Prima arestare în scandalul emisiilor: director VW din Coreea de Sud, reținut

Prima arestare în scandalul emisiilor: director VW din Coreea de Sud, reținut

Foto: torange.biz

Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 25 iun 2016

Un director al subisidiarei Volkswagen din Coreea de Sud a fost reținut vineri de procurori, prima arestare la nivel mondial în scandalul emisiilor poluante, fiind acuzat de falsificarea datelor raportate către autorități, informează Reuters și Wall Street Journal.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit procurorilor, directorul a falsificat peste 100 de documente legate de emisiile mai multor modele de mașini vândute în Coreea de Sud începând din 2010. Printre modelele implicate se numără Volkswagen Golf, Audi A4 și Audi A7.

Procuratura sud-coreeană a descoperit aceste nereguli în urma unor percheziții efectuate, luna trecută, la birourile Volkswagen.

În noiembrie, guvernul coreean a solicitat  subsidiarei locale a Volkswagen să recheme în service peste 125.000 de mașini diesel vândute în Coreea de Sud, care aveau instalate dispozitive pentru trucarea nivelului emisiilor de oxizi de azot.Totodată, autoritățile sud-coreene, au amendat producătorul auto german cu 14,1 miliarde de woni, echivalentul a 12,3 milioane de dolari.

Top 10 al celor mai vândute autoturisme în România în primele luni ale anului CITEȘTE ȘI Top 10 al celor mai vândute autoturisme în România în primele luni ale anului

Volkswagen este implicat într-un scandal de proporții după ce Agenția de Mediu din SUA a acuzat grupul că a utilizat un soft special pentru a falsifica rezultatele testelor referitoare la emisiile de gaze în cazul a aproape 600.000 de vehicule diesel vândute în SUA. Informația a fost confirmată ulterior de către reprezentanții Volkwagen, care au arătat că dispozitivul, care fasifică oxizii de azot (NOx), a fost instalat pe aproximativ 11 milioane de mașini la nivel mondial în ultimii cel puțin 7 ani, inclusiv în Europa, ceea ce a dus la declanșarea unor anchete în diferite țări.

În Germania, procurorii au declanșat, săptămâna trecută, o investigație împotriva fostului director general al Volkswagen, Martin Winterkorn, și a unui alt membru din conducerea executivă a grupului auto, a cărui identitate nu a fost făcută publică, pe care îi suspectează de manipulare de piață în contextul scandalului emisiilor poluante.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
vw
coreea de sud
arest
diesel
scandal
emisii