Înmatriculările de autovehicule din România au continuat să scadă și în februarie, potrivit datelor anunțate de DRPCIV, chiar dacă ritmul s-a diminuat simțitor față de cele peste 50 de procente în minus din ianuarie.
Group Renault România, entitate care înglobează activitatea Dacia și a celorlalte structuri ale companiei Renault în România, are un nou director de comunicare, care vine de la Renault Technologie Roumanie.
Producția de autoturisme din România a scăzut în luna ianuarie cu peste 10 procente, comparativ cu anul trecut, ca efect al scăderii cererii din întreaga Uniune Europeană. O scădere mai mare s-a înregistrat la Dacia, care a coborât la un nivel extrem de mic, astfel că volumul local produs de Dacia și Ford se apropie de cel înregistrat doar de Dacia în vremurile bune.
Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat un declin puternic în prima lună din acest an, cu un volum mai mic cu 24% față de ianuarie 2020. România a înregistrat cea mai mare scădere, motivele fiind, în mare parte explicate deja într-o analiză Profit.ro.
SUV-ul de clasă B construit de Ford la Craiova, Puma, a depășit pentru prima dată de la lansarea sa două dintre modelele cu care concurează pe piața internă. Este vorba despre Sandero și Duster, de la Dacia, afectate de schimbările de legislație a emisiilor.
România a exportat în Germania, pe cea mai mare piață a Uniunii Europene, peste 11% din producția de automobile a celor două uzine, Dacia și Ford, reprezentând peste 4 procente din piața mașinilor de import din această țară.
Anul 2021 a început extrem de prost pentru industria auto, înmatriculările anunțate de DRPCIV pentru luna ianuarie fiind în scădere cu aproape 50% față de anul anterior.
Europa a suferit un impact important al pandemiei de coronavirus, în 2020, asupra pieței de autoturisme, cu cea mai mare scădere din istorie. Volumul total al vehiculelor de pasageri vândute nu a reușit să treacă de pragul de 10 milioane de unități, după un decembrie modest, în scădere față de anul trecut.
Producția de automobile din România a înregistrat în 2020 o scădere de 10 procente, mult mai mică, în comparație cu piața auto, potrivit informațiilor transmise de ACAROM. În ultimele luni, cele două uzine, de la Mioveni și Craiova, au avut o creștere importantă a producției, pe fondul revenirii cererii de automobile.
Datele oficiale privind înmatriculările de vehicule noi din România arată că s-a înregistrat o creștere de 24,18% a pieței auto, în ultima lună a anului, ceea ce a redus scăderea înregistrată pe întreg anul. Autoturismele au atins un volum record pentru 2020, fiind astfel cea mai bună lună de la începutul anului.
Europa a înregistrat în noiembrie o nouă scădere a vânzărilor de autoturisme, din cauza blocajelor generate de pandemia de coronavirus pe mai multe piețe. În același timp, însă, România a înregistrat cea mai bună lună din 2020, cu a treia creștere consecutivă.
Group Renault România, care deține Automobile Dacia, a anunțat înlocuirea din funcția de director executiv al direcției Achiziții Groupe Renault România a lui Flavio de Almeida. Postul lui va fi preluat de Cristian Țucă, director în cadrul companiei.
Producția de autoturisme din România a crescut în luna noiembrie, comparativ cu anul trecut, continuând tendința înregistrată în ultimele două luni. Cu toate acestea, volumul produs a scăzut cu aproape 10.000 de mașini, față de septembrie.
Piața auto din România pare să fi intrat pe un trend echilibrat, în creștere, după revenirea din criza adusă de pandemia de coronavirus.
Uniunea Europeană a înregistrat din nou o scădere a pieței auto, în octombrie, după ce luna septembrie avusese prima lună de creștere. Motivul este generat de revenirea pandemiei în statele mari ale Uniunii, dar și de referințele diferite din 2019, la care se raportează vânzările din acest an.
După creșterea din septembrie, industria auto din România raportează o scădere ușoară a volumului de autoturisme fabricate la cele două uzine, Mioveni și Craiova, în comparație cu anul trecut, însă totalul rămâne ridicat, în raport cu lunile anterioare.
Producția de autovehicule din România a înregistrat o creștere semnificativă în luna septembrie, atât la uzina din Mioveni, unde sunt fabricate automobilele Dacia, cât și la Craiova, în uzina Ford.
Septembrie a adus prima creștere în ritm anual a înmatriculărilor de autoturisme noi din 2020, atât pe piața europeană, cât și în România. Înmatriculările de automobile au înregistrat astfel prima lună de creștere din 2020, raportat la 2019, luna septembrie fiind totodată și o lună cu avans comparativ cu luna anterioară. România a raportat cea mai mare creștere din UE, însă pe fondul unui dezechilibru al pieței, în septembrie 2019. De asemenea, Dacia a reușit performanța de a avea cea mai bună creștere, în septembrie.
Ritmul de producție al celor două uzine de automobile din România, Dacia și Ford, a crescut în perioada iulie – august, în special ca urmare a intrării în producție a modelului Puma, comparativ cu anul trecut, însă după 8 luni, datele transmise de ACAROM arată un declin de peste 20%.
Piața auto din România a continuat să scadă, ca efect al crizei generate de epidemia de coronavirus. Închiderile de fabrici și carantina din perioada martie – mai a produs efecte și în luna a opta din acest an.
Înmatriculările de autoturisme au rămas în teritoriul negativ și în iulie, dar procentul a crescut și mai mult față de lunile anterioare, motivul principal fiind decalajul pe care sistemul românesc de înmatriculare îl are, prin extinderea perioadei provizorii la 90 de zile. În acest fel, este prima lună în care se resimt masiv scăderile vânzărilor din perioada stării de urgență, relevă date analizate de Profit.ro.
Dacia Sandero a reușit să-și reducă declinul la numai 2,5%, în acest an, iar Dokker a înregistrat chiar creștere, potrivit datelor transmise APIA, elaborate pe baza cifrelor de înmatriculări și analizate de Profit.ro. Sunt primele analize pentru smestrul I al acestui an, un an greu în care cel de-al doilea trimestru a fost grav afectat de criza pandemiei de coronavirus.
Producția de autoturisme din România a crescut în luna iunie peste nivelul din mai, dar a fost mai mică decât cea din iunie 2019 cu aproape 20%, potrivit datelor transmise de ACAROM. Atât modelul Logan, cât și cele două modele cumulate ale Ford au crescut față de anul trecut.
Înmatriculările de autoturisme din luna iunie, publicate de MAI - DRPCIV, arată că impactul conavirus asupra pieței auto din România rămâne redus, în comparație cu țările din vestul Europei. Un total de peste 10.000 de autoturisme înmatriculate, cu mai puțin de 30% scădere față de anul trecut, poate fi considerat un succes al pieței locale.
Piața de autovehicule din Europa a început recuperarea, în luna mai, cu un volum peste cel înregistrat în luna aprilie și chiar și peste cel din martie. România se află în grupul țărilor cu înmatriculări peste media europeană, care a fost de 52,6%. Dacia are un declin mai mare decât piața, dar se menține în limite rezonabile.