USR, care a anunțat că îl va propune pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, propune negocierea unui program de guvernare care să includă mai multe măsuri de contracarare a efectelor scumpirilor galopante ale energiei electrice și gazelor naturale din ultima perioadă, măsuri care ar urma să vină în completarea compensării facturilor la iarnă legiferată deja de Guvernul Cîțu înainte de a fi demis prin moțiune de cenzură.
Locuitorii Rezervației Biosferei Delta Dunării urmau să piardă, de la 1 noiembrie 2021, o facilitate de care beneficiază de 25 de ani, introdusă printr-o ordonanță de Guvern adoptată în august 1996, care prevede că familiile din Deltă "beneficiază de reducerea cu 50% din taxa/tariful pentru (…) energie electrică, gaze naturale, energie termică (…), pentru consumurile casnice menajere, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de către consiliile locale".
Consumatorilor casnici de energie electrică și gaze naturale definiți drept vulnerabili în Legea de protecție socială a lor publicată recent în Monitorul Oficial, dar și acelor gospodării ale populației care consumă lunar, în medie, mai puțin de 100 KWh de curent și 1.000 KWh de gaze și nu acumulează mai mult de 6 facturi lunare de consum neachitate, nu li se va putea întrerupe alimentarea cu energie și gaze de către operatorii de transport și distribuție de profil pe perioada stărilor de alertă, urgență sau asediu.
Guvernul Marii Britanii pare a se fi obișnuit cu penuria, după cea de combustibili riscând să se confrunte și cu una energetică. Motivul: în pofida majorării cotațiilor angro ale gazelor și falimentul mai multor furnizori, autoritățile nu vor să renunțe la proiectul de transferare a taxelor ecologiste (de tipul celor prin care e subvenționată producția de energie regenerabilă) din factura de electricitate în cea de gaze plătită de consumatorii casnici.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat după ședința de Guvern în care a fost aprobată ordonanța de urgență de compensare parțială de la bugetul de stat a scumpirilor la curent electric și gaze naturale suportate la iarnă de consumatorii casnici pe facturi că sistemul românesc de compensare este compatibil cu îndrumările pregătite de Comisia Europeană pe această temă pentru întreaga Uniune și a fost apreciat și de omologii săi din alte state membre.
Persoanele fizice care consumă în cele 5 luni ale perioadei 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 între 150 și 1.000 KWh de energie electrică și între 100 și 1.000 de metri cubi de gaze naturale vor beneficia de compensări lunare ale facturilor aferente consumului din intervalul menționat, care vor fi calculate prin raportare la un preț de referință de 0,68 lei/KWh (cu tot cu tarife reglementate și TVA) la electricitate și de 125 lei/MWh la gaze, prevede ultima formă a ordonanței de urgență de compensare redactată de Guvern.
Raționalizarea ceaușistă impunea limite de consum dincolo de care se aplicau tarife semnificativ majorate, penalizatoare, față de un preț de bază perceput celor care se încadrau în plafoanele stabilite de autorități. Actualul Guvern, în condițiile liberalizării piețelor de energie și gaze, procedează invers: impune indirect limite de consum, reducând prin compensare de la buget prețurile de furnizare suportate pe facturi doar de către cei care se încadrează în respectivele limite, prețuri dramatic mai mari față de cele din aceeași perioadă a anului trecut.
Persoanele fizice care consumă în cele 5 luni ale perioadei 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 între 150 și 1.000 KWh de energie electrică și între 80 și 960 de metri cubi de gaze naturale vor beneficia de compensări lunare ale facturilor aferente consumului din intervalul menționat, care vor fi calculate prin raportare la un preț de referință de 0,68 lei/KWh (cu tot cu tarife reglementate și TVA) la electricitate și de 125 lei/MWh la gaze.
Partidul Social Democrat (PSD) a elaborat un proiect de lege care prevede compensarea parțială de la bugetul de stat a scumpirilor la energie electrică, energie termică, gaze naturale și combustibil înregistrate pe facturile întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), în raport cu prețurile din luna decembrie a anului trecut.
"Un număr semnificativ de persoane, 209 salariați, s-au pensionat la limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard, urmare a valorificării stagiilor de lucru în condiții deosebite și/sau speciale de muncă, cu preponderență în a doua jumătate a anului 2020, fiind înregistrate pensionări și în jurul vârstei de 55 ani", se arată într-un document al companiei.
Schema gândită de Guvern pentru compensarea scumpirilor la energie pe facturile populației, curent electric și gaze, va însemna un cost la buget de peste 1 miliard de lei, iar Guvernul intenționează să recupereze banii alocați în acest sens de la companiile din sectorul energetic la care este acționar, prin încasarea unui dividend suplimentar, a declarat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. Costul estimat la peste un miliard de lei nu include și eventuale cheltuieli cu aplicarea legii consumatorului vulnerabil, o altă schemă de ajutor, dar care va fi disponibilă doar unor categorii ale populației cu venituri reduse.
Sub presiunea politică de "a face ceva" în fața scumpirilor galopante la energie electrică și gaze naturale de pe facturile populației (sau a arăta că face), Guvernul a schițat în grabă o schemă de subvenționare a facturilor românilor presupuși a avea consumuri și venituri "medii" care, cel puțin în formulările făcute publice până în prezent de oficialități, poate fi în bună măsură mai avantajoasă, în unele situații, decât cea destinată consumatorilor casnici cu venituri mici, definiți ca vulnerabili în legea dedicată lor, adoptată recent de Parlament, dar neintrată încă în vigoare.
Schema gândită de Guvern pentru compensarea scumpirilor la energie pe facturile populației prevede că gospodăriile cu consumuri de curent electric cifrate între 30 și 200 KWh lunar vor primi de la stat 18 bani/KWh în fiecare lună, sub formă de reducere a cuantumului de achitat pe factură, în timp ce, la gaze naturale, reducerea acordată va avea formă procentuală, de 25% din fiecare factură lunară.
PSD a anunțat că parlamentarii partidului vor depune în Parlament un proiect de lege privind plafonarea prețului la energie. Social-democrații susțin că vor negocia cu toate grupurile politice din Parlament pentru a forma o majoritate solida pentru acest proiect. Inițiativa legislativă prevede printre altele plafonarea prețului la media ultimelor 6 luni, respectiv martie-septembrie.
Distribuitorii de gaze naturale vor trebui să plătească anumite compensații clienților, dacă nu respectă anumite obligații sau standarde în relația cu aceștia, potrivit unor proiecte propuse de ANRE pentru consultare publică. Aceste compensații se acordă automat, nu la solicitarea clientului.
Peste un milion de familii din România nu-și permit plata facturilor la gaz și tot peste un milion nu-și permit plata facturilor la curent electric.
Premierul Florin Cîțu a dat asigurări că Guvernul are în vedere mai multe soluții pentru a se asigura că facturile la energie și gaze nu vor fi o problemă în această iarnă, inclusiv pe partea de sancționare a companiilor care "încarcă abuziv facturile cetățenilor".
Comisia Economică, Industrii și Servicii a Senatului a votat modificarea ordonanței de urgență prin care Guvernul a abrogat măsura de interzicere a deconectării sau debranșării tuturor consumatorilor de energie electrică și gaze naturale pe perioada stării de alertă, propunând un amendament care prevede că întreruperea furnizării va continua să fie interzisă în cazul consumatorilor vulnerabili.
Guvernul nu va plafona prețurile la energie, în contextul scumpirilor galopante din ultima perioadă, a declarat premierul Florin Cîțu în debutul unei întâlniri cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, și cu reprezentanți ai ANRE, Transelectrica, OPCOM și Consiliului Concurenței.
Autoritatea Națională de Reglementară în Energie (ANRE) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vor declanșa o serie de controale la furnizori de gaze naturale care au încheiat contracte cu preț ferm pentru un an de zile și care, acum, notifică consumatorii casnici că vor să schimbe prețul, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Românii care nu încheie contracte pe piața concurențială și rămân abonați ai serviciului universal vor plăti facturi mult mai mari la iarnă, avertizează ministrul Energiei, Virgil Popescu. Mesajul a fost transmis în emisiunea ”Ora de Profit.ro”, moderată de Adriana Nedelea și difuzată duminică la Prima TV.
De la 1 iulie, jumătate dintre români, care n-au semnat contracate concurențiale de furnizare de gaze și electricitate plătesc facturi majorate. În viitor, nici consumatorii cu astfel de contracte semnate nu vor fi scutiți de scumpiri, noile oferte urmând a fi, probabil, mai ridicate decât cele actuale. Însă facturile majorate la energie electrică și gaze naturale nu pot fi puse pe seama procesului de liberalizare a pieței sau a lăcomiei furnizorilor, ci au explicații, în principal externe, dar și interne, fiind rezultatul raportul dintre o ofertă mai scumpă, în plin proces de contractare, ca urmare a prevederilor Pactului Verde european, și o cerere în expansiune, ca urmare a repornirii economiei globale. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de Future Energy Leaders Romania (FEL).
Până în prezent, cum a anunțat la Profit Energy.forum vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, doar jumătate dintre consumatorii casnici de electricitate și de gaze au semnat contracte concurențiale.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, estimează că prețul gazului natural va ajunge în acest an la nivelul celui din 2019, după ce anul trecut tarifele au scăzut, pe fondul cererii mici generate de pandemie. "Am auzit de tarife, dar încă nu am văzut tarife, am auzit de scumpiri de 15, de 16% până la sfârșitul anului", susține ministrul.
AIK Energy România SRL, companie înregistrată la Londra care recent a preluat importatorul Valahia Gaz SRL, se numără printre companiile care au apelat cel mai intens la sistemul național de transport gaze, ea fiind depășită doar de cel mai mare furnizor de gaze din România, Engie, și de cel mai mare producător de gaze, începând cu trimestrul al doilea, OMV Petrom.