Acțiunile grupului german Daimler scad cu peste 2% pe bursa din Frankfurt, după ce procurorii germani au percheziționat birourile companiei din 11 localități, proprietarul Mercedez-Benz fiind suspectat de fraudă și publicitate înșelătoare în legătură cu o potențială manipulare a sistemelor de emisii de gaze la vehiculele diesel.
Banca Europeană de Investiții (BEI) a cerut autorităților franceze să investigheze dacă producătorul auto Renault, proprietarul Dacia, a folosit împrumuturile contractate de la instituția financiară a Uniunii Europene pentru a dezvolta motoare diesel care falsifică nivelul emisiilor poluante, potrivit Reuters.
Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a anunțat marți că a fost citat de către autoritățile federale și statele din SUA, inclusiv de Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC) pentru supiciunea că emisiile unora dintre vehiculele sale diesel depășesc normele admise, transmite Reuters.
Volkswagen face încă un pas spre rezolvarea sacndalului emisiilor poluante și a acceptat să plătească 175 de milioane de dolari avocaților dn SUA care au dat în judecată grupul german în numele proprietarilor a 475.000 de automobile, care au instalate dispozitive pentru falsificarea testelor de mediu, au declarat două persoane apropiate situației, potrivit Reuters.
Volkswagen nu a decis dacă va relua vânzarea de vehicule diesel în Statele Unite, chiar dacă va recăpăta acest drept, care i-a fost retras pe fondul falsificării testelor antipoluare, potrivit unui comunicat de presă al producătorului auto german.
Volkswagen se pregătește să cheme în service încă 140.000 de mașini diesel cu motor de 2 litri afectate de scandalul emisiilor poluante, a anunțat joi producătorul auto, la mai puțin de o săptămână după ce a obținut permisiunea autorităților de reglementare din Germania pentru remedierea problemelor la 460.000 de automobile.
Un director al subisidiarei Volkswagen din Coreea de Sud a fost reținut vineri de procurori, prima arestare la nivel mondial în scandalul emisiilor poluante, fiind acuzat de falsificarea datelor raportate către autorități, informează Reuters și Wall Street Journal.
Volkswagen intenționează să lanseze, în următorii 10 ani, peste 30 de modele electrice, în condițiile în care încearcă să depășească scandalul legat de manipularea nivelului emisiilor poluante și țintește creșterea marjei de profit, potrivit stategiei globale a grupului, prezentată, joi, de directorul general al Volkswagen, Matthias Muller.
Acțiunile producătorului auto italian Fiat Chrysler Automobiles scad puternic după ce, potrivit publicației germane Bild am Sonntag, autoritățile din Germania bănuiesc că Fiat a utilizat dispozitive pentru falsificarea nivelului emisiilor poluante și au întocmit un raport oficial în acest sens.
Reprezentanți ai producătorului auto italian Fiat Chrysler Automobiles, care a livrat autoturisme și în Germania, au refuzat o întâlnire cu autoritățile germane din domeniu pentru discuții legate de emisiile modelelor diesel, argumentând că vor furniza datele necesare autorităților italiene, informează MarketWatch.
Profitul grupului german Daimler a scăzut cu 31,7% în primul trimestru, la 1,4 miliarde euro, pe fondul reducerii vânzărilor de modele Mercedes clasele S și E și a costurilor legate de lansarea noii versiuni a sedanului E-Class. Rezultatul a fost sub estimările analiștilor, care anticipau un profit net de 1,6 miliarde euro.
Volkswagen și Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) ar putea amâna adoptarea unei soluții pentru remedierea mașinilor care depășesc nivelul legal al emisiilor poluante în SUA, care ar trebui prezentată astăzi, potrivit unui ordin judecătoresc, au declarat surse apropiate situației, citate de Reuters.
Volkswagen are la dispoziție mai puțin de o lună ca să găsească o soluție acceptabilă pentru cele aproximativ 600.000 de mașini diesel care depășesc nivelul legal al emisiilor poluante în SUA, potrivit unui ordin judecătoresc, relatează Reuters.
Autoritatea germană de reglementare din domeniul auto, KBA, a anunțat că va dispune rechemarea în service a 2,4 milioane de automobile Volkswagen implicate în scandalul emisiilor poluante, relatează Reuters.
Reprezentanții Volkswagen au declarat pentru Associated Press că al doilea soft de control al emisiilor poluante funcționează diferit față de software-ul descoperit luna trecută, instalat pe modele din perioada 2009 - 2015.
Investițiile Volkswagen la divizia cu același nume, principala marcă de automobile a constructorului german, vor fi reduse cu 1 miliard de euro pe an, a anunțat marți grupul, care plănuiește să echipeze mașinile diesel produse cu "cea mai bună tehnologie de mediu" în urma scandalului creat de dezvăluirile privind manipularea testelor antipoluante.
Marea greșeală a Volkswagen a fost că a vrut să exporte "cruciada" diesel în SUA. Reglementatorii americani nu sunt atât de înțelegători precum cei europeni, iar guvernul american n-a pariat pe diesel. Dimpotrivă, ar putea spune răuvoitorii, a pariat pe benzină!
Volkswagen a declarat că își va ajusta în estimările privind câștigul din acest an, având în vedere noile costuri.