Guvernul a decis prin ordonanță de urgență să îi oblige pe producătorii de energie electrică din România să vândă curent electric peste Prut la preț fix, de 450 lei/MWh.
Potrivit ANRE, în 2021, instituția a amendat contravențional compania cu 800.000 lei pentru manipularea pieței angro de energie electrică printr-un număr de 27 de tranzacții încheiate cu alți doi jucători pe OPCOM.
Ministerul Energiei din Ucraina a anunțat că oprește începând de marți exportul de electricitate din cauza bombardamentelor cu rachete rusești asupra instalațiilor energetice, o decizie ce afectează țări din Uniunea Europeană, dar și Republica Moldova.
Proprietarii de sere din Țările de Jos au început să reducă producția de legume și flori și aproape o zecime dintre ei se așteaptă să fie forțați să-și declare insolvența în curând din cauza agravării crizei energetice în Europa, arată un sondaj efectuat de organizație reprezentativă din sector, transmite Bloomberg.
Gospodăriilor din Marea Britanie li s-ar putea întrerupe alimentarea cu curent electric timp de 3 ore pe zi la iarnă în unele zile, din cauza penuriei de resurse din întreaga Europă, pe fondul scăderii dramatice a livrărilor de gaze naturale de către gigantul rus de stat Gazprom, potrivit operatorului de transport și sistem din Regatul Unit, National Grid.
Primele licitații de alocare de capacitate de interconexiune pentru operațiuni comerciale transfrontaliere cu energie electrică între România și Republica Moldova vor fi organizate la jumătatea lunii.
Ministerul Transporturilor a solicitat suma de 200 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru a majora cu acești bani capitalul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, iar aceasta, la rândul său, să îi injecteze în capitalul filialei Electrificare CFR SA, care asigură ca furnizor o bună parte din consumul de electricitate al operatorilor feroviari. Scopul este ca Electrificare CFR SA să nu intre în incapacitate de plată din cauza scumpirilor galopante din piața angro de energie, dar și a întârzierii cu care i se decontează de către Ministerul Energiei diferențele dintre prețurile cu care compania achiziționează curent electric din piață și cele plafonate aplicate clienților, relevă date analizate de Profit.ro.
Dacă criza energetică actuală ar fi ținut de furnizori s-ar fi rezolvat foarte repede și într-un timp foarte scurt, a spus, la conferința PROFIT ENERGY.forum, Daniela Dărăban, Director Executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE). Ea adaugă că aceast criză însă nu este cauzată de furnizori și ar trebui mai degrabă ca atenția să se mute către evoluția prețurilor pe piața angro.
Guvernul vrea să înființeze un Fond Național de Investiții în Eficiență Energetică, gestionat de Direcția de profil din Ministerul Energiei, prin care să fie finanțate proiecte ce vizează creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ale IMM-urilor, unităților de învățământ, institutelor de cercetare, ONG-urilor și primăriilor.
Cu 10 ani în urmă, când avea aceeași funcție, dar în Administrația Obama, Jose Fernandez a promovat conceptul de ″sancțiuni inteligente″.
Colterm, operatorul sistemului centralizat de termoficare din Timișoara controlat de Consiliul Local și aflat în insolvență, vrea să cumpere 5.000 de tone de plop, salcâm, tocătură de lemn și deșeuri de biomasă, cu putere calorică inferioară de referință de 2.500 kcal/kg, pentru a fi utilizate drept combustibil în producția de energie termică și electrică la termocentrala CET Sud din municipiu.
Ucraina ia în calcul interzicerea exporturilor de energie electrică către țările vecine, așteptându-se să fie nevoită să ia măsuri de raționalizare a consumului iarna aceasta din cauza opririi producției la centrala nucleară de 6.000 MW de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, ca urmare a preluării controlului asupra acesteia de către trupele ruse de ocupație.
Planurile de închidere a acestora până la finalul acestui an au fost amânate atât din cauza perspectivei tot mai sumbre cu privire la livrările de gaze din Rusia, cât și a prognozelor extrem de pesimiste privind producția de energie nucleară a Franței în sezonul rece.
România și alte 14 state membre UE au solicitat oficial Comisiei Europene, printr-o scrisoare adresată comisarului european pentru Energie Kadri Simson, plafonarea prețului angro la gaze naturale în spațiul comunitar indiferent de sursă, adică nu numai pentru importurile din Rusia.
Consumatorii casnici de energie electrică care utilizează la domiciliu dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare pentru tratamente, precum și cei care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani (respectiv 26 de ani, dacă urmează o formă de învățământ), vor beneficia de cel mai mic preț final plafonat, de 0,68 lei/kWh, pentru întreg consumul lunar, nu doar pentru primii 100 kWh.
Zeci de mii de panouri fotovoltaice stau nefolosite în depozitele din Europa, tocmai când continentul se confruntă cu o criză energetică fără precedent, pentru că nu sunt suficient de mulți ingineri care să instaleze modulele pe acoperiș suficient de rapid pentru a ține pasul cu cererea, informează Bloomberg.
Guvernul a adoptat o nouă schemă de ajutor de stat, pentru eficientizarea energetică a companiilor din România, inclusiv prin construirea de către acestea de centrale de producție de energie regenerabilă proprii, bugetul total al schemei urmând să depășească 410 milioane euro.
Nota de plată pentru criza energetică din Europa se apropie de 500 de miliarde de euro, pe măsură ce guvernele din regiune se grăbesc să amortizeze impactul creșterii explozive a prețurilor, a anunțat think-tank-ul Bruegel, preluat de Bloomberg.
Depășirea limitelor legale de poluare de către o termocentrală relativ mică din Bulgaria riscă să pună în pericol, prin efecte juridice în lanț, funcționarea tuturor capacităților de producție de energie electrică pe bază de cărbune de la sud de Dunăre, care au o pondere cumulată de 30% în totalul puterii instalate a țării vecine.
Ceea ce ar trebui să facă astăzi Comisia Europeană, dat fiind faptul că statele membre au acces la resurse energetice într-un mod diferențiat, este un damage control, adică o acțiune concertată cu privire la achiziția resurselor energetice, a spus, la PROFIT NEWS TV, Corneliu Bodea, CEO al grupului românesc specializat în servicii pentru industria energetică Adrem.
Gigantul petrolier maghiar MOL le-a transmis benzinăriilor partenere din Ungaria că e posibil să le poată livra doar un sfert din cantitățile comandate de carburanți în săptămâna care începe la 19 septembrie, relatează publicația Index, care citează o scrisoare a companiei.
Secretarul de stat din Ministerul Energiei, George Niculescu, a afirmat că ordonanța care prevede plafonarea prețurilor în energie este în vigoare de cinci luni și de atunci și până în prezent nimeni nu a reclamat că această reglementare ar produce efecte negative în piață. El a precizat că 90% din consumatorii casnici se află sub protecția acestei ordonanțe de urgență.
Mii de locuitori ai statului american Denver, cu contoare de curent și termostate ″inteligente″, s-au trezit luna trecută, în timpul unui val intens de caniculă, că distribuitorul lor de energie electrică le-a dat mai încet aerul condiționat de la distanță până la un nivel extrem de inconfortabil și, mai mult, că au pierdut cu totul controlul asupra dispozitivelor de reglare a temperaturii din locuințe, relatează postul de televiziune local Denver 7.
Europarlamentarul Mihai Tudose a declarat la Prima TV că românii nu au împușcat doi oameni în ziua de Crăciun pentru că au ținut poporul în frig și foame, ca acum să o ia de la capăt cu restricțiile la energie, precizând că țara noastră poate duce pe picioarele ei fără probleme această iarnă.
Electricite de Strasbourg, furnizor și trader de energie electrică deținut de gigantul francez de stat EDF, a vândut din greșeală săptămâna trecută pe piața europeană angro spot (cu livrare în ziua urnătoare încheierii tranzacțiilor) o cantitate totală de curent de 7,78 GWh de care nu dispunea, ceea ce a făcut ca operatorul de transport și sistem din Franța, echivalentul Transelectrica din România, să emită notificări de alertă către omologii din țările vecine, printre care Marea Britanie și Spania, cu privire la riscul apariției unei crize de electricitate în Franța, rugându-i să fie gata să intervină în sprijinul său în caz de nevoie.