Dobânda medie la creditele noi a scăzut în noiembrie la cel mai redus nivel de după aprilie 2018. S-au ieftinit mai ales împrumuturile acordate populației, în timp ce dobânzile la depozite au continuat să crească, chiar dacă rămân sub rata inflației. Totodată, după creșterea dintre toamna lui 2017 și cea a lui 2018, marja netă de dobândă care a umflat profitul băncilor și-a continuat scăderea.
Companiile furnizoare de gaz din România au retras în ultimele zile din depozite un volum record de gaze al ultimilor trei ani, de aproximativ 270 GWh/zi, ca urmare a răcirii vremii, dar și a nivelului ridicat de gaze înmagazinate. Nivelul de gaze extras din depozite s-a ridicat aproape de cel din producția internă, de 274 GWh/zi.
Depozitele bancare ale persoanelor fizice și juridice din România au înregistrat un avans de 9,9% în noiembrie (5,9% în termeni reali), față de aceeași lună a anului anterior, până la 356,61 miliarde de lei (74,6 miliarde de euro), ritmul fiind scăzut față de cel din luna precedentă, arată datele Băncii Naționale a României (BNR), publicate vineri.
Compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield a preluat administrarea portofoliului Logicor de parcuri logistice din Europa Centrală și de Est, inclusiv depozitele din România.
Compania Globalworth, la care stau în chirie aproape toate multinaționalele din România, a intrat în proces de achiziție a unei părți din două parcuri logistice deținute de grupul maltez Zacaria în Sibiu și Craiova și a altor două proiecte ale aceleiași companii, în curs de dezvoltare în Sibiu și Pitești, tranzacția fiind în analiza Consiliului Concurenței.
Depozitele bancare ale persoanelor fizice și juridice din România au înregistrat un avans de 10,4% în octombrie (6,7% în termeni reali), față de aceeași lună a anului anterior, până la 350,299 miliarde de lei (73,4 miliarde de euro), arată datele Băncii Naționale a României (BNR), publicate marți.
Grupul Rompetrol Rafinare, proprietarul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, a trecut pe pierderi în primele nouă luni ale anului, cu un minus net consolidat de 26,91 milioane dolari, față de profitul de 33,29 milioane dolari din perioada similară a anului trecut, rezultatul pozitiv consemnat pe segmentul de distribuție neputând compensa pierderile din sectoarele de rafinare și petrochimie.
Uniunea Europeană vrea să inverseze proporțiile în care sistemul bancar și piețele de capital susțin intermedierea financiară, într-o încercare de a se apropia mai mult de modelul american. Un obiectiv încă dificil de îndeplinit cu o populație mult mai reticentă la risc față de cea din SUA, care preferă să-și țină avuția în imobile sau în active financiare lichide de tipul depozitelor bancare sau numerarului.
Depozitele bancare ale persoanelor fizice și juridice din România au înregistrat un avans de 10% în septembrie (6,3% în termeni reali), față de aceeași lună a anului anterior, până la 346,1 miliarde de lei (72,7 miliarde de euro), arată datele Băncii Naționale a României (BNR), publicate miercuri.
Banca Națională a României a atras depozite de 5,7 miliarde de lei de la băncile comerciale la licitația săptămânală, încercând să aducă ratele din piața monetară mai aproape de nivelul dobânzii de politică monetară.
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia își pregătește o extindere puternică în România prin dezvoltatorul său imobiliar, Warehouse & Distribution De Pauw (WDP), planificând să își lărgească portofoliul de proiecte de la 500 de milioane de euro la 1 miliard de euro.
Omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, cunoscut pentru activitatea sa de antrepriză în consultanță și dezvoltări imobiliare, le-a propus lui Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, să extindă colaborarea începută recent cu un parc logistic lângă București și în noile proiecte pe care antreprenorul le pregătește în Craiova, Târgoviște și Timișoara. Dumitrescu se pregătește să vândă proiectele dezvoltate, iar frații Pavăl sunt într-o perioadă în care acumulează proprietăți.
Depozitele bancare ale persoanelor fizice și juridice din România au înregistrat un avans de 8,7% în august (4,6% în termeni reali), față de aceeași lună a anului anterior, până la 341,69 miliarde de lei (71,95 miliarde de euro), arată datele Băncii Naționale a României (BNR), publicate marți.
Excesul de lichiditate din sistemul bancar persistă. Banca Națională a României a atras depozite de la bănci de aproape 13,3 miliarde de lei, a doua cea mai mare sumă din acest an, încercând să țină ratele de dobândă din piață în jurul dobânzii cheie.
Creditul pentru locuințe s-a scumpit în iulie, după recalcularea în sus a noii referințe pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC). Pe de altă parte, împrumuturile de consum, care s-au vândut bine la jumătatea verii, au continuat să se ieftinească, la fel ca cele pentru companii, care au ajuns la cea mai redusă dobândă din ultimul an. Totodată, băncile au crescut și ratele medii cu care remunerează deponenții persoane fizice la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, astfel că marja netă a scăzut.
După ce în mai băncile au ieftinit creditul nou pentru populație suficient cât să integreze scumpirea așteptată din iulie după actualizarea noului indicator IRCC, în iunie BNR raportează o nouă ieftinire a creditului pentru persoanele fizice, îndeosebi pe segmentul pentru locuințe, unde vedem și o creștere a împrumuturilor acordate. Pe de altă parte, deponenții n-au văzut vreo creștere de dobândă și economisirile stau în continuare consistent sub rata inflației.
Depozitele bancare ale persoanelor fizice și juridice din România au înregistrat un avans de 8,8% în iulie (4,5% în termeni reali), față de aceeași lună a anului anterior, până la 337,84 miliarde de lei (71,5 miliarde de euro), arată datele Băncii Naționale a României (BNR), publicate luni.
Stocul industrial modern din România a depășit 4 milioane metri pătrați în primul semestru din 2019, odată cu livrarea a 240.000 metri pătrați, iar până la sfârșitul anului 2020 urmează a fi livrați încă aproape 1 milion de metri pătrați.
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia trimite în România peste 30 milioane euro pentru a susține proiectele locale ale dezvoltatorului său Warehouse & Distribution De Pauw (WDP).
România rămâne unul dintre motoarele de creștere a afacerilor dezvoltatorului Warehouse & Distribution De Pauw (WDP) la nivel global, companie controlată de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, acesta având în derulare în prezent 28 de proiecte, reprezentând investiții de 478 de milioane de euro, dintre care 15 proiecte în România.
Brise Group, printre cele mai mari grupuri independente de agrobusiness din România, controlat de omul de afaceri Marius Bucur, și-a vândut rețeaua de silozuri și hub-uri logistice fondului de investiții China-CEE Investment Cooperation Fund II, urmând să se concentreze pe activitățile de comerț cu cereale și îngrășăminte.
Depozitele pe termene de până în doi ani au scăzut, în iunie, cu 3% față de mai, în timp ce depozitele “la vedere” (overnight) au avansat cu 2,7% față de luna anterioară și cu aproape 14% față de iunie 2018. Economisirea în valută crește puternic pe toate segmentele, în timp ce depozitele în lei mai urcă doar în cazul populației, scăzând însă la firme. Preferința pentru cash avansează de asemenea, pe o piață cu exces de lichiditate și dobânzi negative la depozite, numerarul în circulație crescând cu nu mai puțin de 10% față de jumătatea anului trecut.
Guvernul PSD/ALDE a promis ieftinirea creditului în lei pe cale administrativă, doar că socoteala introdusă prin ordonanță de urgență nu s-a potrivit cu cea din piață. IRCC, noul indice de variație pentru creditele acordate consumatorilor, aplicat începând cu luna mai, a ieftinit ușor creditele în lei pentru persoane fizice. Doar că evoluția în jos este aproape egală cu creșterea pe care consumatorii o vor plăti după ce indicatorul a crescut deja. Totodată,dobânzile la depozite au scăzut, pe medie, în timp ce cele la creditele pentru companii au crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape cinci ani.
Banca Națională a României a atras depozite pe o săptămână în valoare de 17 miliarde de lei de la bănci. Suma este în creștere de la circa 13 miliarde de lei de la licitația de săptămâna trecută și este cea mai ridicată după aprilie 2018, când banca centrală a reluat operațiunile de control al lichidității interbancare, după o pauză de peste 7 ani, pe fondul creșterii inflației.
Banca Națională a României a atras depozite de 2,5 miliarde de lei de la bănci într-o nouă operațiune săptămânală. Sumele sunt în scădere cu circa 0,5 miliarde de lei față de săptămâna trecută, în condițiile în care statul a răscumpărat azi o emisiune de obligațiuni ajunsă la scadență de 9 miliarde de lei, una dintre cele mai mari din acest an.