Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Ștefan-Radu Oprea a declarat, la dezbaterile prilejuite de Conferința la nivel înalt pentru industria chimică „Calea de tranziție a industriei chimice din România către economia verde”, că „România deține toate ingredientele pentru a avea din industria chimică o poveste de succes și a reuși, într-un final, să echilibreze și balanța comercială”. De asemenea, premierul Ciolacu a transmis că „ne pregătim să implementăm Green Deal Industrial Plan și Regulamentul Net Zero Industry Act, recent adoptat la nivel european, iar pentru aceasta, avem nevoie de proiecte mature și de finanțare verde”.
Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, anunță că programul Start Up Nation, care se va derula anul acesta cu fonduri europene, va începe, cel mai probabil, din luna iunie, cu cursuri pe care formatorii din cadrul acestui program vor trebui să le urmeze, estimarea ministrului fiind aceea că începând din septembrie vor putea fi depuse planurile de afaceri. Sumele nerambursabile cresc de la 200.000 la 250.000 de lei.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Ștefan-Radu Oprea a anunțat că Borusan Pipe va deschide, în câteva luni, o nouă capacitate de producție în Parcul Industrial Alinso, de pe raza comunei Ariceștii Rahtivani, din județul Prahova. El a adăugat că aici va începe producția de țevi care intră în componența automobilelor, iar clienții sunt Dacia și Ford Otosan, dar și companii din Germania, Slovacia, Ungaria, Cehia sau Polonia.
Producătorul de elicoptere IAR Brașov acordă un dividend cu randament de 4%.
Premierul Marcel Ciolacu confirmă informația Profit.ro că Damen a dat în judecată România, arătându-se în același timp optimist în ceea ce privește rezolvarea pe cale amiabilă a disputelor.
Damen a cerut anterior despăgubiri de jumătate de miliard de euro, după cum a relatat Profit.ro în exclusivitate.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Ștefan-Radu Oprea a precizat că este convins că în țara noastră va crește numărul de turiști din Qatar, însă sunt necesare o serie de investiții, precum și hoteluri cu un standard foarte ridicat pentru a susține și dezvolta acest turism.
Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, afirmă că industria românească își continuă redresarea lunară, iar în luna februarie 2024, față de februarie 2023, producția industrială a crescut cu 0,2%.
Producătorul de elicoptere IAR Brașov acordă un dividend cu randament de 4%.
Românii ale căror atribuții la serviciu sunt repetitive și pot fi înlocuite de roboți și de Inteligența Artificială trebuie să se pregătească pentru alte locuri de muncă, a afirmat ministrul Economiei, Radu Oprea.
O firmă desprinsă din Siveco România, Software Imagination & Vision, a avut cea mai bună ofertă în cadrul unei licitații organizate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru furnizarea unei platforme de management intern, parte a proiectului "Management de calitate și performanță în cadrul MEEMA pentru reducerea poverii administrative și dezvoltarea IMM-urilor inovatoare", finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă.
Strategia Industrială a României 2023-2027 a fost publicată în transparență decizională, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). Documentul prezintă câteva obiective generale și specifice, enumeră strategii mai vechi elaborate de alte ministere și punctează indicatori importanți din anii anteriori.
Ministerul Economiei va demara procesul de restructurare cerut de premierul Ciolacu pentru reducerea cheltuielilor, urmând a fi reduse 35 de posturi de conducere, fără concedieri. „Serviciile de suport sunt mai numeroase ca Direcțiile care fac politici publice. Când ai sub 600 de oameni să ai aproape 5%, 29 de oameni la resurse umane, nu este în regulă. Este o disproporție undeva”, a declarat ministrul Radu Oprea.
Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, afirmă că Salrom va lansa o nouă gamă de produse, între care sarea cu diferite plante aromatice - busuioc, leuștean, tarhon, cimbru.
Ministerul Economiei atrage atenția asupra existenței în spațiul public a unor atacuri de tip phishing asupra unor companii de stat, în speță Transgaz, folosind imaginea și numele ministrului Radu Oprea.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a atras atenția asupra necesității unei schimbări în mentalul colectiv privind egalitatea de gen și a opinat că domeniul antreprenoriatului constituie un exemplu în societatea românească, de multe ori companiile conduse de femei fiind mai performante decât cele manageriate de bărbați.
Într-un război cu SUA pentru Taiwan, China ar trebui să creeze o rețea globală de companii sub sancțiunile SUA, să sechestreze activele americane din interiorul granițelor sale și să emită obligațiuni denominate în aur, potrivit unor cercetători chinezi afiliați guvernului de la Beijing, care studiază răspunsul occidental față de invadarea Ucrainei de către Rusia.
Corespondență cu Comisia Europeană și OCDE pentru a se explica de ce este necesară o excepție.
Agenția de rating Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valutã, precum și perspectiva stabilã.
Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, a vorbit luni la Alba Iulia despre posibila construire a unui combinat de prelucrare a minereului de cupru împreună cu o companie din Turcia. Ministrul nu a pronunțat numele firmei turcești, dar a precizat că în trecut, aceasta a cumpărat acțiunile Moldomin, o altă companie de stat. Astfel, ar fi vorba despre firma turcească Eti Bakir.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, a declarat la Târgu Mureș, că nu înțelege decizia Damen Holding BV de a anula asocierea cu statul român privind Șantierul Mangalia, întrucât Damen nu este într-o poziție în care ar avea vreunul dintre drepturi atinse, iar Guvernul României face demersuri pe lângă Comisia Europeană și OCDE pentru a putea reintroduce această excepție în legea care privește guvernanța corporativă.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea a anunțat, la Târgu Mureș, că a vizitat Fabrica de Zahăr din Luduș, care a contractat deja jumătate din producția de sfeclă de zahăr de care are nevoie și că are credința că, începând din luna octombrie, în acest oraș se va produce din nou zahăr din sfeclă produsă în țară.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Ștefan Radu Oprea a precizat că este convins că vor putea fi observate scăderi de prețuri la produsele de bază, începând cu luna august, lucrur care arată că există un dialog normal între statul român și actorii din piață.
Ministrul Econmiei Stefan Radu Oprea denunță existența unor informații nefondate privind risc de îmbolnăvire pentru turiștii care merg pe litoralul românesc.
România se numără printre cele mai vulnerabile țări din regiune la riscurile legate de tranziția către o economie verde, în contextul în care investițiile în decarbonizare sunt așteptate să pună presiune suplimentară pe finanțele publice.