CNAIR a anunțat că a avut loc depunerea ofertelor pentru procedurile de atribuire a contractelor de proiectare și execuție ale tronsoanelor 3 și 4 aferente Drumului Expres Craiova – Pitești, valoarea acestora fiind estimată la aproape 2 miliarde lei.
Conducătorii autovehiculelor vor avea obligația să folosească luminile de întâlnire sau pe cele de zi nu doar pe autostrazi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E). Un proiect legislativ prevede această obligație și pentru drumurile naționale, având în vedere numărul redus de kilometri de autostradă din țară.
Centrul Infotrafic anunță că sunt drumuri blocate în mai multe zone din țară, din cauza copacilor căzuți pe carosabil sau a camioanelor care nu mai pot înainta. În Harghita, două trenuri de persoane așteaptă degajarea liniilor pentru a-și putea continua drumul.
CNAIR SA a ridicat suspendarea procedurii "Proiectare și Execuție „Drum Expres Craiova - Pitești" Tronsonul 4”, termenul de depunere a ofertelor fiind 24 februarie.
Compania cu capital austriac Porr Construct, unul dintre cei mai mari constructori străini activi în România, a câștigat licitația pentru proiectarea și executarea lucrărilor de lărgirea la 4 benzi a drumului care leagă localitatea Bâldana de orașul Titu, ambele din județul Dâmbovița, cu o ofertă de 173,9 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 210,6 milioane de lei, fără TVA, potrivit datelor afișate de sistemul electronic de achiziții publice. Contractul nu va fi însă executat pentru că procedura de atribuire a fost anulată săptămâna trecută de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce a constatat că "abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau fac imposibilă încheierea contractului".
Consiliul Județean (CJ) Sibiu a a lansat o licitație de 98,3 milioane lei (20,6 milioane euro), fără TVA, finanțată prin bani europeni, pentru modernizarea DJ 106B, un drum județean lung de 35 km, care face legătura între Autostrada București-Nădlac (A1) și Drumul Național DN14B, potrivit unui anunț publicat pe platforma SICAP.
Tenismanul ceh Tomas Berdych a vizitat România și a mers pe Transfgărășan, de unde a postat o imagine pe contul său de Instagram.
Ministerul Transporturilor a publicat un proiect de hotărâre pentru aprobarea notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor necesare pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic de execuție pentru drumul expres Ovidiu (Constanța) – Tulcea, proiect estimat la 30,46 milioane lei, cu TVA
Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, care are o condamnare de șapte ani și patru luni de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal și în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, este cercetat de procurorii DNA în alte două dosare. Într-un dosar el este urmărit penal, iar în cel de-al doilea are calitatea de suspect. Unul dintre dosare este legat de firma Tel Drum. Constantinescu spune că este șantajat pentru a face denunțuri împotriva lui Liviu Dragnea.
Dosarul în care sunt vizați firma Tel Drum și trei directori ai acesteia a trecut de camera preliminară, care a dispus începerea judecării cauzei, la peste un an de la sesizarea instanței.
Fostul ministru al Apărării, Jim Mattis, a aprobat ca Marina SUA să cheltuiască 2,9 milioane de dolari pentru a plăti un drum perimetral în jurul bazei Deveselu, care găzduiește sistemul antirachetă al SUA. În sumă a fost inclusă și achiziția unui automobil Dacia Sandero Stepway 2. Plata sumei respective a fost oprită, iar acum firma constructoare a drumului contractat a inițiat procedurile legale împotriva Ministerul Apărării din România pentru a recupera suma menționată, relatează agenția Bloomberg.
Cu bune, cu rele, Bucureștiul continuă să se dezvolte. Sau mai bine zis - ca să evităm lipsa de precizie în limbaj - să se mărescă. Se extinde și ca suprafață, crește și ca efectiv al populației, în măsura în care statisticile nu vor dovedi, cumva, că mortalitatea e mai mare decât imigrația. O arată disperarea cu care posesorii mașinilor cu numere de București își văd ocupate locurile de parcare de autoturismele înmatriculate în Dolj, Gorj, Vrancea, Buzău, Constanța, Argeș sau Prahova.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, luni, că directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a semnat, la Craiova, primele trei contracte pentru proiectarea și execuția a trei loturi ale drumului expres Craiova – Pitești, valoarea totală a celor treI contracte fiind de 1,812 miliarde de lei (389 milioane de euro), fără TVA, pentru realizarea a 57,55 kilometri.
Două tronsoane de drumuri județene din Alba, care fac legătura între zonele submontane ale județului cu DN 1 și Autostrada A10 Sebeș - Turda, vor fi reabilitate printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de peste 3 milioane de euro, anunță Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
Publicația online de investigații Rise Project a publicat astăzi primul articol despre documentele legate de afacerile Tel Drum. Site-ul Rise Project a picat la scurt timp după publicarea articolului, din cauza numărului mare de accesări, revenindu-și apoi. Între documentele din valiză figurează un borderou de plăți potrivit căruia Gil Vasile, soțul șefei CSM Simona Camelia Marcu, ar fi încasat de la Tel Drum 15.200 de lei, spun jurnaliștii Rise.
Firma Construcții Erbașu a câștigat un contract de 31,98 milioane de lei (6,87 milioane de euro) pentru a efectua lucrări de reabilitare pe Drumul Județean 603 (DJ 603) din județul Giurgiu, potrivit unui anunț publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Consiliul Județean Constanța intenționează să reabiliteze două rute alternative spre sudul litoralului, pentru ca turiștii să evite aglomerația de pe DN 39. Una dintre acestea ar putea fi gata înainte de vara lui 2019, în timp ce pentru a doua termenul estimat este 2020.
Unicredit Bank, cel mai mare creditor cu drept de vot al Tel Drum, aflată în insolvență și urmărită penal, va conduce în calitate de președinte comitetul creditorilor companiei, potrivit deciziei luate prin vot la recenta adunare a acestora. Cu aceeași ocazie, creditorii au votat împotriva confirmării ca administrator judiciar a filialei Ilfov a Casei de Insolvență Transilvania.
Firma Tel Drum, intrată în insolvență la începutul anului, va trebui să achite datorii de peste 70 milioane lei, în principal către bănci, Fisc, dar și către Primăria Craiova, conform tabelului preliminar de creanțe.
Autoritățile bulgare au anunțat Poliția de Frontieră Română că în perioada 8 – 10 aprilie taxele de drum nu vor putea fi achitate electronic, decât cash, iar prelucrarea informațiilor privind aceste taxe se va face manual, din cauza unor lucrări la sistemul informatic.
Fostul șef al ANAF Gelu Diaconu a fost audiat luni de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul Tel Drum, el spunându-le jurnaliștilor, la ieșire, că tot ce știe sunt "informații publice" și că s-a "insipirat și de pe Google".
Compania de construcții Tel Drum, judecată într-un dosar penal și intrată recent în insolvență la cererea proprie, a obținut de la Tribunalul Teleorman o ordonanță care obligă primăria comunei Saelele din județul Teleorman să-i plătească în termen de 30 de zile o datorie restantă în sumă de peste 941.000 lei, în caz contrar urmând să-i fie impuse penalități de întâziere de 0,15% pe zi.
China confirmă că este în continuare “O țară, două sisteme”: ultima manifestare a spiritului antreprenorial, care-l dublează pe cel comunist, a fost cea a unui chinez, care a exploatat ''oportunitate comercială'' a vânzării a 500 de tone de asfalt, decupate de pe un tronson de 800 de metri al unui drum mai puțin folosit, pentru aproximativ 800 de dolari.
Firma Tel Drum a intrat în insolvență, cererea firmei fiind acceptată de tribunal. În același timp, judecătorii au decis, la cererea preventivă a DNA, să interzică o eventuală dizolvare sau lichidare a firmei pe o perioadă de 60 de zile, până la 26 martie.
Tribunalul București a admis vineri solicitarea DNA privind instituirea pentru 60 de zile a interdicției inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare a firmei Tel Drum.