde de dolari, în timp ce creditorul aflat în dificultate încearcă să se salveze de turbulențele care au cuprins industria bancară luna trecută.
Divizia europeană a Toyota s-a confruntat cu o încetinire a vânzărilor din Europa, în primul trimestru al acestui an, pe o piață care a crescut semnificativ, pierzând astfel din cota de piață câștigată în 2022.
Comisia Europeană a adoptat, marți, o propunere menită să ajusteze și să consolideze cadrul existent al UE de gestionare a crizelor bancare și de asigurare a depozitelor (CMDI), cu accent pe băncile mijlocii și mici.
Riscul unei crize bancare ”sistemice” în Uniunea Europeană (UE) este ”extrem de slab”, în pofida unor tensiuni recente în acest sector după falimentul SVB și vânzarea Crédit Suisse, dă asigurări conducătorul Federației germane a băncilor, Christian Sewing, relatează AFP.
În Europa cresc îngrijorările în legătură cu sănătatea pieței imobiliare comerciale de pe continent, unii investitori întrebându-se dacă acesta ar putea fi următorul sector care va face implozie în urma crizei bancare de luna trecută, transmite CNBC.
Cine a dispărut, cine a câștigat. Numărul furnizorilor care ar fi dispărut de pe piață putea fi și mai ridicat.
Uzina Dacia din România se confruntă din nou cu efectele crizei de cipuri, astfel că muncitorii vor sta acasă timp de șase zile, interval care include și zilele libere de Paște.
Un producător turc de profil, sub contract cu Distribuție Energie Electrică România, pentru livrarea a câteva zeci de mii de contoare, a onorat într-o anumită măsură comenzile distribuitorului român.
Toyota se pregătește pentru un an de excepție, având deja anunțate recorduri de vânzări pentru primele luni ale anului. În februarie, vânzările globale au depășit cu peste 10 procente volumul din 2022.
Economiștii OTP Bank anticipează o încetinire a creșterii economice în acest an, pe fondul scăderii consumului. România va evita însă o recesiune tehnică și așteptările sunt și că economiile avansate vor rămâne pe creștere în acest an, chiar dacă aceasta va fi una redusă. Inflația mai mică va determina BNR să reducă dobânzile începând cu jumătatea anului și chiar să o facă substanțial până în iarnă, în condițiile în care creditarea a intrat pe o pantă descendentă, remarcă analiștii băncii ungare. Criza bancară din SUA, extinsă în Elveția, ar putea fi un factor de risc pentru regiune. Din riscurile interne, cum ar fi pericolul ca unele sume din PNRR să nu fie primite din cauza eșecului reformării sistemului pensiilor speciale, analiștii OTP cred că impactul va fi relativ redus și nu se poate compara cu ceea ce sa întâmplat Ungariei.
Ministrul de Finanțe al Elveției a apărat sâmbătă fuziunea rapidă între cele mai mari două bănci ale țării, Credit Suisse și UBS, într-un interviu pentru ziarul elvețian Neue Zuercher Zeitung, declarând că utilizarea legii de urgență a fost necesară pentru a stabiliza situația, transmite Reuters.
Guvernul urmează să încuviințeze achiziționarea de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a 100 bucăți de grupuri sanitare mobile, măsură destinată ”prevenirii unor deficiențe de aprovizionare în situații de criză”, inclusiv cutremure. Pentru cele 100 de WC-uri mobile vor fi alocate maximum 11 milioane lei.
În ultimii 70 de ani, fiecare ciclu de înăsprire monetară din SUA s-a încheiat cu o recesiune sau o criză financiară, iar actualul ciclu de majorări de dobânzi nu va fi diferit, avertizează un important analist Morgan Stanley.
Numeroși producători de energie termică destinată alimentării sistemelor centralizate de distribuție de căldură și apă caldă pentru populație riscă să rămână de la 1 aprilie fără furnizor de gaze naturale, când le expiră contractele care le-au asigurat aprovizionarea pe perioada iernii, potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Primele rezultate din 2023 ale grupului japonez Toyota au adus o scădere a vânzărilor l nivel global, determinată în special de vânzările de pe piețele externe ale mărcilor companiei. În același timp, producția a fost peste cea de anul trecut, ca urmare a îmbunătățirii crizei de componente.
Intrarea în incapacitate de plată a unui important proprietar de clădiri de birouri din SUA îngrijorează mediul bancar.
România a acordat Republicii Moldova și Ucrainei ajutoare energetice de avarie anul trecut, după ce cele două sisteme energetice vecine s-au desprins de cel al Rusiei și s-au sincronizat de urgență la rețeaua interconectată a Europei continentale în martie 2022, la mai puțin de o lună de la startul agresiunii militare a Kremlinului.
În urmă cu aproape 25 de ani, în noiembrie 1998, separatiștii de la Tiraspol au oprit livrările centralei de la Cuciurgan către restul Republicii Moldova, după ce Chișinăul a refuzat dublarea prețului de vânzare solicitată de Transnistria, iar Ucraina și-a redus la rândul ei drastic exporturile peste Prut. În aceste condiții, Guvernul Republicii Moldova a cerut ajutor de urgență din partea României.
Gigantul german din industria chimică BASF va desființa 2.600 de posturi la nivel global și va pune capăt anticipat unui program de răscumpărare de acțiuni, din cauza deteriorării economiei mondiale pe fondul crizei energetice din Europa.
Lalaine Basa obișnuia să cumpere un kilogram de ceapă pentru a face pachețele de primăvară la firma sa de catering din nordul Manilei, însă acum a schimbat rețeta pentru a utiliza jumătate din cantitatea obișnuită pe fondul exploziei prețurilor la ceapă în Filipine, transmite Bloomberg.
Compania germană de tranzacții cu energie Uniper se așteaptă să revină la profitabilitate acest an, de la o pierdere netă record de 19,1 miliarde de euro (20,3 miliarde de dolari) în 2022, deși impactul războiului din Ucraina asupra prețurilor gazelor, care determină costurile sale de achiziție, ar putea persista până în 2024, a spus aceasta, citată de Reuters.
Toyota Motor a transmis noul plan de producție pentru luna martie, unul care exclude noi opriri ale producției, cu o singură excepție minoră. După un record lunar înregistrat în martie 2022, compania țintește acum un nivel și mai mare.
Legislația a fost modificată astfel încât Guvernul să poată înființa prin hotărâre companii de stat, atât în țară, cât și în străinătate, la inițiativa oricăruia dintre ministerele în ale căror domenii de specialitate se încadrează obiectul principal de activitate al societăților comerciale a căror înființare se dorește.